May 30, 2010 6

Dacă n-ai priorități, fă rost de ele

By in eseuri

Ce-i aia o prioritate, o știe orișicine: dintr-o listă de lucruri pe care ni le dorim, dar pe care nu le putem obține pe gratis (adică sin esfuerzo), celora care-s clasate pe primele locuri li se zice priorități.

Când am nevoie și de mașină și de apartament (iar bani e clar că nu-s) tre să aleg ce-i prioritar. La nivel personal e simplu, când însă ridicăm problema la nivel național lucrurile se complică. Bugetul, ca să zic așa n-are bani și de mașină și de apartament, însă miniștrii tind să facă abstracție de acest lucru. O cutumă arhicunoscută este să se ridice rând pe rând și să declame solemen: prioritar pentru Republica Moldova este educația /investițiile /infrastructura /cultura /protecția socială /sănătatea publică /nanotehnologiile /pensiile /salariile. Toate argumentele sunt bine închegate, fiecare invocă bunăstarea cetățeanului și integrarea europeană. Și mai departe ce?

Până nu demult mă alinam cu gândul că există o soluție la acest rebus și că dacă am aranja lucrurile într-o anumită ordine, am vedea cu ochiul liber care e „buba cea mare”, am declara-o prioritară și, conform regulei lui Pareto, care spune că 20% de rateuri se fac responsabili de 80% la sută din consecințe, ne-am juca doar cu ea. (Apropo, să verifice cineva dacă această regulă există pe undeva, se invocă des, dar nu i-am dat de urmă.)

Ei bine, fraților și, bineînțeles, surorilor – așa nu merge! Stabilirea priorităților nu este posibilă ca urmare a unei soluții tehnocrate; ea se coace în câmpul politic. Am discutat această afirmație cu funcționarii publici, care mi-au fost studenți săptămâna trecută în cadrul unui program de instruire și ei au prins foarte clar ideea. În lupta politică se lansează tot felul de idei și promisiuni. Poporul alege ale cui sunt mai adecvate. Mai ales dacă e vorba despre poporul american, francez, britanic, etc. Dar să lăsăm acest detaliu pentru mai târziu. Obama vine la putere în virtutea unui discurs, care scoate în evidență: costurile ocrotirii sănătății, reglementarea deficientă a sistemului financiar, politica externă defectuoasă. E logic ca aceste lucruri să devină priorități odată cu asumarea guvernării? E logic.

Dincoace de Prut lucrurile se complică nițel. Diferențele dintre platformele electorale ale partidelor sunt mai degrabă stilistice. Din analiza pe care a făcut-o Alexandru Culiuc la el pe blog acum un an în urmă am reținut că în programele respective nu se găsea nici urmă de doctrină: comuniști care pledează pentru liberalizarea economiei, liberali care se gândesc la majorarea salariilor. Toți spun mai mult sau mai puțin același lucru, iar diferențele principiale (cum alegem Președintele? ce fel de sistem administrativ punem la cale?) au fost abandonate în favoarea melanjului de coaliție. Nu e grav, căci doar Culiuc și poate încă câțiva ca el s-au documentat efectiv asupra programelor electorale. Criteriile de alegere a candidaților au fost încrederea în liderii politici și capacitatea acestora de a guverna. Inima și pântecul, mai puțin rațiunea. Avem ceea ce avem.

Prin urmare, ne confruntăm cu o dilemă. Dacă câmpul politic nu generează o coerență în privința priorităților „reale”, de unde facem rost de ele? Exercițiul pe care l-am practicat împreună cu grupul de funcționari publici cărora le-am predat cursul de Management Public a fost următorul: dintr-un articol decupat din Dilema Veche în care se făcea referință la un discurs de-al lui Van Rompuy, am propus să găsească repejor câte 5 priorități. Unii au găsit mai multe. Mă întreb ce-ar fi să repetăm acest articol pe baza „materialului autohton”. Oare ce-ar ieși prioritar? Religia în școli?

Concluzia celor expuse este că mecanismul de stabilire a priorităților este deficitar într-o democrație tânără. Când vom fi mai maturi (chiar așa – când oare?) vom diferenția mai facil forțele politice. Acum însă avem nevoie de documente precum Strategia Națională de Dezvoltare, care printr-un proces participativ amplu au menirea să contureze prioritățile noastre. Facem jobul politicienilor, dar trebuie să știm de ce-l facem. Nu fiindcă astfel de documente de politici ne vor aduce Pământul Făgăduinței, ci fiindcă altfel ne este imposibil să edificăm un consens social asupra la ceea ce este prioritar.

Tags: , , , , ,

6 Responses to “Dacă n-ai priorități, fă rost de ele”

  1. Victoria* says:

    O intrebare, da’ de ce ati ales anume discursul lui Van Rompuy?

    In pofida functiei detinute, persoana nu-mi inspira mare incredere, deja mai bine José Manuel Barroso…

    Merci pt articol, foarte instructiv!

    • Zenu says:

      Hihi. Anume de asta și l-am ales. Articolul e destul de critic la adresa instituției președinției în UE și ăsta era un alt lucru pe care funcționarii publici l-au reperat din mers ;-).

  2. Bine zici, man !

    Ca ne aruncam cu termeni economici ca cu boţuri de glod 🙁

  3. vitalie says:

    asta s-ar chema proiect de tara…care e greu de construit cand orizontul ultim al proiectelor politice se opreste la alegerile din toamna/vara/primavara…a incercat Vova Voronin sa faca ceva, dar, ca de obicei, a iesit o besina propagandistica…si cam atat…gazificarea tarii era ceva bun ca un prim pas al unui asemenea program (prabusita din cauza prostiei politicii externe care a adus scumpiri la gaz), satul moldovenesc avea si el o aroma de strategie nationala….din pacate Opozitia nu a nascut inca nimic pe masura (refrenul Unirii cu Ro nu se ia in calcul el fiind o nestrategie de dezvoltare)…ce mai ramane de criticat?
    societatea civila, poate…care-i si ea mult prea dispersata si dependenta pentru a naste o strategie de o asemenea anvergura,

    • Zenu says:

      Vitalie, eu care mare believer în soft power mă mulţumesc cu faptul de a fi purtat această discuţie cu funcţionarii publici. Am avut “contact” ca să mă exprim aşa, metaforic. Însă din strategiile enumerate au scăpat din vedere anume Strategia Naţională de Dezvoltare, document care s-a produs printr-un vast proces participativ. Expiră în 2011, aşa că e timpul să se “coacă” una nouă.

  4. Mircea says:

    Treaba cu SND-ul e mai incurcata la moment. Prioritatile determinate in 2008 au trecut prin filtrul guvernului din 2009, completate cu prioritati de ultima ora aparute dupa criza financiara si cele negociate cu FMI si ” fine- tuned” sau schitate atent catre alegeri. Acum, o noua STRATEGIE NATIONALA ar fi trebuit sa invete din experienta SND insusind lectiile si din SCERS ( predecesorul SND) sa incadreze progresele de ultima ora si sa faca si o prezicere pe viitorii 3-5 ani. Acum, intrebarea cheie de un bilion ( cum zic rusii) : Cine poate fi interesat/curajos/realist in a face un asa volum de lucru fara o garantie de a fi capabil sa mentie puterea pe aceiasi perioada ?

    Acum, detinerea puterii pare a fi in alternanta intre cea locala si centrala care sunt intr-o competitie pentru competente la fiecare din niveluri. In asa fel, fiecare ciclu politic incepe cu un val de consolidare de putere pe verticala p/u a primi potentialul de a implementa o politica unificata de la nivel central. Acest prim efort care este deviat de la programul initial anuntat de prioritati pina la urma consuma din eforturi/resurse si se anihileaza cu rezistenta locala fata de eforturile diminuarii de autonomie.
    Anume asa, cred eu, ca nu se mai ajunge la o implementare eficienta a vre-o uneia din prioritatile care sunt oricum comune p/u toate partidele, dupa cum si ai mentionat. Doar pendulul politic parcurje drumul de la liberali la partidul de stinga si inapoi trasind deja al treilea ciclu de la inceputul tranzitiei (Liberali-Comunisti-Liberali) de fiecare data schiimbind si culoare opozitiei.

    Partea buna a lucrurilor este, ca se micsoreaza distanta dintre poluri si probabil in final un partid de centru ar asigura niste pasi eficienti inainte intr-un viitor apropiat sau nu prea. Intrebarea de al doilea bilion este, daca centrul va fi de stinga sau de dreapta si daca absenta unui centru de pina acuma este un accident sau o strategie planificata dupa toate regulile unei teorii de conspiratie in baza unor interese geopolitice?