August 13, 2009 11

Confesiunile unui fost naţionalist

By in eseuri

Relaţia mea personală cu naţionalismul are o vechime de vreo 20 de ani şi este acoperită cu un strat de colb de 20 de centimetri. Totuşi, am decis să o scot din cufăr, deoarece chestiunea “naţionalistă” revine în vizor odată cu schimbarea coloraturii politice la cârmuire. Rusofonii se tem. (Folosesc acest termen, care nu ştiu de ce, dar sună jignitor, pentru a-i îngloba pe alolingvii din RM care, chiar dacă nu-s ruşi, vorbesc rusa cu o mai mare dedicaţie decât româna) . Nu ştiu care sunt proporţiile exacte ale fenomenului. Cred că ar fi oportun să se facă un sondaj, astfel încât această frică să fie relevată şi, în consecinţă, abordată cu delicateţe şi înţelegere reciprocă.

Cu 20 de ani în urmă lucrurile se prezentau dintr-o perspectivă diferită…

Fraze de genul “cemodan, vokzal, Rosiia” nu au făcut niciodată parte din vocabularul meu, dar, totuşi, auzindu-le, nu eram nici şocat, nici contrariat. Poate chiar îmi trezeau şi un rânjet complice de genul “aha, acum se schimbă isonul”. Cert este că aveam tactul de a nu repeta astfel de enormităţi. În schimb, tricolorul,  grafia latină, Burebista & Decebal, România Mare, cenaclul “Flacăra” şi Podul de Flori au devenit elemente constitutive ale mitologiei mele personale, în care credeam cu pasiune.

Gesturile de atunci trebuie privite în context. Atunci, era o chestie tare de tot să scot casetofonul la balcon ca să ascult “Treceţi batalioane române Carpaţii“. Pretind că era ceva, care nu are nimic de-a face cu naţionalismul. Explic printr-o analogie: în noaptea când americanii au bombardat Belgradul, eu mă aflam la Black Elephant şi priveam Undeground-ul lui Emir Kusturica. Erau cadre în film în care se arată cum naziştii au intrat în Belgrad: cu bombe! Vin acasă şi deschid televizorul: Belgrad, bombe. Mi s-a părut logic sloganul “Yankee go home” în acea instanţă şi timp de vreo câteva luni am insistat să ascult Mesecina lui Bregovic (sau, eventual, Kalashnikov) în semn de protest, mai ales dacă erau şi americani în bar. Insist că este acelaşi lucru: când eşti încolţit, nu mai stai să alegi sloganele cu delicateţe. Political correctness nu se practică pe baricade. Asta e. N-am ce-i face. În momentul când îmi descopeream că limba mi-a fost mutilată, istoria – falsificată, iar patria – furată, “Treceţi batalioane române Carpaţii” era primul lucru care mi-a venit în minte. Aşa am reacţionat.

Lucrurile s-au schimbat după ce m-am prosternat în faţa lui Snegur în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cred că a fost un fel de nebunie în masă. Intuiesc că pentru alolongvii imuni la astfel de manifestări de adoraţie colectivă, îngenuncherea masivă a fost un act înfricoşător. După asta a urmat trenul vesel spre capitalism, iar eu am făcut incompatibilitate cu manifestările maselor. De această incompatibilitate m-am debarasat abia pe 6 aprilie curent. Evenimentele din 7 aprilie, mă refer la vandalizarea “batimentelor” par să fi demonstrat contrariul, însă, efectiv, cei din PMAN reuşeau să-şi păstreze individualitatea, manifestând în masă. Senzaţia asta m-a eliberat. Eram sigur că nimic nu m-ar fi determinat să ridic o piatră de jos. Şi, în general, asta era atmosfera din PMAN: lumea făcea distincţie între manifestare paşnică şi răzmeriţă.

De aceea, în pofida memoriei sociale a alolingvilor din Republica Moldova, încălzită de filmuleţe porno de genul “Atacul asupra Moldovei”, găsesc de cuviinţă să afirm că actualul context este diferit de cel de la graniţa anilor 80-90. “Naţionalistul”, care ascultă muzică folk, îl poartă pe Eminescu în rucsac şi face pelerinaj la Putna, este un tip simpatic, pitoresc şi inofensiv, de care nu are de ce să se teamă rusul.

Acum, ar fi plăcut să afirmăm că naţionalismul este un capitol încheiat, dar ştim bine că nu este aşa. Grafica murală la tema “lovi rumân” şi “bei jidov” din Bălţi este deranjantă, dar nici ea nu reprezintă pericolul cel mare. O fi ea rezultatul “creaţiei artistice” a unor mucoşi drogaţi şi tunşi scurt, inspiraţi de “capodopera” lui Starâş, dar problema este că de lucru nu e, fete nu-s, iar energie este cu prisosinţă.

Adevăratul pericol vine, însă, de la divizarea societăţii în “ai noştri” şi “ai voştri”. Merită să fie citit (sau re-citit) eseul lui George Orwell despre naţionalism, unde autorul relevă faptul că până şi pacifistul se poate manifesta ca naţionalist. La fel şi comunistul, anti-comunistul, ateistul, ortodoxul, etc. Semnele distinctive al naţionalistului sunt obsesia, neglijenţa faţă de informaţia factologică şi capacitatea de a gândi două seturi de reguli diferite aplicate aceloraşi manisfestări: unul care e pentru valabil pentru “ai noşti” şi altul care e valabil pentru “ai voştri”. Ce-i de făcut? Nu ştiu. Dar George Orwell are o idee:

Cred că lumea trebuie să se implice în politică – în sensul larg al cuvântului – şi să dezvolte preferinţe: cu alte cuvinte, fiecare trebuie să realizeze că există cauze, care obiectiv sunt mai bune decât altele, chiar dacă sunt promovate prin mijloace egal de proaste. Cât despre obsesiile naţionaliste despre care am vorbit, ele sunt elementele constitutive a celor mai mulţi dintre noi, fie că ne place acest lucru sau nu. Nu ştiu dacă este posibil să ne debarasăm de aceste obsesii, dar cred că este fezabil să luptăm împotriva lor, acesta fiind, în esenţă un efort moral. Este o chestiune care ţine, în primul rând, de înţelegerea a ceea ce suntem cu adevărat, a sentimentelor pe care le simţim cu adevărat, după care să scontăm doza inevitabilă de subiectivism.

Cum spuneam: cu delicateţe şi înţelegere reciprocă

Tags: , , ,

11 Responses to “Confesiunile unui fost naţionalist”

  1. Lucia says:

    …într-o conversaţie recentă cu un june parlamentar, i-am împărtăşit cu nostalgie că nu mi-aş fi putut închipui acum 10 ani că voi ajunge amică cu interfrontişti:-D

  2. Zenu says:

    Post-scriptum: Mi-am adus aminte de un schimb de replici revelatoriu (de fapt, un monolog) între poetul Grigore Vieru şi Voronin Seniorul:

    – Eu tot îs naţionalist, dar de alt fel. (VV)

    De felul descris la Orwell, zic yo. Moldovenismul – un naţionalism obsesiv, care ignoră faptele şi aplică standarde duble.

    Faptul că eu sunt etnic român, moldovean după paşaport şi cetăţenie, dar vorbitor al limbii române este o realitate obiectivă care poate să placă sau nu cuiva. Fiecare să-şi zică cum doreşte, măcar şi “pinguin”, zic yo, dar în Consitituţie aş prefera să se scrie ceea ce reprezintă un adevăr.

  3. Zenu says:

    Egzactly. Deși… Svinarenko (nume ucrainesc?) se referă la antopologica iubire între popoare suverane, ar fi fost mai interesant ce crede despre ruși & tătari, sau ruși & ceceni, sau ruși & buriați. Tema asta pare să fie tabu la ei, așa că, de ce nu? – hai să vorbim despre evrei.

    Tre de menționat că chestiunea respectivă nu a fost o problemă timp de 20 de ani. Tomahawkurile au fost îngropate. Însă „capii” (i.e. Putin, Voronin, etc. via Medvedev, Starâș, etc. – calibrele-s diferite, but…) s-au gândit că de ce n-am dezgropa tomahawkurile? Este mai ușor să produci trucul cu azerii (re. Panyushkin http://www.snob.ru/profile/blog/5394/5317) decât să te confrunți cu plonjonul PIB-ului. Exemplu? Vizele pentru români. Românofobia, why not?

    De vis-a-vis – Chirtoacă, Filat și, recent, Lupu – n-am auzit nicio declarație jignitoare față de alolingvi. QED.

  4. Lucia says:

    Hai să prezint o radiografie individuală:-)

    În 2007, la prima rundă de alegeri locale, îl votasem pe Chirtoacă, şi alolingvului cu care aveam treabă i s-a sculat păru-n cap. Naţionalizm, striga omul; nu, schimb de generaţii, ziceam eu. Ia ne veriu chto on – smena pokolenii, spunea el, pornit rău de tot. Cum ne verişi, uite cîţi ani are, răspundeam eu. Beru mamu, uezjaiu v Piter, zicea omul oţărît. Ei, vezi că n-a plecat:-D

    Anul acesta, cînd s-a pornit chestia aia cu Antonescu, după nişte replici nu cine ştie ce inspirate de la liberali, am avut discuţii încă mai interesante. Zic, Starîş a făcut o prostie de film, însăilat din procedee ilegale şi care incită ură, iar tu te oţărăşti pe o prostiuţă ordinară, negîndită, ieşită din capul înfierbîntat al unui om (Godea parcă era sau Nagacevschi, nu mai ţin minte) înghiţit de electorala belicoasă, startul căreia l-au dat tot ai voştri? Pe privat era de acord, da, s-a exagerat. Se pare că colectivul a ales să facă din asta “fişca” de campanie. Şi acuma au ce au. Şi ceilalţi, de pe celelalte baricade, tot au ce au. Dă Doamne minte.

    Mai aproape de ziua X zice: horoşo chto tî v storone ostalasi. (caracterul meu războinic, nerealizat în bătălii politice, a fost oarecum consolat:-D)

    Din cei 4 îl preferă pe Filat, îl consideră cel mai aşezat şi rezonabil. Lupu e nehotărît şi privit oarecum ca şi trădător (toată campania am avut parte de întrebări, că i-s fostă subalternă: ideşi k nemu, zovet rabotati?). Urechean – apparatcik bătrîn, deci nu, iar Ghimpu – iraţional şi prea proromân pentru gusturile amicului meu alolingv. Uite-aşa.

    Prietenii mei nu-l prea suferă, aşa şi n-am făcut gaşcă comună. Dacă se află în compania lor, tace. Posmotrel îl trage de limbă uneori, vorbind o rusă schimonosită:-D, dar parcă se înţeleg. Am trăit anii ăştia în două lumi paralele.

  5. Lucia says:

    ..cînd vorbeşte în română, mor de rîs:-D

  6. Bogdan Andrei says:

    AM OBSERVAT CA NATIONALISMUL NU A MURIT SI NU CRED CA VA MURI VREODATA. pENTRU CA MEREU VA EXISTA GLOBALIZARE UN COMUNIST CARE A PUS MANA PE PUTERE VA EXISTA O “INTERVENTIE” OCUPATIE AMERICANA SI ORGANIZATII CARE LA ADAPOSTUL UNOR AVANTAJE ECONOMICE SAU MILITARE NE UMILESC SI NE CUCERESC CU GEANTA LEGATA DE MANA. ROMANIA VASLUI.