September 25, 2009 4

Clopotul de sticlă (II)

By in eseuri, idei

…URMEAZĂ din postarea precedentă.

Ca şi în alte economii în tranziţie clopotul de sticlă este o realitate la noi în ţară. În acest plan, nu suntem originali. În schimb, ne facem remarcabili prin faptul că ne-am permis un registru cadastral performant şi o legislaţie care asigură implementarea contractelor fără a beneficia în deplină măsură de aceste atuuri.

Indiferent de coloratura politică, toată perioada de tranziţie a fost caracterizată prin încercările (din păcate, reuşite) de a edifica un sistem monolit de autorizaţii şi permise. Liste, cote, permise, autorizaţii, licenţe, registre, certificate. Vrei să face biznes în Molodva? Cu voie de la poliţie.

Clopotul de sticlă edificat în Republica Moldova nu e de sticlă. E din beton.

Există două viziuni concurente asupra regulilor impuse de stat. Prima zice că iniţial a existat piaţa liberă, după care a apărut necesitatea de a interveni acolo unde un arbitru terţ este inevitabil. Alta zice că arbitrul există în virtutea faptului că el deţine puterea. Ştie să se impună şi se impune pentru a extrage beneficii. Lasă piaţa să funcţioneze cât de cât liber doar în măsura ca să genereze valoarea pe care urmează să o taxeze. Este exact feudalul din întunecatul Ev care are castel, pod şi armură şi oricine îi traversează regatul trebuie să plătească tribut.

Sună famial, ce mai!

Nu zic bai, există autorizaţii şi licenţe care sunt necesare. Poate. Fiecare caz trebuie examinat aparte. Dar când este vorba ca toţi agenţii economici dintr-un sector, două mii la număr, să fie titulari de licenţă, intuiesc că este vorba de altceva. O licenţă presupune exclusivitate şi condiţii speciale. Se acordă pe principiul că nu e bine ca orişicine să vândă armament. Sau poluanţi chimici. Aici intervenţia statului e strict necesară. În rest, haideţi să fim serioşi: două mii de licenţe?

Rezultatul este notabil. Business în Republica Moldova nu poate face orişicine. Pentru a intra pe piaţă trebuie să traversezi rubiconul autorizaţiilor. Cu voie de la poliţie. Şi cu apel telefonic către feodalii vizaţi.

Acum imaginează-ţi că economia de piaţă a Moldovei constă din agenţii economici autorizaţi. Cei care au trecut gardul şi se află sub clopotul de sticlă. Restul, chiar dacă au nişte idei de afaceri formidabile, se întâmplă să se situeze peste gard. Tranzacţiile cu imobil au loc sub clopot. Ceilalţi aşteaptă. Competiţia pentru creditele bancare are loc sub clopot. Restul aşteaptă. Cei dinăuntru licitează. Propun business planuri care, după deducerea costului capitalului, asigură o creştere a PIB-ului de 7% anual (asta până la criză). Cei rămaşi în afara clopotului au proiecte mai faine. Ar putea să facă astfel încât PIB-ul să crească cu 14%. Dar ei nu participă la licitaţie. Trist…

Aduc acest exemplu ipotetic în scopul de a ilustra cum PIB-ul creşte mai încet decât ar fi în stare. Limitând numărul participanţilor la o licitaţie, ajungem să nu încheiem cea mai reuşită tranzacţie. Dacă ne limităm până într-atâta încât la licitaţie să se prezinte doar 1-2 agenţi economici, e teribil – atunci putem fi siguri că tranzacţia va fi cea mai nereuşită. Acelaşi lucru când ne înconjurăm cu un zid de autorizaţii. Limităm participarea la concursul pentru finanţare.

Ăsta e clopotul de sticlă din Republica Moldova. Şi ăsta e motivul pentru care economia naţională creşte cu 7% şi nu cu 14%. Când plouă şi când nu avem criză.

Va urma o schimbare? Contăm pe ea.

Tags: , , ,

4 Responses to “Clopotul de sticlă (II)”

  1. Nicolae says:

    …si chestia cu licentele si autorizatiile ar fi cam 1/3 din prostia administrativa caci vizeaza numai initierea afacerii. Sa nu uitam ca exista procesul de productie (care necesita implicarea organelor ficale, vamale, control al calitatii etc.) care in mare parte se comporta cam ca gruparile criminale de pe la inceputul anilor 90 (raket) si care nu activeaza pentru a indruma si coordona ci in primul rind pentru a depista si pedepsi (sau cel putin pentru a agonisi). O alta latura simpatica tine de reprofilari si lichidari, acolo stim cu totii ca birocratia e in dezmat total…
    Unul din primii pasi importanti spre ameliorarea situatiei cred eu ar fi constientizarea faptului ca serviciile publice nu pot fi afacere si ca acestea se presteaza numai din necesitate pentru protejarea drepturilor fundamentale a cetatenilor.

    • Zenu says:

      De acord, însă per ansamblu vorbim despre existența unor bariere de intrare pe piață (pornind de la inițierii afacerii și terminând cu tot ciclul), care au două efecte:

      1. limitează concurența și obligă consumatorii să plătească prețuri exagerate;
      2. limitează creșterea economică, căci acces la finanțare are nu cel mai bun, ci cel care se află sub clopot.

      Am impresia că adevărata cauză a economiei tenebre nu este într-atâta eschivarea de la plata impozitelor (ilegalitatea presupune și ea costuri), ci tocmai nedorința de a intra în vizorul autorităților.

      Plata impozitelor e o chestiune cuantificabilă într-un plan de afaceri. Ce să faci însă dacă înregistrând o afacere reușită vine un „tătic” cu o ofertă pe care nu o poți refuza. Dacă ești naiv și o refuzi – e belea; te trezești cu fiscul, cccec, mai, etc…

      …Te trezești sau – acuma sper – te trezeai până nu demult. Avem mare nevoie de schimbare la acest capitol. Contăm pe ea.