May 5, 2012 Off

Valuta scăpătată

By in digresiuni

Pe 31 decembrie 1998 când lumea normală cumpăra mandarine şi şampanie, o gaşcă de “valutari” printre care şimy humble self stăteam cu ochii pe monitoare în aşteptarea fixingului ratelor de schimb a valutelor naţionale din zona UE faţă de nou-născutul Euro. În ziua respectivă urma să-i zicem adieu francului francez şiauf wiedersehen mărcii germane. Ei bine, urmau să treacă câţiva ani până ce tânărul Euro avea să se întrupeze în moneduţe şi bancnoţele, însă valoarea lui s-a determinat în ziua cu pricina.

Din momentul introducerii lor în circulaţie moneduţele şi bancnoţele s-au dovedit a fi nişte mijloace de plată foarte la îndemână. E normal să traversezi frontiere europene fără ca să ai de-a face cu controlul vamal şi fără ca să-ţi pese de localizarea caselor de schimb valutar. Mai departe, mai bine. După ce a învins în cursa împotriva dolarului SUA, euro a luat trofeul de U.C. Unitate conveniţională, carevasăzică. A câştigat cine-i mai tare, căci comercianţilor le face plăcere să afişeze preţuri care la prima vedere-s mici, dar care trag greu la buzunar.

Toate bune şi frumoase, doar că între timp Euraş al nostru s-a transformat într-o vacă sacră. La momentul introducerii nu s-a gândit nimeni la vreun eventual exit scenario, chit că moneda unică europeană e un gen de medie dintre mere şi portocale. Gândul bun vine la urmă – acum că Grecia şi Portugalia s-au confirmat în a fi portocale, ce treabă au să sufere merele nemţeşti şi franţuzeşti.

Ideea ca vreo ţară din zona euro să rupă rândurile se confruntă cu un blocaj psihologic. Ursitele promit că dacă pică cineva din zona euro întregul castel unionist va începe să se năruie. Ceea ce nu mi se pare totalmente obiectiv. Eu văd 2 avantaje.

  1. Pentru greci ieşirea din zona euro prin re-introducerea drahmei greceşti ar putea fi colacul de salvare. Scenariul prin care criza datoriilor se rezolvă prin contractarea a noi credite este unul falimentar. Grecilor li se propune cu insistenţă să strângă cureaua. Ei bine, dar oamenii mai au nevoie şi să respire, nu-i aşa? În asemenea situaţii, devalorizarea monedei funcţionează pe post de paratrăsnet. Desigur, drahma ar urma să plonjeze în cădere liberă în etapa imediat următoare ieşirii din zona euro, dar acest lucru ar propti exporturile greceşti, ar ieftini vacanţele în Marea Egee şi, la urma urmei, ar permite relansarea economică a Greciei. Prin ce acest scenariu este mai rău decât austeritatea fiscală care-i o cloşcă care nu produce ouă?
  2. Pentru merele rămase în zona euro, plecăciunea drahmei ar fi un test al seriozităţii. Se întâmplă un hazard moral atunci când criteriile de la Maastricht sunt ca-şi-cum bătute în cuie, însă în realitate fiecare stat-membru face ce-i pofteşte inima. Prim-ministrul Spaniei a promis la Bruxelles că totul o să fie OK. Întors în ţară, le-a promis şi spaniolilor că totul o să fie OK. Totul a fost OK. Numai că promisiunea făcută spaniolilor a fost exact pe dos celei făcute anterior europenilor. Ăsta nu e lucru serios.

Vom trăi şi vom vedea. În tot cazul ceea ce ieri nu putea fi imaginat, mâine poate fi realitate. Adu-ţi aminte de lebedele negre ale lui Nassim Nicholas Taleb. Cred că am dreptate.

Tags: , , , ,

Comments are closed.