June 20, 2008 2

Tu’ lu’ mama lor de nemţi

By in digresiuni

Fotbalul e rege, dar regele, cum se întâmplă adesea, este o figură slabă. De fapt, actualul campionat european, m-a provocat să reflectez interminent asupra strategiilor existente de câştig. Şi chestia frumoasă, este că ele nu ţin în mod neapărat doar de fotbal. Până la urmă am ajuns la concluzia că toate echipele care ştiu să joace fotbal pot fi clasate mai mult sau mai puţin în 4 grupuri convenţionale: strategi, oportunişti, nebuni şi trântori.

Strategii” sunt cei care fac din fotbal jocul cel mai vizionat din lume. Îmi place să cred că spotul super-original al lui Coca Cola cu italianul şi germanul care fac conversaţie doar din numele jucătorilor celebri din fotbal îi datorează totul “strategilor”. “Stategii” sunt nişte footballeri idealişti – ei se încred în spiritul creativ şi minut după minut construiesc, încearcă anumite scheme, reuşesc, analizează şi iar construiesc. Nu mai e nici un mister în faptul că strategic joacă portughezii, spaniolii, olandezii şi, dincolo de acest campionat, brazilienii şi englezii. Pentru că există echipe de acest gen, fotbalul este ceva captivant, care poate fi urmărit ca sufletul la gură. Ca să fac o paralelă cu tenisul, trebuie să spun că “strategii” fac un joc cum face Rafael Nadal un Roland Garros. Observi care-i faza, anticipezi reuşita şi te bucuri ca un copil când şansa e cu ei.

Oportuniştii”, pe de altă parte, joacă simplu: ei sacrifică toate strategiile de dragul unei singure stratageme. Stai la pândă, coci momentul, aştepţi până ce strategii se deschid mai bine şi printr-un atac fulger, le pui capac la toate şi devii eroul zile. Cam cu asta s-au ocupat germanii în meciul de ieri cu echipa lusitană. Posesia balonului e mică, dar eficientă – câteva sclipiri ai lui Schweinsteiger sunt suficiente pentru a marca diferenţa. În fine… pentru a marca. La fel de oportunişti sunt şi italienii. E posibil ca performanţa mai slabă a squadrazurilor în meciul cu România să fi fost mai slabă din cauza că nu a mai venit niciodată acea clipă râvnită în care fraţii să se deschidă ca lumea. Pe când cocoşul galic a prins momeala care l-a dus la pierzanie.

Nebunii” sunt uneori simpatici, dar de cele mai dese ori enervanţi. Ei sunt iepele negre a campionatului fiindcă nicicând nu ştii la ce să te aştepţi. Joacă haotic, e drept, nici urmă de strategie, cu atât mai puţin una oportunistă. Pur şi simplu se distrează pe teren şi sunt fericiţi ca nişte purceluşi când le iese ceva şi indignaţi la culme când ceva nu le iese. Mă gândesc la turci, în primul rând, dar şi la greci, având în memorie finala europeană din Portugalia. Un avantaj pe care îl au “nebunii” faţă de ceilalţi concurenţi, este curajul lor “nebun” şi dorinţa de a reuşi. Asta a fost Turcia în ultima parte a celei dea doua reprize şi pentru asta au câştigat simpatia mea. Dar, cum am şi spus, nu ştii ce să te aştepţi de la ei în continuare.

Trântorii” sunt cei mai puţin inspiraţi din toţi. Ei stau în apărare pentru că atâta pot să facă. Normal, în eventualitatea unui adversar mai slab, nu ezită să o facă pe “nebunii” dar lucrurile acestea nu se întâmplă la un final de campionat european. Cu tot regretul şi ranchiuna unui orgolios rănit, trebuie să admit că, cel puţin în meciul cu Olanda, românii au fost cam “trântori”. Unu la mână, este că olandezii nu au fost supermotivaţi pentru a forţa o victorie. Pur şi simplu au făcut un joc frumos, relaxat, eficient. De ce nu au profitat românii de acest lucru rămâne o enigmă doar pentru cel ce nu realizează că “trântorii” rămân în apărare, nu se deschid (pentru că cine ştie cum va fi dincolo, pe jumătatea adversă de teren) şi aşteaptă… o minune, nu altceva, fiindcă “oportuniştii” sunt cei care aşteaptă momentul. Ştiu că se poate explica şi altfel. Că mijlocul era slab (prin urmare Mutu avea sarcina titanică să poarte mingea de la o poartă la alta fără a mai avea puterea să finalizeze), că antrenorul nu a avut sufientă clarviziune pentru al schima la momentul oportun pe Mutu cu Dică, că Mutu era “obosit” după odihna din Florida, etc. Dar o echipă nu se face doar din Mutu şi Chivu şi asta e o dilemă pe care trebuie să ai curajul să o abordezi. Se prea poate ca Mutu şi Chivu obişnuiţi cu un stil de joc ceva mai “galactic” să aştepte imposibilul de la coechipieri, iar aştea, la rândul lor, să aştepte minunea de la Mutu şi Chivu. Un lucru e sigur – “trântorii” mizează pe minuni, iar minunile se întâmplă oricui şi mai puţin – lor.

Ei, asta e… iubeşti fotbalul pentru spectacolul pe care îl oferă “strategii”, dar “oportuniştii” sunt cei care câştigă campionatele. Încă nu s-a terminat şi îmi pun toată speranţa pe faptul că această axiomă va fi infirmată.

Şi când te gândeşti că şi în viaţa reală, ca şi în fotbal, nu avem decât strategi, oportunişti, nebuni şi trântori. Şi bineînţeles, şi cei care nu joacă…

Tags:

2 Responses to “Tu’ lu’ mama lor de nemţi”

  1. Oleg Grigoroi says:

    Îmi place clasificarea. Îi văd pe “Nemţii Oportunişti”(NO) în finală, chiar dacă mai au de trecut fie de “Nebunii de Turci”, fie de “Croaţii Oportunişti”. Pe exemplul Croaţiei cred că se poate vorbi şi despre cazuri de trecere de la o categorie la altă – ar fi o adevărată nebunie, dar una frumoasă, să baţi nemţii de două ori în acelaşi turneu, şi mai mare ar fi nebunia pentru Croaţi să ia trofeul.
    Pentru deja “Nebunii de Turci” orice victorie de acum în colo la turneu le-ar adăuga câte un calificativ “super” la frumoasa lor “nebunie”. Cred că mulţi microbişti, mai ales cei rămaşi fără favorita lor numărul unu şi cei “imparţiali” de la început, ar dori ca Turcia să avanseze cât mai mult pe acest final de campionat.
    De partea cealăltă, mi-aş dori mult ca una din cele două echipe strategice – Olanda şi Spania să ia trofeul, mai ales cea din urmă să fie prima, că tare demult n-a adus vreun trofeu în ţară, mai exact acesta a fost doar unul, în 1964 şi mai corect este să spunem că trofeul a fost “păstrat” în ţară, Spania fiind gazda turneului, învingând Uniunea Sovietică în finală, o echipă tare atunci. Urmaşa acesteia din urmă – Rusia pentru prima dată a ieşit din grupele unui mare turneu, dar calificativul “tare” cred că a rămas doar pentru vodcă, dar nu şi pentru echipa de fotbal. Totuşi, “Nebunii de Ruşi” au un mare antrenor, în special al echipelor nebune simpatice. Acest Guus Hiddink zis “Tsar-ul Hiddink”, care în 2002 a urcat Coreea de Sud în “careul de aşi” al Campionatului Mondial, iar patru ani mai târziu a scos-o din grupe pe Australia, şi-ar dori o performanţă incredibilă şi cu ruşii. Dar, zic eu că deja a făcut mult cu această echipă, a scos-o din categoria trântorilor şi ia dat o nuanţă de nebunie drăguţă şi nu cred că va reuşi să strivească portocala propriei ţări.
    Cât despre Campioana Mondială en-titre, îmi place ţara Italia, dar iubesc fotbalul.

  2. shadarca73 says:

    E o plăcere imensă să vezi când fotabulul câştigă. Bravo, spaniolilor! Ne-aţi dăruit un final ideal. Mi-am dat seama că au trecut ani buni de când nu am privit decernarea cupei. Niciodată nu a contat suficient de tare, fiindcă echipa favorită era răpusă. Ieri – nu. Uraaa!