August 9, 2011 2

Saşa

By in digresiuni

Se numea Saşa. Aka Alexandros. Cunoscut în lumea mare după numele scenic – Paris. Da, da, Paris ăla care s-a încurcat cu cele trei graţii în funcţie de un măr, pe care urma să-l administreze celei mai frumoase dintre zeiţe, în baza unui tender echitabil, transparent şi corect. Hera, Atena şi Afrodita făceau lobby după cum le ducea capul (sau inima) cumpărându-l cu promisiuni de putere, înţelepciune sau iubire. Omul nostru a mizat pe iubirrre şi s-a ales cu o mare bătaie de cap.

Bătaia de cap se numea Lena. Aka Elena. Miss World a antichităţii, femeie fatală cu circumstanţe atenuante. Saşa a zis: amu-i amu, după care a urmat ce-a urmat – şirag de eroi unul ca unu, cetate asediată, cal troian, cetate cucerită, emigraţia troienilor „la Italia” şi un cantautor orb care a înşirat în cuvinte letopiseţul acestor întâmplări. În epoca pre-holliwoodiană nu exista noţiunea de happy end. Nici traiul împreună până la adânci bătrâneţi nu prindea bine la public. Cantautorul Homer a pus ochiul pe premiul Nobel și a scris despre războiul dintre șoareci și broaște. Premiul pentru pace nu fusese instituit încă.

Viaţa merge mai departe – de ce să se oprească povestea? Sequelul acestor întâmplări se va turna într-o ţară străină, Roma Antică, cu aceleaşi personaje, însă cu actori italieni. Rolul Afroditei va fi interpretat de Venus, Hera va fi Juno, iar cine o va juca pe zeița Atena vă las să pribluiţi singuri. Precis că nu Roma.

Italiene sau greceşti miturile antichităţii trebuiesc însuşite. Anticii s-au priceput să-i facă pe zei după chipul şi asemănarea lor. Respectiv, zeii oferă modele comportamentale pentru noi, muritorii de rând. Scenarii carevasăzică. Ţi s-a rupt ţeava? Ai copii obraznici? Ai călcat pe bec? Da crezi că zeilor le era uşor? De la faptul că zeilor nu le era uşor, mai uşor se făcea pe sufletul oamenilor antichităţii. Și viața mergea înainte, cu sare și piper precum Mare Nostrum.

Morala? Nici una. Zeii erau amorali. Zeii erau umani. Dacă ești într-o pană de inspirație și nu știi ce carte să apuci, ia miturile Greciei Antice. Sau pe cele ale Romei Antice, că tot alea sunt. Și va fi OK. Pe bune. Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe Sașa.

Tags: , , , , , ,

2 Responses to “Saşa”

  1. AllDeals.md says:

    care’i sensul fetei cu centura?…ori e nanasa?