March 25, 2013 Off

Samouain?

By in digresiuni

În ziua de azi călătoriile devin tot mai halucinante. Unde nu cauți, dai de globalizare. Adio biletele la avion pe suport de hârtie, scrise de mână cu cerneală roșie. Important e să ai pașaport cu viză Schengen. N-am. Nedumerit serviciul de frontieră îmi cere pașaportul românesc. De-aș avea! Dar pentru Kazahstan nu e nevoie de viză, pricepe și el în cele din urmă. În prag de avion te întrebi: încotro? Un picior în Occident și… țuști! înapoi în Orient. Care din cele două e aici? Care e acolo?

– Samouain? mă întreabă însoțitoarea de bord în costum roșu, prin urmare austriacă. Nu pricep dacă încearcă să-mi spună ceva în germană. Cu certitudine că nu-s samoan, unde-ai văzut tu samoani cu ochi albaștri și păr sur la cap. Deși… Ba nu, puțin probabil. Sa-mo-uain? insistă însoțitoarea. Acum pricep. – Da, da, de ce nu, zic, warum nicht?

Sala de așteptare din Aeroportul din Viena este modelată după purgatoriu. Minimalistă, cenușie, sinistră. Aceleași fantome călătoare care bântuie necontenit în căutarea mântuirii. Aceiași așteptare interminabilă. Paradis? Infern? Fiecăruia după boarding pass. Noroc că este wifi, această mană cerească care definește baza piramidei lui Maslow.

Pe direcție inversă, ruta Orient-Occident, fac escală la Istambul.

Istambul – orașul în care mă simt ca la mine acasă. Ceai turcesc, covrig cu susan. Tramvaiul pe ruta Zeytinburnu-Kabataș. Vasile Ernu propune să refacem Imperiul Otoman, la ce bun să necăjim Europa? (Vasile, ți-am luat tiubiteică din Kazahstan!)

Daa… la ei principii și valori, la noi – altă mâncare de pește. La un moment dat o să li se acrească să tot achite nota de plată pentru greci și ciprioți. În nord se configurează un alt love affair. Britanicii îi admiră pe suedezi, suedezii pe britanici. La Riga are loc Northern Future Forum – nici nu prinzi de veste cum se lansează pe piață o versiune actualizată a Uniunii Europene. Queens English de această dată.

Daaa… Qui se ressemble s’assemble, zic francofonii din Balcani privind cu zaviste aurora boreală… Noi semănăm cu grecii, cu turcii, cu sârbii, cu ciprioții, cu bulgarii, cu albanezii, cu georgienii, armenii. Religia și limba strâng neputincioase din umeri. Chiar așa: ce ne unește în afara lipsei de principii și valori?

Extrag o ipoteză dintr-un articol citit într-o revistă turcească. Articolul face trimitere la scandalul provocat de Hürriyet Daily care a învinuit o editură istambulită de islamizarea pinguinilor. Suspiciunea gazetarilor ținea de faptul că Editura Timaș a reprodus niște cărți pentru copii americane „îmbrobodind” în mod subversiv pinguinii femelă într-o versiune adaptată pentru publicul musulman. În cele din urmă cei de la Timaș, care într-adevăr sunt ultraconservatori, au ieșit basma curată, căci pinguinii erau îmbrobodiți în America. Cei de la Hürriyet Daily au adus scuzele de rigoare, dar incidentul a scos la iveală o trăsătură fundamentală a societății turce – împărțirea în tabere beligerante în funcție de simboluri. Tocmai de „prezumția vinovăției” atribuită în mod necondiționat bărboșilor de la Timaș s-a poticnit „principiul” democratic al gazetarilor.

Această apartenență la simboluri îmi este arhi-cunoscută. Îmi evocă războiul brazilor din pragul sărbătorilor de iarnă, panglicile de Sfântu Gheorghe etalate de Ziua (pentru unii) Victoriei, principialitatea liberalilor vizavi de simbolica comunistă (și lipsa de principialitate în raport cu gropile de pe drum) ș.a.m.d.

Sunt nevoit să admit că suntem, de rând cu balcanicii și otomanii, societăți ale simbolurilor. Credem în Putna mai mult decât în drepturile omului, ne lăsăm judecați de Eminescu înainte de a cântări prevederile Constituției. Simbolurile funcționează ca un fel de carnet de partid: cu noi sau împotriva noastră? Cine are dreptate e o întrebare secundară atâta timp cât putem identifica cu ușurință care sunt ai noștri. Să se lămurească la Bruxelles cu adevărul, noi să ne lămurim cumva cu alianța.

Care parcă-parcă erau „ai noștri” și uite că deja nu-s.

Tags: , , , , ,

Comments are closed.