Aici urma să fie o postare despre Miles Davis (sau despre independenţă?), da nu e. În loc de asta e o Salată Almodóvar. Aşa e cheful meu astăzi, căci am mai văzut un film de Pedro pe care printr-un inexplicabil hazard am ratat să-l văd anterior. La ley del deseo (1987). Şi ce dacă-i despre homosexuali? Intrigă este. Se leagă o istorie dedectivă, stil Roberto Bolaño. Deşi nu. Alomdóvar era până la. În fine, poate concomitent.
Homo sau hetero, Pedro Almodóvar e în duhul său – legături interzise, pasiuni criminale, întorsături halucinante. În al său emplois. Pe undeva aduce a pulp; mă gândesc cum naiba le scria el scenariile? Era drogat sau ce? Îi venea vre-o idee şi – gata, ţineţi-l în şapte, omul e ca un tren, nu-l opreşte nimeni.
Întotdeauna s-a bucurat de nişte postere grozave. Genul vintage. Pop. La Movida. Acum chestii din astea nu se mai pun pe piaţă. Ei, bine în Los abrazos rotos (2009) se încearcă o reeditare a stilului. Dar să le luăm rând pe rând:
Asta e prima salată. Am început să o digerez odată cu Totul despre mama mea (1999). După asta am coborât scăriţa cronologică atât de jos cât se făcea posibil pe strâmtuţa piaţă moldovenească de casete video piratereşti. Apoi am urcat scăriţa odată cu noile apariţii. Apoi am completat lacunele.
Bine aşa. Acuma nişte Agua de Beber pentru cooking mood.
Auzită pentru prima oară în Librăria din Curte la Bucureşti. Atmosferă de bossa nova cu Silva brună.
Deci, fii atent, căci scriu şi fac în acelaşi timp.
Veritabila salată Almodóvar. În distribuţie:
- piept de pui
- praj
- ardei dulce (portocaliu)
- frunze de salată (lolo rosso)
- frunze de busuioc
- brânză cu cheag tare
- porumb
- seminţe de bostan (prăjite uşor în sos de soia)
- dressing italian (frişcă, mirodenii, condimente)
Primul cadru îi revine puiului, prăjit în ulei de măsline pe o parte şi pe alta. Uşor caramelizat. Apoi vine rândul prajului şi a ardeiului dulce. Se prăjesc şi se culcă cu puiul care între timp a fost tăiat cuburi. Brânza cu cheag e tăiată felii, fâşii – te lămureşti tu cumva. Ei şi crudităţile deja cumva cumva. Dressingul la urmă ca aşa se face.
Nişte Feteasca.
Şi un film de Almodóvar. Ce recomand:
- Matador (1985)
- Mujeres al borde de un ataque de nervios (1987)
- La flor de mi secreto (1995)
- Todo sobre mi madre (1999)
- Hable con ella (2002)
- şi sus-amintitul Los abrazos rotos (2009) pentru care ai un trailer mai jos.
Poftă bună!
Tags: astrud gilberto, bossa nova, la movida, pedro almódovar, roberto bolaño
Ştii, cred că nu e chiar tacticos să pomeneşti despre orientarea sexuală a autorului ca despre un fapt ieşit din comun, care-l singularizează. Am impresia că chestia e valabilă doar la noi, la estici, la balcanici. E o măsură de precauţie, să nu ne creadă cei din jur homo dacă vizionăm un film cu homosexuali sau creat de un regizor homosexual.
Totuşi e jenant.
Orientarea sexuală a autorului e irelevantă. Triunghiul personajelor e sută la sută homo. Which is fine with me. În alte filme se întâmplă să fie şi cupluri/triunghiuri hetero. Deci, ăsta era contextul.
Da, dar totuşi ai început să te justifici. Te citez: “…Şi ce dacă-i despre homosexuali? Intrigă este”.
Aha. Sunt scene în pat care pentru un hetero arată oleacă deocheate. În sensul: am o atitudine absolut OK faţă de homosexuali şi nu dau în vânt după gura lumii. Însă, privind un film volens-nolens te asociezi cu personajul. Şi dacă doi bărbaţi se pupă, deja nu te mai asociezi, clar? Sunt sigur că şi homosexualii simt acelaşi lucru când îi văd pe cei hetero pupându-se. Dar, te rog, crede ce vrei, c-apoi o să reiasă că-mi justific justificarea care din start nu a fost una. 🙂
Vroiam de fapt să spun că ai resimţit jenă probabil, dacă ai simţit necesitatea să te justifici, să te delimitezi implicit.
Abia acum am dat de postarea asta si, la drept vorbind, credeam ca o sa fie vorba nu de filmele lui Almodovar, ci… de carti. Si m-am gandit ”Uau! Au aflat si in Moldova ca Almodovar s-a indeletnicit cu scrisul?” Dar se pare ca inca nu.
Drept care cred ca ti-ar fi interesant sa afli ca, la salata ta (inevitabila alternanta cacofonica) cel mai bun reading ar fi „Patty Diphusa si alte istorii”, de (ai ghicit!) acelasi Almodovar.
Cartulia nu e mare, povestirile sunt eclectice, adesea neterminate, dar bonusul e ca aici gasesti cam tot ce a inspirat filmele ulterioare.
A! Am uitat sa mentionez ca e in rusa, editata la St. Petersburg in tiraj mic si unicul (probabil) exemplar aici in MD il gasesti la mine acasa 🙂
No, sper ca te-am intrigat.
Cum să nu, Cristina? Normal că Patty Diphusa a fost citită în viteză (cum altfel?). N-am avut ocazia să pipăi cartea, dar am dat de o variantă descărcabilă pe net. Tot în rusă desigur. Stai că o găsesc repejor. Aquí está: Патти Дифуса и другие тексты.
Eh, pare rau ca nu te-am impresionat! 🙂
Dar pt ca, aparent, eu tot n-am reusit sa ma adaptez cititului virtual — un e-book imi pare tot atat de simpatic ca si o papusa gonflabila — o sa zic ca, totusi, daca n-ai tinut-o in mana, nu are acea valoare de carte…
Ceea ce poate nu e mare lucru pt altii, dar cu siguranta e un motiv de zambet pt mine. Imagine, sa vezi cum cineva din generatia aia mai mare (gen parinti sau socri) o rasfoiesc din greseala si apoi gasesti semnul de carte mutat cu vreo 20 de pagini. 🙂
Anyway, cand am dat de carte, cred ca vazusem deja toate filmele lui Almodovar, iar Imbratisarile cu iz hollywoodian inca nu aparusera, asa ca fusese o mica revelatie pt mine. Adevarul e ca Almodovar stie sa creeze dependenta. Desi dupa ultima pelicula s-a cam rezolvat cu asta. Din pacate…
Haha. Bună chestia asta cu semnul de carte, tare m-am amuzat. Dar cu plasticul e cazul să ne obişnuim, ăsta-i zeitgeistul, din păcate. Preferinţele oricum rămân preferinţe (numai coperta cât face!). Ş-apoi… ei, da tu ştii.
Dar de ce pesimismul privind ultima peliculă? Eu am savurat Abrazos rotos. Şi vine din urmă La piel que habito… Hay que disfrutar, tía…
Zenu, ai una dintre calitatile rar intalnite la oamenii care au ce spune. Nu tii ce stii doar pentru tine. Si atunci cand imparti, nu cazi in extrema autoadmirarii. Le spui bland, cugetat si le pui asa bine pe raftulete ca nu poti trece indiferent pe langa lumea ta.
Multumesc ca esti asa 🙂
Multumesc pentru Almodovar
si arhiva filmelor sale.
Cand vezi un fil bun, ziua parca devine
mai speciala.