October 1, 2009 4

Profeţii uşor pesimiste

By in digresiuni

Din arhivă…

În lume nu vor mai fi frontiere, statele vor dispărea, iar în locul lor vor apărea corporaţiile. Nu vor mai exista legi (ceea ce trebuie să admitem este o pierdere), şi vor rămâne doar reglementările de personal ale Microsoftului şi contractele de utilizator cu aceiaşi companie. Păcat… Nu vor mai exista limbi de stat! Vor exista interfeţe în limbile populare, iar contabilitatea corporaţiilor se va duce într-un set de 3-4 limbi în paralel.

Normal că nu toată lumea va reuşi să fie angajată de corporaţii – vor rămâne doar ei marginalii şi non-conformiştii care vor vorbi franceza şi siameza şi vor consuma deşeurile corporaţiilor. EI vor fi piraţii secolului XXII.

La această notă optimistă…

închidem şedinţa. Înjghebăm un club care se va numi eXlanda. „Ex” fiindcă landurile nu vor mai exista şi „e„ fiindcă lumea va deveni tot mai virtuală. Grăbiţi-vă! Înregistraţi-vă semnăturile digitale şi prindeţi coadă după paşapoarte Microsoft!

P.S. În unicul roman distopic al lui Haruki-sensei, tot nu există state; există două „chestii”: Sistemul și Fabrica.

Tags: ,

4 Responses to “Profeţii uşor pesimiste”

  1. vitalie says:

    seamana un pic cu “centrul” din “pestera” lui saramago…

  2. Maddame says:

    Zenule, nu știu unde să-ți scriu de asta, dar îți recomand o carte foarte frumoasă: Seducătoarea din Florența de Salman Rushdie.

    Eu m-am îndrăgostit din nou, după mai mult de zece ani în care citeam cu blazarea celei care a văzut de toate în literatură. Iremediabil și copilărește.

    Și, dacă tot suntem în lumea islamică, Reconcilierea de Benazir Bhutto, musai de citit pentru o mai detaliată înțelegere a islamismului și a orientului în general.

    • Zenu says:

      Mersi, Maddame. Pe “Seducătoarea din Florenţa” chiar mi-am procurat-o şi mi-am trecut-o pe listă. Un amic opinia căruia contează (citeşte mult şi, mai ales, cărţi bune) nu a fost prea impresionat, chiar decepţionat. Am mai văzut reacţia asta vis-a-vis Rushdie şi în Londra. Dar eu nu mă iau după ei. Mi-au plăcut “Versetele satanice”, “Ruşinea” şi “Ultimul suspin al maurului”. Aşa că mă i-au după sfatul tău – o trec prima pe listă 🙂

      P.S. Benazir Bhutto şi Aung San Suu Kyi merită toată admiraţia. (Adevărat e că am citit puţine cărţi scrise de femei (relativ), dar pe Elif Şafak o recomand la rându-mi cu cea mai mare convingere).