February 25, 2011 Off

Povestea monopolistului păţit

By in digresiuni

Monopolul există din cele mai vechi timpuri. Zeii au deţinut monopol asupra producţiei de scântei până în momentul când Prometeu a hăcuit metoda şi a dat oamenilor acces pe torente. Lucrurile s-au schimbat radical în acea clipă. Muritorii de rând au deschis brusc şi larg ochii şi au văzut că totul e discutabil.

Mi-am adus aminte de monopoliştii anticităţii, citindu-l pe John Steinbeck. În “Perla“, el tratează despre destin, despre planuri şi despre situaţa grea a pescarilor mexicani (foarte finuţă alegoria, o recomand din suflet), însă cartea conţine două epizoade care spun totul despre obiectul de lucru al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei.

Inovaţia

În primul epizod este vorba despre faptul că personajul principal, Kino, are o luntre pe care anual o vopseşte cu o soluţie specială reţeta căreia este ţinută în secret fiind transmisă din tată în fiu. Datorită acestei soluţii luntrea nu îmătrâneşte, prin urmare, vorbind în termeni economici, cheltuielile pentru acoperirea uzurii fizice sunt mai mici, respectiv, rentabilitatea activului cu pricina este mai mare. Kino este monopolist. Orice drept de proprietate intelectuală este un monopol provizoriu care îl abilitează pe autor să se înfrupte din fructele operei sale. Să admitem că formula unguentului pe care o aplică Kino devine publică. Toţi pescarii ar folosi acelaşi unguent, uzura fizică ar fi aceiaşi pentru toţi, iar competiţia s-ar urca pe o treaptă superioară, forţând agenţii economici să se întreacă prin alte mijloace. De exemplu, manipulând cu lungimea undiţei sau capacitatea luntrilor. În tot cazul, Kino ar pierde avantajul comparativ şi ar fi forţat să concureze de la egal la egal.

Chestia asta-i mai suptilă decât pare la prima vedere. Aparent, noi, mâncătorii de peşte, suntem cointeresaţi ca formula unguentului să fie “pe torente” astfel încât concurenţa să se amplifice, iar preţul la peşte să coboare. Şi totuşi, dacă-i furăm formula lui Kino, care va fi interesul lui (şi nu doar al lui) să inventeze ceva nou? Nu-l osândim noi oare la un gen de fatalism care-l pune în situaţia să bage piciorul în “avantajul comparativ” şi să lase totul în seama lui “inshallah”? Monopolul provizoriu este bonusul pentru inventivitate. Trebuie să-i permitem lui Kino să se bucure de el, căci asta îi pune în mişcare şi pe ceilalţi.

Piaţa de desfacere

Epizodul doi este de cu totul altă natură. Kino pescuieşte o perlă uriaşă pe care caută să o pună în vânzare. Accesul său la pieţele de desfacere este limitat la cei câţiva intermediari care pot să-i ofere o cotaţie pe piaţa locală. Preţul oferit este unul derizoriu. Motivele invocate de intermediari par a fi raţionale (cum că perla nu e standardă şi, ca atare, nu are o valoare de piaţă propriu-zisă), deşi din faptul că toată lumea vânează această perlă, Kino se pricepe că intermediarii blafează. Dar ce soluţii poate aplica? Accesul la pieţele externe este limitat (bariere netarifare în calea comerţului), iar intermediarii de la faţa locului se tocmesc între ei (înţelegere de cartel).

Nu vă spun ce face Kino, însă e clar că şi în primul şi într-al doilea caz este vorba de eşecul pieţei care impune intervenţia unui arbitru. Statul (cine altul e abilitat să arbitreze decât omul în uniformă?) trebuie să salvgardeze monopolul inventatorului (AGEPI) şi să distrugă monopolul negustorilor care blochează accesul la piaţa (ANPC).

Acum atenţie maximă la arbitru!

În monopoliştii din tagma negustorilor poţi să dai cu bâta şi să nu obţii nimic. Retezi un cap şi răsare altul. Arbitrajul nu se poate rezuma la sancţionarea celor care fac abuz de situaţia dominantă pe piaţă, căci e prea mare tentaţia ca arbitrul să devină asociatul acestora. Din păcate pentru Kino, nu toţi oamenii în uniformă au mindset-ul lui Corado Cattani, asta e trista realitate. Respectiv, mai eficient decât penalty este să-i permitem lui Kino să meargă la capitală să-şi vândă marfa cu-i crede el de cuviinţă. Daţi-i voie lui Kino să scoată perla la licitaţie. Aici e nevoie de o infrastructură financiară funcţională. E nevoie de burse de mărfuri şi de standarde.

Noi nu avem. Nici pescarii mexicanii nu au avut. Vai de Kino!

Tags: , , , , ,

Comments are closed.