March 31, 2011 6

Poșta M.

By in digresiuni

Întrețin relații cu Poșta Moldovei. Nu-s întotdeauna cordiale. Din paști în praznic mi se întămplă următoarea situațiune. Fac comandă de carte de la libhumanitas.ro. Mă sună Poșta M. și-mi comunică că mi s-au adus niște colete. Ei ar urma să mi le aducă la domiciliu, dar, deh, îs grele. Deci mă sună și mă invită la Oficiul Poștal. Vin acolo. Dau adresă, nume. Nu e nimic. Păi cum să nu fie nimic dacă tot voi mă telefonați să vin și să le iau. Imposibil. Păi da nu mă sun eu singur pe mine să mă chem la poștă. Nimic nu e. Da cine v-a telefonat. Păi dacă v-ați învăța să vă prezentați și să dați un număr de referință, ar fi perfect, dar așa cum nu o faceți eu nu am idee. Nu vă putem ajuta cu nimic. Da nu e pentru prima oară. Nu contează.

Nu e și gata.

Asta e relația mea cu Poșta M. Interacționăm epizodic. După scenariul învățat.

Fac cale întoarsă și găsesc în cutia poștală avizul. Aha. Stai că fac eu drumul de două ori, dar vă demonstrez că am dreptate. Mă prezint din nou la Oficiul Poștal fluturând avizul.

Se uită pe el. Se uită la depozit. Există asemenea colet!

– Deci am avut dreptate! (Triumfător.)

– Dar ne-ați indus în eroare spunând că așteptați colete în loc de pachete. (Impenetrabilă.)

Între noi și Poșta M. fie vorba:

PACHÉT,pachete,s. n.1. Obiect sau grup de obiecte strânse la un loc sau înfășurate într-o învelitoare de protecție (și legate) pentru a se putea păstra sau transporta mai ușor; legătură. ◊ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid și fără voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alăturate și legate între ele pentru a forma o singură piesă folosită într-un sistem tehnic. – Din fr.paquet,germ.Paket.

COLÉT1, colete,s. n. Pachet relativ mic și ușor de mânuit, expediat de obicei prin poștă. – Din fr. colis (după pachet).

Nu mai știu dacă am spus colet în loc de pachet sau pachet în loc de colet. Când mergi la poștă nu uita buletinul de identitate, avizul și dicționarul limbii române. Altfel nu funcționează.

Pentru ce toată tevătura? Pentru asta.

Scumpii mei mahfuzi, pamuci și milleri. Djuvara și Eco. Între mine și voi e Poșta M.

P.S. În 2004 am expediat din San Sebastian acasă o carte poștală. Una din Santander. Una din Pamplona. N-au ajuns niciodată. Poate le-am zis otkrâtci?

Tags: ,

6 Responses to “Poșta M.”

  1. Nicolae B. says:

    pot sa vin cu o nota mai pozitiva. m-am luptat cu MTIC vriun an pe marginea noului proiect a legii cu privire la servicii postale. o chestie simpatica e ca se mai demonopolizeaza din gama de servicii, dar oricum in mare parte se tine cu dintii ca “serviciile universale” sa le presteze Posta MD. Desi ne-am certat ca sa deschida piata pentru investitii, sunt oricum prea rezervati, plus ca rezida pe un argument forte – infrastructura pe plan national mai completa si mai buna inca mult timp nu o sa poata avea nimeni. Asa ca suntem unde suntem, cu o intreprindere care nu doreste sa se transforme in S.A. (ca poate mai vinde o parte din pachet la oameni mai cu cap), care nu doreste sa-si imbunatateasca sistemul de management, dar care in schimb are in dar o ditamai infrastructura pe care nu stie cum sa o valorifice… (in analizele prezentate reiese ca PM e anual in pierderi). Biznis pi maldavinesti caroci.

    (PS: pardon pentru lipsa de diacritice si alte greseli neintentionate)

  2. am si eu o iubire mare cu PM…dar mai recenta: trei carti postale pornite inca anul trecut din SUA n-au ajuns…in asa un timp si Columb ajungea cu barca lui de lemn…

  3. Vadim says:

    Există diferenţă de preţ dacă comenzi online din România ? Sau e mai rentabil să cumperi de la Poliromul local ?

    • Zenu says:

      Nu prea. Adică la prețul afișat desigur că e mai ieftin în România. Dar dacă pui la cheltuială taxele poștale iese cam-cam. Diferența vine de la faptul că ai de unde alege. În plus mai pică și câte ofertă de la LibHumanitas – cum ar fi reduceri de 20% pentru următoarele 24 de ore. Dacă o prinzi, chiar îți iese mai ieftin. Eu așa fac: umplu coșul de cumpărături cu vreo 8-9 titluri și aștept Oferta! 🙂

  4. ViktoriaF says:

    Nu eşti unicul îndrăgostit în Poşta Moldovei şi serviciile (neserviciile) prestate de ei.

    Cred că eşti un norocos dacă ţi-a ajuns pachetul/coletul cu cărţi.

    Am trimis în Moldova şi scrisori şi cărţi poştale, la unii au ajuns la alţii nu. Foarte interesant este faptul că în Ialoveni ajung scrisorile din Austria, iar la Chişinău încă niciodată nu au ajuns – iaca descriminare! …

    Ceea ce ţine de evizul lor şi anunţarea despre coletul ajuns, E GRAV!
    Am aşteptat colet din SUA, am primit aviz, (credeţi-mă pe cuvânt verificam cutia poştală permanent!) am mers imediat la poştă şi mi s-a prezentat o notă de plată pe care trebuia să o achit, fiţi atenţi aici, PENTRU FAPTUL CĂ AM ÎNTÂRZIAT SĂ RIDIC LA TIMP COLETUL!

    Trebuie să mai facem vreo revoluţie la poşta Moldovei.

  5. ViktoriaF says:

    sorry pentru dIscriminare şi Aviz 😉