September 12, 2014 Off

O serie de întrebări existențiale

By in digresiuni

Stau la balcon și mă gândesc la lucrul la care mi-am promis să nu mă gândesc: corupția. În țara cu litera K, în țara cu litera M – tot alfabetul poate fi pus la bătaie – corupția e un animal cu nouă capete pe care este imposibil să-l rezolvi tăindui-le. E musai să sapi la rădăcină, dar cum, căci animalul mai e și invizibil pe deasupra. Te uiți prin sondaje – dezastru. Te uiți prin statistici – nici urmă de ea. Corupția e invizibilă conform definiției, căci dacă ar fi fost vizibilă nu ar mai fi fost corupție, ci caz penal. Dar aflându-mă totuși la balcon și nu îmi birou, îmi permit să fac abstracție de cifre și mă gândesc la actori.

Iată funcționărașul de care depinde construcția unui spital. Iată donatorul care vine cu mijloacele financiare disponibile pentru a-l construi. Iată funcționărașul care-i spune pe șleau donatorului – 10 mii și s-a rezolvat problema. Iată-l pe donatorul oripilat care venind cu daruri se așteaptă la plecăciuni și când colo… câtă impertinență. Dar donatorul e prins în joc căci are un program de implementat că de nu-l implementează, nu realizează Strategia cutare cutărescă și el scrâșnește din dinți, dar nu are încotro, unde mai pui că are un mic buget pentru tot felul de contingențe. Scrâșnește din dinți și face spitalul.

Eu mă întreb de ce? De ce funcționărașul cere mită pentru ceva care-i în interesul lui să fie construit. Să presupunem că donatorul e nărăvaș. Spital nu e. Tranzacție nu e. Dar funcție rămâne în continuare. Fiindcă nu e o funcție dobândită pe merit, ci e un favor obținut de la un cumătru pentru un alt favor făcut altui cumătru. Atâta timp cât la schimbul de favoruri debitului se potrivește cu creditului funcția funcționărașului este la siguranță. Și eu mă întreb prostește, de ce?

Nu e clar că fără acest spital oamenii din raion se vor îmbolnăvi mai des, eventual vor muri și asta din cauza unei avariții neînfârnate? Dar funcționărașului puțin îi pasă. El deja și-a pus fundament și a zidit pereții. Rămâne acoperișul. Iar odraslele fac școală la Londra. Acolo sunt și școli și spitale. Plus că spitalul oricum se va construi în raion. Din banii donatorului. Iar cetățenii din raion vor bate din palme. Funcționărașului. În cartea Michelei Wrong „It’s Our Turn to Eat” dau de o constatare alarmantă. Volumul corupției în Kenia (țara cu litera K) coincide în mod frapant cu volumul asistenței financiare externe. Politicienii fură proporțional cu numărul de școli și spitale construite pe banii donatorilor. Faptul că școlile și spitalele se construiesc oricum îi ajută să se mențină la putere – poporul îi votează. Și eu mă întreb în continuare, de ce?

Întrebarea este dacă nu cumva ar fi fost mai bine să fie lăsați baltă? Fără asistență externă școlile și spitalele nu s-ar construi. Poporul s-ar enerva și i-ar mătura pe politicieni de la guvernare. Ar veni alți politicieni. Probabil la fel de flămânzi. Care vor fi măturați și ei. Lucrurile trebuie să meargă prost pentru ca în cele din urmă să meargă mai bine. Poate că la un moment dat cercul vicios se va rupe. Dar pentru asta e nevoie de oameni educați și sănătoși.

Dar donatorii nu pot să lase lucrurile baltă. Fiindcă la un moment dat s-au prins în joc amestecându-se în politica internă. Imaginează-ți Afganistan (țara cu litera A). Sau Irak (țara cu litera I). Americanii au intervenit crezând că fac bine ceea ce fac. Lucrurile au mers din prost în mai prost. Să abandonezi Afganistanul sau Irakul e ca și cum ai ieși gol în stradă. Ești vulnerabil din punct de vedere etic. Numai rezultatele bune din țara A și I (spitale și școli) îi pot îmbrăca pe americani. Acesta e călcâiul lui Ahile al donatorilor. Sunt șantajabili pentru greșeala care au făcut-o. Și funcționărașul știe perfect acest lucru. Știe că donatorul are nevoie de acest spital la fel de tare ca și cetățenii din raion.

Iar ștampila se află la el. Și nu e pe gratis.

Tags: , , ,

Comments are closed.