April 15, 2014 Off

Moshi moshi

By in digresiuni, povestiri

La început erau doar pantofii. Din piele întoarsă, moderat de prăfuiți, cu șireturile bine legate. Răbdători, pantofii staționau în fața raftului cu sosuri italiene în timp ce stăpânul lor examina studios etichetele. Pantaloni reiați, cămașă în carouri verzi-albastre, cu mâneca scurtă. Ceas Ulysse Nardin pe o mână bronzată. Acele ceasornicului indicau ora unșpe fără un sfert. Judecând după lumina din supermarket nu era clar dacă orele aparțin dimineții sau nopții. În cele din urmă sosul carbonara intră în compania bacsului de bere Sapporo, a pastelor, a prafului de parmezan, a șuncii și a ouălor. Ouăle erau ouate astăzi. Din difuzoare se auzea o muzică barocă. Haruki se opri în fața unui acvariu. Peștii mari îl priveau holbați dinăuntrul universului lor acvatic. Peștii mici se mișcau sincron în ritmul muzicii. Haruki împinse căruciorul de cumpărături pe direcția caselor supermarketului.

Câțiva stropi de ploaie îl ciupiră de obraz. Haruki privi norul. Fața lui nu trăda nici umbră de emoție. Poate doar o ezitare instantanee schițată de un calcul mașinal al distanței dintre supermarket și automobilul Subaru parcat la două cartiere. Umbrela, chiar și să fi fost la îndemână nu era de mare folos – două pachete de cumpărături îi atârnau de ambele brațe. Norul se deplasa subit în direcția nord-est. Haruki se retrase sub streașină. Un motan vărgat găsi de cuviință să părăsească spațiul public din fața supermarketului. Haruki simți un impuls să-l urmeze (ce caută un motan vărgat în jungla urbană?), dar pantofii îi porunciră să rămână. Totuși erau din piele întoarsă.

Un sfert de oră mai târziu Haruki porni motorul. Câteva picături reci i se strecurară după guler. Celelalte burezau pe volan și pe pantaloni. Norul stăruia deasupra zgârie-norilor, dar pe semne că nu mai era același. Poate că era fratele lui geamăn. Poate că era o rudă îndepărtată. Trăsăturile norilor sunt foarte incerte pentru noi, oamenii. Ștergătoarele de parbriz își făceau meseria. Tic-tac. Tic-tac. Tic.

Scriitorul își scoase produsele din pungi și le plasă în fața mașinii de scris de parcă aștepta din partea ei un gen de aprobare. Dar mașina de scris rămase impasibilă la poftele lumești. Vorbea doar atunci când scriitorul îi atingea tastele. Se auzi telefonul.

– Moshi moshi, răspunse Haruki-san.

Din receptor se auzea o tăcere adâncă. Atât de adâncă încât lui Haruki îi venea să arunce receptorul pe furcă și să alerge departe-departe. Doar la 42 km distanță de aparat s-ar fi putut simți în siguranță. Dar Haruki rămase țintuit locului. Privi cu coada ochiului mașina de scris încercând să facă o conexiune mentală dintre cele două aparate. Dar oricât de mult se străduia nu-i ieșea decât tăcere.

– Tu-tu-tu-tu…

Tăcerea era sparsă țăndări. Haruki își puse o cămașă albă, băgă în grabă produsele la frigider și ieși pe ușă fără să-i sufle o vorbă mașinii de scris. Nici măcar o privire.

La restaurantul din cartierul Shibuya, scriitorul cină în tovărășia unui quartet de jazz. Servea o jambalaya condimentată intens, stingându-i iuțeala cu o halbă de Kirin Ichiban. Quartetul interpreta ‘Round Midnight de Thelonious Monk. Este cea mai des înregistrată piesă din istoria jazzului. Versiunea cunoscută publicului larg vine din 1940, dar unii afrimă că are la bază o piesă mai veche pe care Thelonious o compuse la vârsta de 18 ani.

Pianistul era surpinzător de bun. Haruki se simțiea ca și cum ar privi dintr-un alt unghi un lucru cât se poate de familiar. Și atunci hotărî să-și mai comande o halbă.

Tags: , ,

Comments are closed.