November 13, 2013 Off

Miza și pericolul lecturii

By in digresiuni

Am fost sâmbătă să mă întâlnesc cu niște liceeni de la Spiru Haret. Ei m-au invitat. Tare simpatici liceenii ăștea, mai ales că-s mari iubitori de carte. Și-am stat de povești. Abia ajungând la al lor Club de Lectură am aflat că vroiau să mă întrebe despre viitor. Ce fel de viitor au tinerii și ce oportunități și așa mai departe. Le-am povestit că dincolo de meserii trebuie să-și găsească un stil de lucru care li se potrivește. Căci altfel nu se poate. Indiferent de profesie oamenii se împart în samurai, ronini și shoguni. Asta e o teorie de-a mea pe care am dezvoltat-o într-o postare mai veche. Despre viitor am vorbit vreo oră. Și încă o oră am vorbit despre cărți.

Deci iată. O chestie-trestie despre care am vorbit ține de sensul acestei munci pentru care nimeni nu te plătește și pe care te încăpățânezi să o faci (eu mă încăpățânez să o fac) ani și ani în șir. De ce citim? Ce căutăm acolo? Evadare? Sens? Învățăminte?

M-am gândit la următorul lucru. Noi stăm la taifas (încă o activitate pentru care nimeni nu te plătește). Și vorbim aiurea. Ce-a zis unul, ce-a zis altul. Cum e cafeaua aici și cum e dincolo. Cu ce scor s-a terminat meciul dintre Barcelona și Milano. Ce aplicație nouă am descărcat pe iPhone. Ce a mai zis Rogozin despre anotimpuri. Etcetera. Discuții în cea mai mare parte sterile. Dar inevitabile, căci de aia avem gură. Și doar rareori, la un vin bun, într-o companie bună, la un ceas potrivit, ai norocul să vorbești de la suflet la suflet. Vorbe blânde, vorbe înțelepte, vorbe care te fac să vezi lumea altfel, vorbe care te inspiră.

Și asta e miza lecturii. Să vorbești de la suflet la suflet cu autorul. Bine că de vorbit vorbește el, nu tu. Dar tot acolo ajungi. Ajungi să asculți vorbe care te fac mai blând, mai înțelept, mai altfel, mai inspirat.

Am citit la Orhan Pamuk în „Romanicierul naiv și sentimental” că orice roman are un miez. Autorul nu-l cunoaște din start dar știe că el se află pe undeva pe-acolo. Cu multă iscusință autorul dezvoltă scheletul romanului, conturează personaje, pune capcane și stă la pândă. Pândește miezul romanului. Un fragment care fulgerător ne va dezvălui un adevăr despre noi înșine. De exemplu, vom ajunge să înțelegem de ce oamenii fac revoluții (Sankya, Demonii). Sau care-i natura relației dintre Anna Karenina și căile ferate. Înțelegerea la care mă refer este cu totul diferită de înțelegerea unui manual de informatică. E ceva ce înțelegi ca și cum acest lucru ți s-ar fi întâmplat ție.

Și acum despre pericole. Cine-a zis… are toată admirația pentru oamenii care intră ușor în cărți, dar și mai multă pentru cei care reușesc să iasă din ele. Smart. Funcționează ca un blestem. Citind ne asociem cu personajele (aha-aha, fix ca la mine!). Ei bine, trebuie să știm și să ne disociem de ele. Recunosc că în anumite momente m-am lăsat „învârtit” de anumite personaje de-ale lui Cortázar și Pamuk. Dar în mod normal sunt vigilent în această privință. Acolo, între paginile cărții e viața lor; dincoace, în lumea reală, e viața ta. Și a mea.

Exact ca și în momentul când stai de vorbă de la suflet la suflet. Înțelegând, nu încetezi să înțelegi pentru o clipă că ce e bine pentru unul nu e neapărat bine pentru tine.

Ei cam pe-aici a fost povestea. Lecturi plăcute vă doresc.

Tags: ,

Comments are closed.