April 24, 2011 2

Mai pe scurt

By in digresiuni

Jazzind’

Răscolind fără țintă am dat de un comentariu prin care lumea care pricepe în materie de jazz mi l-a recomandat pe Vijay Iyer. Cică-i ultimul cuvânt în muzica jazz. Atunci am ascultat fără să mă agațe. L-am mai ascultat o dată și m-a agățat. Nu știu dacă-i ultimul cuvânt, dar e foarte bun. Poftim un segment. Pentru sentiment.

S-ar zice că indienii sunt binecuvântați să facă jazz. Cultura improvizației li se trage de la canonul indian: raga. Compoziții standarde care permit suficient variații la cheremul interpretului. Ravi Shankar și Lakshminarayana Subramaniam au excelat într-a face fuziunea dintre raga și jazz. Accidental raga și ragtime par să aibă aceiași rădăcină. Mai crezi în accidente?

SRKN

Vladimir Sorokin e un maniac. I-am citit povestirile din „Заплыв” și le-am găsit tare faine. Mai ales când realizezi că au fost scrise în anii 80. Suprarealiste de felul lor, grotești și nițel macabre, zmulgeau masca de pe fața prefăcută a regimului sovietic. Sub mască era nașpa, dar e bine să cunoști dușmanul la față, mi-am zis. Și m-am apucat de „Обелиск”…

…Uf ce grețos. Scenariul tipic sorokovian e următorul: o uvertură tipică pentru realismul socialist, înduioșătoare pe alocuri, după care se produce un click și macazul se schimbă. Replici violente, acte sadice, lipsite de sens. Undeva am citit că fișca totalitarismului este violența irațională. Căci în un act violent care se încadrează într-o oarecare logică reprezintă o pedeapsă și modelează comportamentul întru evitarea ei. Violența irațională nu are alt sens decât a sugera că cel care o aplică este atotputernic. Poate face și așa, căci totul e la cheremul lui. Subminează și îngenunchează. Teroarea absolută cere ofrande. Chestia asta-i interesantă, dar după prea multe repetiții ceea ce inițial era șocant, în cele din urmă ajunge pur și simplu dezgustător.

Simon Carmiggelt

…L-am descoperit la târgul buchiniștilor. L-am răsfoit și l-am găsit tare amuzant. Simon Carmiggelt – un autor olandez care zilnic scria câte o povestioară pentru ziarul local. Cu mici întreruperi pe durata vacanței. L-am cumpărat cu cinci lei. Mă fascinează. Umor cu tentă filozofică care-mi amintește de Čapek al nostru. Umor cu tâlc.

Chiar stăteam și mă întrebam dacă nu cumva există niște rădăcini comune între Simon Carmiggelt, Karel Čapek, Jaroslav Hašek (acum precis că nu e vorba de Švejk), Branislav NušićSholem Aleichem, Ilf și Petrov și restul bandei. O arie de răspândire foarte vastă, dar care, dacă stai să te gândești bine, coincide cu geografia evreilor așkenazi. Așkenazii ăștea aveau tradiția povestirilor hasidice – un fel de zen evreiesc. În baza lor făceau teatru și, în general, pe la tipografii erau ca la ei acasă. Cine știe… poate-poate… A auzit cineva de așa o teorie?

În tot cazul, Simon Carmiggelt după Sorokin este exact pilula de râs de care am avut nevoie.

Apropo

O fi din cauza copertei lui Carmiggelt, dar am chef de jazz olandez. Pe vremuri ascultam ca pus în priză formația Focus. Olandeză. Se zice că-i progressive rock. Eu zic că-i aproape jazz.

Tags: , , , , , , , , , ,

2 Responses to “Mai pe scurt”

  1. Sapphira Diamondova says:

    Mersi pentru Vijay Iyer Trio, o frumoasa descoperire, am cu ce sa ma alimentez in perioada apropiata 🙂 It “clicked” de la prima audiere.

    • Zenu says:

      Iaca mă bucur. Ascult „Historicity” (2010), „Solo” (2010) și „Tritha” (2011). Și nu știu care-i mai bun. 🙂