February 15, 2016 Off

Lucrurile la care nu ne gândim când ne gândim la supremația legii

By in digresiuni, eseuri

Când zici supremația legii la ce-ți stă mintea? Eu înțeleg așa: legea e mai sus decât persoana și toți sunt egali în fața ei. Înțelegi și tu același lucru? Presupun că da. Îndrăznesc să presupun că actorii politici din Republica Moldova – atât cei aflați la putere, cât și cei din opoziție – înțeleg cu totul altceva. Sunt foarte curios cum, în cazul dlui Ghimpu, apelul de a închide un post de televiziune se încrucișează cu supremația legii. Foarte interesant, ce crede la acest subiect dl Lupu. O sintagmă utilă în discuțiile cu UE și atât? În ce măsură legea îi vizează pe cei care controlează adoptarea, executarea și interpretarea legii? Dacă ar avea musteață, dl Plahotniuc ar râde sub ea. Dl Filat nu ar râde. Dar râdea și el pe vremuri.

Anything is God gifted, ar zice la acest subiect Hamid. Ceea ce-i interesant este că supremația legii este un atribut al puterii care chiar s-a dezvoltat în sânul religiilor abrahamice. Creștinismul, islamul și religia mozaică au înțeles tot timpul că există o lege în fața căreia țăranul și domnitorul sunt egali. Astfel, puterea domnitorului nu este nelimitată, ea se legitimizează din religie și tot datorită ei își pierde legitimitatea dacă anumite canoane sunt încălcate. În Europa medievală s-a produs un switch în momentul când locul religiei a fost preluat de legea comună, legea acceptată de popor. În Anglia acest lucru s-a întâmplat în secolul XIII când suveranul a acceptat Carta Magna. În țările islamice acest switch nu s-a produs. Unii cercetători sunt de părerea că renașterea fundamentalismului islamic nu este altceva decât nostalgia poporului după legile șariatului interpretate de înțelepți (ulama) care reușeau să-i responsabilizeze cumva pe califi și pe sultani, lucru pe care constituțiile pseudo-democrate împrumutate din occident nu reușesc să o facă în raport cu președinții și prim-miniștrii actuali.

O alternativă supremației legii este despotismul oriental. În China nici confucianismul, nici budismul nu s-au impus în calitate de doctrine care să limiteze puterea suveranului. Împăratul Chinei se bucura de „mandatul cerului” care nu era altceva decât capacitatea practică de a ține țara la un loc. Există o continuitate la acest capitol. Mao, la fel ca și actualul lider chinez, Xi Jinping, se bucură de același mandat. Curios lucru, dar de același mandat se bucură și Vladimir Putin. Eu nu știu dacă acest lucru este legat de extirparea „opiumului pentru popor” care s-a produs în perioada sovietică sau este un atavism tătaro-mongol manifestat cu o  întârziere de câteva secole. Cert e că și „tătuca Stalin” a avut același mandat.

Revenind la oile noastre, aș face următoarea remarcă. Pe timpul guvernării comuniste, în Republica Moldova exista aparența unei oarecare ordini sociale care s-a legitimat din alegeri democratice. Voronin, cu toate beteșugurile dânsului crea impresia unui lider care avea capacitatea să țină țara la un loc. Supremația legii era o iluzie, bineînțeles, căci toată „ordinea” se baza pe verticalitatea puterii. Îmi aduc aminte de o remarcă rostită la repezeală de consilierul președintelui, dl Reidman: „Nu vă mai uitați la legile astea, oamenii le-au adoptat, oamenii pot să le și schimbe”. Exact. În condițiile unei majorități parlamentare decisive și a indicațiilor directe din partea dlui Voronin, legile erau un apanaj sezonier care putea fi aplicat în funcție de conjunctură. Chiar dacă atunci, la fel ca și în prezent, supremația legii era un gen de passe-parole în eforturile embrionare de integrare europeană.

Modul în care au evoluat lucrurile după aprilie 2009 sugerează că încercările de a edifica un stat de drept în Republica Moldova nu au fost niciodată autentice. Filat și Plahotniuc au concurat pentru „mandatul cerului” cu intenția de a centraliza puterea în detrimentul supremației legii. Coaliția de guvernare a învățat să imite discursul politic european, bucurându-se o vreme de credibilitate nemeritată. Nu știu dacă europenii au fost duși de nas sau s-au autoamăgit singuri. Citindu-l pe Fukuyama, îmi este clar că supremația legii nu se poate edifica prin schimbarea ordinii termenilor din ecuația politică. Aceasta e vestea ce proastă. Vestea și mai proastă este că chiar dacă unora ca Dodon sau Usatâi le reușește să obțină puterea, punerea la dubă a politicienilor compromiși în momentul de față nu se va solda cu edificarea unui stat de drept. Acest lucru este limpede din cauza faptului că sunt plămădiți din același aluat.

Și dacă totul e de la Dumnezeu cum zice Hamid, care să fie vestea cea bună? Nu e niciuna. Țara trebuie să-și inventeze altfel de eroi. Judecând după dinamica protestelor din Piața Marii Adunări Naționale, Gandhi și Mandela stau departe de tribună. Poate trebuie de căutat în altă parte. Nu printre politicieni.

Tags: , ,

Comments are closed.