May 16, 2012 Off

Less is more & more is less

By in digresiuni

Marian Ilici, copleșit de emoții în fața exuberanței artistice a tinerilor dansatori și tinerelor dansatoare de folk moldovenesc, a exclamat candid: you are the best. Eu îl înleleg. Orice vorbă de duh, epistolă sau intejecție englezească se traduce pre românește într-un nuștiuce și nuștiucum de una mie cinci sute de pagini pe care nu le mai înțelege nici măcar autorul.

Incredibil, dar adevărat. Savanții de la Academia de Științe a Moldovei nu știu (deocamdată) cum se explică acest fenomen, de aceea am să preiau ștafeta speakerului (!) Parlamentului Republicii Moldova, afirmând cu modestie că less is more. Fac această afirmație apropo de Moldova 2020 care mâine urmează să treacă proba Parlamentului. Imediat explic.

Moldovenii când se apucă de treabă înțeleg intuitiv că pentru ca ceva să se producă este mai bine să ștergemtotul și să facem totul din nou. Teoretic sună bine, dar iese strâmb și durează mult. Americanii, oamenii care au două cuvinte pentru noțiunea de „eficiență” – efficiency și effectiveness – înțeleg că pentru a realiza mai mult cu mai puțin efort, este necesar să înțelegem mai întâi care e problema, după care să purcedem la înlăturarea principalelor defecte. În rezultat iese bine și durează mai puțin decât dacă ai face tentativa de a aborda problemele în ordine alfabetică.

Moldova 2020, strategia pe care Guvernul o aduce mâine în Parlament are la căpătâi această abordare pragmatică: există 7 probleme majore care ne fac să fim mai degrabă săraci decât bogați. Este vorba despre educația rudimentară, drumurile cârpite aiurea, creditele scumpe, obstacolele nebănuite în calea oamenilor de afaceri, facturile insurmontabile pentru energia consumată, greul unui sistem de pensii scăpătat și incapacitatea Femidei de a face dreptate. Există soluții pentru aceste probleme (liberalii sunt la curent) – schimbarea până la capăt. Dacă reușim să rezolvăm aceste 7 probleme, plăcinta bunăstării care se împarte pentru cei din domeniul culturii, mediului, sănătății publice, apărării, protecției sociale, ordinii publice, etc. va fi considerabil mai mare. Eu nu sunt pe măsură să garantez că cele 7 probleme vor fi soluționate, dar intuiția îmi spune că Guvernul are mai mari șanse să rezolve șapte lucruri decât patruzeci și șapte.

Societatea civilă e pe altă lungime de undă. Ei vor more. Eu îi înțeleg. Să vrei more este explicabil (deși cinic) atunci când acest bla-bla-bla despre reformele ambițioase sunt prezentate sub formă de wish list donatorilor. Să cerem triplu pentru ca să primim dublu, nu e mai bine așa? So what? Ceva primim, ne facem că ceva facem, apoi mergem și cerem din nou. Corect? Nu fraților, eu prefer să dau crezare acestui Guvern naiv care a luatcountry ownership pe bune. Căci această Strategie Națională de Dezvoltare nu este un wish list, ci un plan de afaceri care-și propune să facă viața cetățenilor mai bună. În 2020. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Mâine Cina cea de Taină va avea loc în Parlament. La care se va decide dacă suntem pe măsură să transformăm less în more. Sau v-om rămâne cu less, căci oricum ne-am obișnuit deja. De fapt… asta-i schimbarea paradigmei de dezvoltare care ne paște.

Good luck!

Tags: ,

Comments are closed.