March 21, 2014 Off

Kommunalka

By in digresiuni

Ne-am indignat ca de obicei. Am protestat vehement: să vezi tu obrăznicie! Putin a știulit o peninsulă care-i aparținea vecinului. Previzibil. Noi am privit perplex emisfera dreaptă a mapamondului. Crimeenii băteau din palme. Cezarul dădea lecții de istorie. Și-a amintit că pensinsula a fost cândva a lui. A fost făcută cadou după nuntă dar a uitat să-și amintească că după divorț averea a fost deja împărțită. S-a consultat telefonic cu tătarii cărora le-a mutat viza de reședință de câteva ori pe parcursul istoriei. Le-a pus țeava tancului la ureche ca să audă mai bine răspunsul afirmativ. I-a jelit pe coloniștii ruși care într-o bună dimineață s-au trezit dincolo de hotarele imperiului. Coloniștii cin peninsulă vărsau lacrimi de bucurie. Coloniștii de aiurea visau că visul poate deveni realitate.

Apoi am privit alarmați emisfera stângă a mapamondului. Lui Barack nu i-a venit să creadă. Nu se potrivea cu agenda electorală. Angela s-a simțit înșelată. Traian a retras pe neobservate proiectul inoportun. Au promis sancțiuni. Au promis că dacă Vladimir Vladimirovici nu va întoarce peninsula vor promite noi sancțiuni. Bursa de valori de la Moscova i-a crezut pe cuvânt. Putin a strâns din umeri. El crede în tancuri, nu în promisiuni. În plus că promisiunile se auzeau mai slab după aplauzele furtunoase de acasă și focurile de artificii din peninsulă.

Care sancțiuni dacă poporul e în culmea fericirii? Un peninsular juvenil a zis că e minunat. Uniunea Sovietică de la Minsk până la Alaska e minunat. Nu-i așa că-i minunat? Mi s-a făcut scârbă. Un „pațan” care nici măcar nu s-a născut în URSS!

După care m-am prins. Teritoriile dispersate geografic precum Transnistria, Crimeea, Abhazia au un numitor comun. În piețele centrale ale orașelor transnistrene, crimeene și abhaze Vladimir Ilici arată în continuare lumina de la răsărit. Pe aceste teritorii, statuile lui Lenin nu au fost date jos. Populația băștinașă a rămas loială principiilor și valorilor Uniunii Sovietice. Ei cred în continuare în egalitarism și în frăția popoarelor.

Noi ne-am modernizat. Noi credem în performanță, concurență, meritocrație, carieră politică, afaceri profitabile. Ei cred în veteranii de război și medaliile olimpice. Identitatea lor a refuzat modernizarea. Îmi aduc aminte clar discuțiile pe care le-am purtat odată cu niște colegi din Transnistria. La un pahar de vorbă ei au mărturisit că ceea ce ne reproșează ei nouă este că am luat-o prea repede înainte. Că am renunțat la veterani și la istoria comună.

Transnistrenii, crimeenii și abhazii sunt cei mai conservatori oameni de pe planetă. Lucrul acesta nu trebuie să fie cu mirare. În calitate de coloniști ei au fost priviți cu suspciune de populația locală. Nu s-au integrat. Și-au construit cetăți de fildeș după scheme nomenclaturiste ca să se simtă mai în siguranță printre noi. Și-au format un ethos propriu din cioburile sparte ale ideologiei comuniste.

Și acuma dacă ne închipuim că putem dialoga cu ei trebuie să le acceptăm această identitate. Trebuie să le permitem să se închine la propriile lor icoane. Trebuie să le vorbim despre frăția popoarelor europene și nu despre supremația legii. Trebuie să le explicăm egalitatea de șanse înainte de a le spune brașoave despre mâna invizibilă a economiei de piață. Însă, în cele din urmă, dacă ajungem la concluzia că identitățile noastre sunt ireconiciliabile, trebuie să ne obișnuim cu ideea că piața roșie nu se află la Bruxelles, și drumurile noastre se bifurcă. Caz în care le va explica Putin cum funcționează economia de piață, cine-i fratele mai mare și de ce-i gratis cașcavalul în capcana de șoareci.

 

Tags: ,

Comments are closed.