June 22, 2010 5

Kafka Esc.

By in digresiuni

KAFKAESC1 adj. Stare disperată în care renunţi la orice fel de explicaţie logică sau speranţă. Într-un mod paradoxal, renunţarea conduce la umor, care la propriu devine lumina la capătul tunelului şi, totodată, speranţă;

KAFKAESC2 vb. Neologism pe care tocmai l-am inventat. Verbul a kafkai la persoana I, prezent. Acţiunea de a căuta lucruri legate de amprenetele lui Franz Kafka în Praga.

Ei bine, după un mic dejun mai mult ca perfect, format dintr-un croissant cu unt şi gem asortat cu o frunză de mentă şi un pahar generos de cafe latté, am voie să vorbesc despre kafkaiala mea recentă. Căci Kafka e omniprezent în capitala misticismului (care, evident, este Praga). Pe cănuţe, tricouri, farfurioare, postere. Un gen de pop star inadecvat à la Marilyn Monroe. O profanare a marelui scriitor şi posibil motiv pentru care Franz Kafka i-a cerut prietenului său Max Brod să-i ardă manuscrisele.

Pe de altă parte, noua expoziţie internaţională dedicată lui Franz Kafka e o revendicare (şi o revindicare, dacă stai să te gândeşti). Concepută la Barcelona, expoziţia reprezintă o colecţie de artefacte care fac ca fantoma lui Franz să bântuie din nou. Acuma şi în Praga cea mistică.

Ingredientele care fac posibilă acest mic miracol sunt ediţiile princeps, hologramele, fotografiile de epocă, instalaţiile audio, proiecţiile de scurtmetraje. Însă nu compoziţia, ci formula regizorală este cea care declanşează mecanismul de contopire cu viaţa scriitorului. Căci e legitim să vorbim despre regie în muzee precum ăsta. Imediat vedem şi de ce.

Intru pe un coridor întunecat. Citesc ceva despre Kafka, nu mai ţin minte ce. Urc la etaj pe dibuite. Acolo aflu despre Ravachol. Un anarhist francez, ghilotinat în cele din urmă, care l-a fascinat pe Franz cel mic. Ravachol a ajuns nume comun în cehă unde se asocia cu tot ce însemna haos, debandadă, scandal. În taraba tatălui său Franz a învăţat ce este moda şi a ajuns să o deteste. Muzică iudaică pe fundal. Uşoară, ca în sinagogi…

Figura autoritară a tatălui a marcat şirul interminabil de logodne şi dezlegări de logodne care s-a perindat pe parcursul vieţii scriitorului. Felice Bauer – o mare greşeală, dacă mă întreabă cineva. Gerti Wasner – la Riga, doar zece zile, ce să mai comentăm. Milená Jesenská – o bucată de femeie care l-a iubit şi dincolo de moarte. Dora Diamant – cea care a stat cu el până s-a dus. Se aude un croncănit de ciori.

Aflu despre frecventarea cercului filosofic al Bertei Fanta. Multă lume bună circula pe la ea, în casa cu unicorn. Inclusiv şi Albert Einstein la un moment dat.

Aflu despre complexul lui Franz Kafka de “agent dublu”. Un cinovnic cu ambiţii de scriitor (mai e şi Pessoa la acest capitol, n’estce pas?); un scriitor compleşit de pudoare. Of, ce face viaţa asta cu oamenii. În tot cazul, meseria de birocrat şi-a lăsat în mod incontestabil amprenta asupra operei sale şi, în general, şi-a lăsat amprenta…

Cobor scările. Tot pe întuneric. Jos se vede o deschizătură roşie din care iese… iese… un om? Ba nu, sunt eu. Roşie e lumina din spatele meu, iar acolo jos – o imagine în oglindă. Parcă aş ieşi din… Of…

Partea de la parter a expoziţiei e diferită. Sus era factologia, jos e opera şi interpretarea ei. Privesc un film de scurt metraj. Kafka era captivat de filozofia chineză, Zenule! Nu ştiai asta, nu? O pată, care este un om, care este el şi umbra sa. Apoi perspectiva se schimbă şi vedem tot mai mult din peisaj. Atât de mult încât nu mai vedem omul. Vedem castelul. Lucrurile, care apar şi dispar, generează un gol la stomac. Teama de vid cică se cheamă…

Intru într-o sală care este doar sertare. Pe unul scrie: Max Brod, pe altul scrie: Josef K. Pe altele scrie altceva. Pe unele nu scrie nimic. Unele sunt deschise, altele – nu. Se aude sunetul insistent al telefonului. Sunt aparate pe coridor. Tentat să ridic receptorul (ca în Matrix). Ba nu, nu mai sunt tentat – un iad birocratic, asta e…

Spre sfârşitul expoziţiei dau de un citat: “Mesia va veni doar atunci când nu vom mai avea nevoie de el.” Octavo Notebook G.

La ieşire din muzeu văd o coţofană. Îmi amintesc că în cehă la coţofană se zice “kafka”. Perfect! Putea fi altfel?

Muzeul Kafka.

P.S. Cred că e clar, dar dacă totuşi nu e, apoi să se cunoască acuma: recomand cu insistenţă acest muzeu.

Tags: , , , ,

5 Responses to “Kafka Esc.”

  1. Vladimir B. says:

    Nici curtea, nici arhitectura — aşa cum le văd în această fotografie, nu mă inspiră să vizitez Muzeul Kafka! Nu e suficient “Kafka” în înfăţişarea lor! Dar cine să ştie cum e acest “suficient”?! Cum trebuie să arate el…

    • Zenu says:

      Ei şi tu aşa… purist… Dacă încordezi imaginaţia seamănă cu un lagăr (mai întuneci din culori). Penal Colony? why not. Da expoziţia oricum e bună.

  2. angela says:

    am fost si eu cu tine, citind, printre cotofene. de la disperare la detasare nu sunt decat cateva litere.
    da pessoa parca e mai aproape nustiucum.

    kafka are prea multe logodnice. si praga.
    🙂

  3. Vladimir B. says:

    Nu seamana a “lagar” nimic ce are tigla rosie pe acoperis, asta e deja romantic, rustic, richesse, riguros si rational! Kafka e, cel putin in viziunea mea: contrar a tot ce am scris mai sus. Nu am simtit niciodata ca junele Kafka a fost vreodata calofil sau ceva de genul…Deci, raman la parerea mea initiala, arhitectura muzeului care-i poarta numele este inadecvata (ca sa fiu eufemistic!)…