October 26, 2010 10

Jurnalism la iarbă verde

By in digresiuni

La debut de campanie electorală, murat de o ploiţă răutăcioasă dar, în realitate, inofensivă, observ cu mare interes concentrarea jurnaliştilor pe metru pătrat în perimetrul Guvern – Sky Tower – Leogrand. La distanţă de mai puţin de un minut, îi identific rând pe rând pe Victor Nichitus, Costantin Tănase şi Valeriu Caţer. Interesant, oare de ce s-au scăpătat ziariştii la libertate şi oare ce prilej îi scoate din birouri?

O fi simţit poate că libertatea presei stă să cadă în funcţie de rezultatele alegerilor care urmează să se producă peste 32 de zile? Să zburde acum, căci cine ştie ce ne aşteaptă pe toţi după.

Tre’ să recunoaștem că suspecţii noştri obișnuiți – jurnaliștii, au avut meritul de a spune ce era de spus şi până la subita democratizare. Cu risc şi cu dosare, dar cu atât mai aprigă dorinţă de a zice lucrurilor pe nume. (Despre cei care se asociază cu jurnalismului doar în virtutea meseriei menționate în cărticica de muncă nu este vorba în această postare.)

În prag de an nou, am mizat pe ei. Speram că presa liberă va fi cea în măsură să producă schimbarea de durată. No bine, presă liberă am avut. Însă ciudat lucru – după ore și ore de instructaj, libertatea nominală a început să producă… auto-cenzură?!

Stilul investigativ de jurnalism a început să cedeze teren unui stil de inchiziție, orientat spre obținerea unor da sau nu-uri categorice cu efecte de scandal. – Domnule primar, ați fost alături de Dan Bălan, ați simțit miros de alcool? Pe naiba. Erai acolo, lângă primar și erai în stare să adulmeci și singur. Însă e una când bagi o știre cu titlul „De la Dan Bălan aducea a alcool” și alta e când bagi „Edilul capitalei afirmă că de la Dan Bălan aducea a alcool”. Ce bine că edilul este mai tot timpul pe fază și nu-i lasă pe jurnaliști să fure declarații necugetate.

Târâș-gropiș, cenzura ideologică a fost substituită cu un gen de cenzură, mult mai diabolică și perversă – piața. Senzaționalul este moneda de schimb pe piața noutăților. Pentru șocant ești în stare să renunți la adevărul cumpătat. Mda, dragă jurnalistule, se pare că nu mai ești liber. Ești robul fabricii de noutăți șocante. Dictatura cererii de senzațional nu acceptă compromisuri. You must obey the market.

Însă în 32 de zile avem alegeri la care democratizarea subită are toate șansele să se curme. Mă refer la șansele probabilistice, nu că ar fi cu noroc. Așa că astfel de subtilități nuanțate s-ar putea să devină irelevante după 28 noiembrie.

Prin urmare, profită de ocazie, dragă jurnalistule: ți-a mai rămas de zburdat o lună și o zi.

Tags: ,

10 Responses to “Jurnalism la iarbă verde”

  1. Felicitări pentru articol, Sorin!

    Sigur, ceea ce ai scris, e o pastilă greu de înghiţit pentru jurnalişti. Sper că acei care sunt cu adevărat profesionişti să vadă în el atît partea umorului, cît şi realitatea crudă cu care se confruntă breasla lor. Să luăm ca exemplu cele mai accesate ştiri de pe ProTV: Dan Bălan a cîntat beat, ăla era beat la volan şi a vorbit în camera ProTV, ăla a ucis pe ălalt, accident în lanţ, soldat cu morţi şi răniţi etc. Dacă audienţa este scopul, ce urmează a fi maximizat, iar astfel de ştiri sunt în top, reiese, inevitabil, că doar pe aşa ştiri se va pune accent pentru a face audienţă.

    Şi ca să închei gîndul cu ceva simplu: nu cred că situaţia se va schimba 🙂

    • Zenu says:

      Bine că grupul-ţintă al acestui articol nu sunt doar jurnaliştii, ci şi alegătorii pentru care baremul de libertate care dăinuieşte în mass media zilelor noastre mai contează încă. Pentru ăştea, mesajul este şi el simplu – marş la vot pe 28! 🙂

  2. grigore v. says:

    Acum cînd concurența pe piața media s-a încins, unii participanți uită că mai există bunul șimț, corectitudine și integritate. Contează să fii primul, să produci senzație (despre care vb și Mihai). Asta-i „fișka”. Iar, cînd rupi cu dinții pentru a fi cel dintîi, sari peste profesionalism și treci cu ochiul cele mai elementare lucruri, chiar și atunci cînd scrii o știre…

  3. XYZ says:

    lucrez intr-un serviciu de presa, intr-o institutie internationala. am avut ocazia sa comunic cu un jurnalist de investigatie din RM dornic de raspunsuri si comentarii la anumite informatii confidentiale pe care le-a dezgropat de pe undeva. dupa formularea intrebarilor se vedea de la o posta ca sursele care l-au ajutat sa dezgroape informatia respectiva il manipuleaza, si evident i-au aratat doar o parte a adevarului, care le convinea lor din anumite interese.

    am incercat sa vorbesc cu jurnalistul respectiv, respectat de altfel in mediul mass media local, si sa incerc sa-i explic off the record ca trebuie sa mai sape pe ici pe colo, daca chiar vrea sa stie cum stau lucrurile. tot off the record eram gata sa-i ofer informatia pe care nu o avea (oficial nu puteam), dar nu am facut-o pentru ca nu am avut cu cine vorbi. aveam impresia ca omul ma trata ca pe un inamic si nu-l interesa nimic in afara de raspunsul oficial la intrebarile lui, pe care oricum eram sa i-l dau.

    i-am vazut investigatia, care a trecut fara a face valuri. o ocazie ratata. se pare ca jurnalistii nostri se considera profesionisti daca sunt agresivi. si asta e atat de gresit…

  4. XYZ says:

    stiu. dar nu vreau sa arat cu degetul mai mult decat atat 😉
    p.s. daca poti sa-mi scoti imaginea de langa nick, ti-as ramane recunoscatoare.

  5. relu says:

    nu-mi ajuta la nimic degetele de la o mana ca sa pot sa numar jurnalistii liberi si profesionisti. numai stiri socante, zvonuri, barfe si panica transmit. emisiuni cu pretentie de analiza si nimic analiza. si ne miram ca poporul nu este informat. de unde dle daca jurnalistii un au timp sa faca stiri si sa ofere informatii si materiale analitice. se balbie cand tre sa dea niste cifre statistice. incurca politica cu gradinaritul si emisiunile de cateva zeci de minute cu spoturile publicitare. si pana la urma totul se rezuma la “dedicatii muzicale” – cine plateste pentru acela suna muzica.

  6. Nicolae B. says:

    A fost demonstrat de nenumărate ori cît sunt de imporante noutăţile pentru plămădirea atmosferei în societate, dar de fiecare dată mă întreb de ce nimeni nu se preocupă de calitatea lor. Eu văd numai trei tipuri posibile de cenzură: autocenzura, cenzura spectatorului şi cenzura autorităţii publice. Acum dacă tot presa e atît de infantilă în plan profesional şi nu are decît reiting şi bani în cap e clar că stăm cam greu la capitolul autocenzurei; despre cetăţenii care înghit toate gogoaşele de pe ecran (fie din deprindere păstrată din sistemul totalitar sau fie din demonstrata (in)capacitate intelectuală a unui cetăţean mediu) nu cred că face de mizat prea mult; să rămînă oare viabilă cenzura efectuată de autorităţi publice (în numele şi interesul cetăţeanului)?
    Şi încă – mass-media e reflexia societăţii sau aceasta totuşi poate fi un formator a acesteia? Că dacă mergem spre ideea că fiecare popor îşi merită mass-media pe care o are (eventual aceasta fiind un produs a societăţii, pentru societate) atunci desigur nu avem pentru ce să ne plîngem, trăim unde trăim. Însă eu foarte mult vreau să cred că media poate fi (cel puţin teoretic) mai presus decît un cetăţean mediu şi poate sau cel puţin aspiră să-l ilumineze pe acesta atît spre binele reitingului cît şi a unei atmosfere benefice în societate.
    Cît despre calitatea investigaţiei, cred eu că aceasta cel puţin teoretic ar trebui să pornească în primul rînd de la aşa instituţii ca Moldova 1, care să vină să investigheze şi să arate cetăţeanului adevărul acela multidimensional (justificînd banii publici care se cheltuie pentru a 4-a putere în acest stătuleţ), după care acest exemplu să-l preia şi concurenţa aşa numită “liberă”. Iniţiativă din mediul “privat” nu cred că va fi atîta timp cît cetăţeanul nostru nu e capabil să aplice cenzura, atîta timp cît nu cere calitate. Ca să ceară calitate el trebuie să guste mai întîi calitate, să înţeleagă ce e calitate…