November 5, 2012 Off

Încă de pe atunci Herta…

By in digresiuni

Citesc “Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” de Herta Müller. Herta în general nu-şi scuteşte cititorii, dar aici dai de naiba. Fiecare propoziţie e un roman cu final nefericit. Ce să mai zic? Se citeşte încet. Foarte încet. Dacă nu-ţi pasă, se frunzăreşte uşor, dar nu asta-i ideea, nu-i aşa? Mai ales când e vorba de dictatura lui Ceauşescu. Care nu ne priveşte. Sau, mai grav, când e vorba de dictatura sufletului. Care ne priveşte. Starea de lucruri când accepţi ca o dictatură să se întâmple din cauza că toată lumea acceptă, iar tu nu eşti marele erou ca să te pui în poară.

De fapt, propoziţiile nu-s deloc întâmplătoare. Dictatorul e doar imaginea din ziar. Un chip de pe fotografie. O voce la microfon. O idee. E unul singur acolo în lumea lui. Şi-i are pe toţi la degetul mic în lumea noastră. De ce? Care-i izvorul dictaturii? Herta Müller îl caută în fiecare propoziţie. În fiecare ciot de măr mâncat de viermi. În fiecare lătrat de câine. În fiecare umbră de plop. În fiecare gură deschisă. În fiecare prohab descheiat. În fiecare plic. E pe undeva pe-aici. E foarte aproape. Atât de aproape încât nici nu îţi dai seama.

De fapt, Herta Müller, face o autopsie a realităţii. Bâjbâie printre măruntaiele unei dictaturi. Scoate la lumină laşitatea, fricile, frustrările, slăbiciunile, desfrâul, lăcomia, invidia. E greu să le scoţi la lumină. Ele stau la umbra ideologiei de partid strâns lipite de întuneric. O ideologie în care nu crede nimeni (dar toţi pretind că cred) este o carcasă impenetrabilă pentru scheletul dictaturii. Dacă ai bilet de partid nimeni nu te întreabă de ce ai negru sub unghii.

La umbra biletului de partid câinii dictaturii umblă slobozi.

Tags: , ,

Comments are closed.