October 31, 2011 11

Greutatea cenuşei

By in digresiuni

Romanul “Sankea” de Zahar Prilepin arde bine. La figurat. Presupun că şi la propriu, deşi, după vorbele unui Maestru, manuscrisele nu ard. Ăsta nu e manuscris, e un roman care a suportat câteva ediţii din momentul lansării sale în 2006. Tradus în mai multe limbi, printre care şi româna. La noi, la Cartier. Am făcut o pilotare a procesului de ardere în bază de reclamă din ziarul “Timpul”. A funcţionat, cum şi era de aşteptat. Însă “Sankea” arde mai bine la figurat.

Uite-aşa o figură de stil. O gaşcă de tineri neliniştiţi sunt puşi pe jar. Alimentaţi la mitinguri de protest, antrenaţi în activităţi de vandalism, căliţi în bătăile organizate de oamenii în uniforme, inocenţi în ura şi violeanţa pe care o propagă. Nici un program ideologic nu le poate îngloba activităţile. Şi atunci care-i rostul? Păi, nici corupţia şi nici cinismul Puterii din Kremlin nu este dictată de un program ideologic. Ea există pentru că există. Şi vandalii inocenţi există pentru că există această Putere coruptă şi cinică. Mă jucam cu ipoteza că romanul “Sankea” e un fel de update a “Demonilor” lui Dostoevski. Dar nimic din logica neînsufleţită a nihilismului nu se lipeşte de fantatismul sincer al tinerilor vandali. Pentru ei unicul raison dêtre este să reprezinte o contra-balanţă a Puterii. Atâta timp cât Puterea e perfidă, reacţia vandalilor va fi violentă. Aşa-s scrise regulile. Nu le-a inventat Zahar Prilepin.

Iar Parlamentele ard bine şi în realitate. Prin urmare nu trebuie ignorată această carte.

Ei ard, ard… şi mai departe ce? Mai departe e revoluţia. Rămâne cenuşă. Iar dincolo de revoluţie e furtul revoluţiei. Cenuşa se împrăştie uşor. Fiindcă niciun sistem măturat prin violenţă nu este pe măsură să-şi apere valorile pe care singur le-a compromis.

Dincoace de literatură are loc o revoluţie altfel. Low scale însă poate că-i long term. Se numeşte Occupy Wall Street. Această iniţiativă este interesantă reieşind din două aspecte: 1. nu compromite valorile; şi 2. se întâmplă în America. În America revoluţiile n-au avut priză la public. Sistemul capitalist bazat pe iniţiativa antreprenorială e suficient de maleabil şi adaptabil la nevoile individului. Fiecare face ce vrea şi cum poate. Dar se pare că sistemul care-i îmbogăţeşte pe unii care au o influienţă semnificativă asupra politicului şi, prin urmare, asupra celorlaţi, a ajuns la os. Şi lumea a luat cu asalt Wall Street. În tăcere. Fără lideri. Fără foc. Şi fără cenuşă.

Tags: , ,

11 Responses to “Greutatea cenuşei”

  1. vladimir b. says:

    eu cred că centrul de greutate al acestui roman nu este nici revoluţia, nici kremlinul, nici putin, nici limonov, nici natzbol, nici rusia macar…ci el cade pe…iubire!
    SAN’KEA – este romanul unei iubiri neimpartasite, in primul rand, iar in al doilea, a iubirii de tara pe care aproape că nimeni nu o mai înţelege.
    Mai mult, acest roman renaşte “realismul social”…

  2. vladimir b. says:

    my GOD! “realismul social” este prezent aproape în orice scriere a generaţiei post 2000, şi pe care a prezentat-o plenar Prilepin în antologia Desjatka, apărută la AdMarginem. Marea excepţie – este Elizarov!!! Bibliotecarul lui trebuia să fie declarată cartea deceniului…dar n-a fost să fie! Cei care acordă “Natzbest” privesc peste umăr!

  3. Zenu says:

    Ei, hai. Dap Prohasko cu “realismul magic”? Deşi el îi hohol aşa că poţi să nu-l pui la socoteală.

    Dar apropo de iubire. Sankea e totuşi un gen de Holden Caulfield mai violent şi mai sociabil. Că-i neîmpărtăşită iubirea şi de asta aruncă bombe? Nu prea. Până la partea neîmpărtăşită tot era pus pe jar. Din cauza injustiţiei, din cauza că nu a mâncat niciodată creveţi, din cauza că tăică-su s-a înecat în alcool, din cauza demnităţii care atunci când este călcată nu ai cum să înghiţi în sec, din cauza eroilor din copilărie care îţi servesc drept modele (Pavel Korceaghin n-a murit!).

    P.S. Zici că-i bun “Bibliotecarul”? Îl am. Îl pun următorul pe listă.

  4. vladimir b. says:

    Scumpule, Prohasko nu e numai ukrainean, deci nu scrie rusă, dar şi aparţine unei alte culturi! Precum şi altei generaţii…
    Deci, altă mîncare de peşte.

    Dar nu te-ai gîndit niciodată la iubirea neîmpărtăşită a Ianei faţă de Sankea?
    Îmi place mult apropierea pe care ai făcut-o cu personajul întruchipat de Holden Caulfield!!!

    Da, “Bibliotecarul” este o carte delirant de bună. Dar nu trebuie să o citeşti pe nerăsuflate, ci dozat, dimineţile…cum am tradus şi eu “Sankea”.

    • Zenu says:

      Iana îl iubea neîmpărtăşit pe Sankea? Hm… tu se pare că ai citit printre rânduri. Adică, asta-i clar că e aşa, dar printre care rânduri? Ea avuse momente de deschidere totală faţă de Sankea, după care se închidea la loc. Omul n-a priceput cum să o ţină deschisă şi s-a retras în cochilie. Amândoi îndrăgostiţi şi amândoi cu neîmpărtăşită?

    • Zenu says:

      …Dar nu mi se pare oricum cea mai importantă linie de subiect.

      • vladimir b. says:

        nici pe departe: era o capcană! Relaţiile lui Sankea cu bunicii, şi cu mama lui, mai ales, dar şi cu băieţii (Negativ, Rogov, Pozik etc.) mi se par mult mai principiale, determinante!

        • Zenu says:

          Negativ și Pozitiv sunt niște găselnițe minunate. Pur și simplu rup. Și bunelul, și bunica… tare fin lucrat. Am chef de ”Patologhii”…

          Tu mai tradu pentru Cartier, plz. Seria asta pare să fie una extraordinară.

  5. vladimir b. says:

    Mulţam, Sorin, pentru apreciere: Elizarov ar fi unul din autorii pentru care aş dormi mai puţin – în efortul de a-i găsi o “haină” lexicală cît mai adecvată, pre limba maternă! Dar depinde de cititori să aprecieze, să cumpere cărţile, să le împartă cu alţii) De ei depinde dacă colecţia asta de proză va avea viitor…