May 15, 2009 3

Formula Euroviziunii

By in digresiuni, eurovision
Eurovision_Song_Contest_2009_logo

Nici nu mai are rost de aşteptat finala - băiatul din Norvegia e un fenomen!

Din majoritatea punctelor de vedere concursul Eurovision este o pierdere de timp – din 42 de piese mediocre se reţin 2-3 (ei, plus şi cea a propriei ţări) în totală disonanţă cu efortul mediatic susţinut. Dar, trebuie să admitem: concursul are un succes fenomenal care se datorează, zic io, pasiunii oamenilor de a pune note. Elementul interactiv, creează iluzia participării. Alesul telespectatorilor este acel obiect obscur al dorinţei care ne încântă fără să ne satisfacă până la urmă (mici fiind şansele să iasă câştigător).

În lectura profesorului meu de Entertainment Industry, David Allen, succesul le Eurovision se bazează pe 5 factori:

  1. Cât mai multă nuditate
  2. Elemente de muzică folk
  3. Dans
  4. Melodie uşor de reţinut
  5. Apartenenţa la o “familie” de ţări (fosta Yugoslavie, ex-URSS, ţările scandinave…)

Judecând după aceste criterii, moldoveanca Nelly Ciobanu are toate şansele să se claseze printre primii 10. Prognoza mea “oficială” – locul nr.4.

Dar în fine, eu cred că există anumite nişe ale concursului şi că, de fapt, participanţii concurează în cadrul acestor nişe. Un exemplu: Lordi în momentul său de glorie a fost unicul concurent pe segmentul muzicii rock. Respectiv, toţi rockerii (chiar dacă sunt puţini printre spectatorii eurovizionului) au votat Lordi. Strategia lor a fost diferenţierea. Respectiv, chiar dacă cei 5 factori de succes sunt valabili din punct de vedere a unei retrospective a câştigătorilor, în realitate, este o strategie proastă să te îngrămădeşti pe acelaşi segment folk+dans+voce care şi aşa este supra-aglomerat.

Dar puţin îmi pasă! Partea frumoasă a Euroviziunii este că, accidental, în cadrul concursului poţi descoperi câte o piesă bună care nu provine în mod neapărat din spaţiul anglo-saxon. Prin urmare, mă alătur caruselei şi vă prezint aici top-ul meu personal:

Medalia de aur: Alexander Rybak (Norvegia), Fairytale

Medalia de argint: Noa & Mira Awad (Israel), There Must Be Another Way

Medalia de bronz: Lοvebugs (Elveţia), The Hίghest Heίghts – păcat că n-au ieşit în finală…

Tags: , , , ,

3 Responses to “Formula Euroviziunii”

  1. Vica says:

    In fiecare an imi spun ca nu mai are nici un rost sa mai privesc Eurovisionu data viitoare. Anul urmator neaparat insa invinge curiozitatea.

    Eurovisionul e deseori prost (piese si show) si rezultatul e intotdeauna dezamagitor. Il privesc totusi, nu pentru ca vreau sa dau note, ci mai mult sa vad cu ce “respira” fiecare tara. Adica, facind o importanta supozitie ca piesele sau cintaretii intr-adevar sint placuti si originari din fiecare tara (slava Domnului ca inca la Eurovision nu e ca in sport!), imi place sa urmaresc care este trend-ul in fiecare tara, cu ce respira… Apoi, desigur compar piesa MD cu celelalte si asa pot vedea cit de “aproape/departe” sau “pro-vest/pro-est” sau “diferiti” sintem noi de Europa.

    Inca am sa revin cu evaluarea finala.

    Anul acesta insa e o piesa care m-a dat gata… sint surprisa sa vad cu ce “respira” Olanda!!!

  2. Nicolae Botan says:

    Ei, toata chestia asta cu ingredientele si multa analiza păleşte in fata legitatilor de baza ale show-bizului. Si anume unul din principiile de baza este: invirte piesa la maxim, roade urechile si creierul ascultatorului (prin radio, tv, net, concerte etc.). Si cine are bani sa promoveze (in special in statele care nu vor vota pe principii socio-geo-politice) acela si musca din succes. Desigur ca piesa tre sa si prinda la public, tre sa fie si show etc. Dar anume in faza asta foarte importanta (pînă la ieşirea pe scenă) mai mult e important mesajul universal (şi nu folk/naţional).
    Cit despre preferinte :))… e ca si cum ar trebui sa alegi un tablou din scuarul teatrului Mihai Eminescu, da, unul din cele ieftine si chicioase (care au fost facute cu o cîrpuliţă în decurs de vrio ora, doua). Eu am impresia ca la Eurovizion e traditie deja sa dai ieftin, si daca piesa e cit de cit mai aranjata atunci numaidecit tre sa fie interpretarea ca in străchini, sau vice-versa.
    Am ramas surprins sa o vad pe Patricia Kaas printre toate ţiţi-bucuţele astea fardate, am rămăs şi mai surprins că nici nu are degînd să-şi trădeze stilul şi maniera inconfundabilă în favoarea premiului I “Măscăriciul cîntăreţ din gură”, presupun ca a venit să mai aminteasca lumii că este, crează şi că trăieşte… anume că trăieşte prin piesa superbă prezentată (dar care nu se incadrează în formatul acestui concurs nici pe aproape).
    Totuşi Eurovizion a devenit în mare parte doar un intrument de promovare a noilor “staruri” care vor să iasă pe o piaţă mai extinsă decît cea naţională, nu este nici pe aproape concurs în artă, este o parodie a concursului…

    • În linii mari sunt de acord cu tine. Dacă eram în Madrid acuma, găseam cum să-mi ocup timpul 😉 Până acum e vie amintirea concertului lui John McLaughlin. Dar în RM, știi bine, există un deficit de show-uri. Cel mai penibil e să privești emisiunea O-la-la la ProTV sau Fabrica de staruri a moldovenilor (nu am privind nici prima nici a doua, dar am prins câte o bucată de emisiune din fiecare ca să-mi fac o idee). Deh, n-au nimic cu muzica!
      Totuși, în privința Eurvisionului sunt mai iertător – îmi place să decopăr câte un interpret nou dintr-o țară obscură (d.p.d.v. muzical). Exemplul clasic: punk-erii turci Athena. Grecoaica Anna Vissi a fost și ea formidabilă… Danezul din anul trecut (Simon Matthew) cu „All night long” a fost destul de interesant.
      Dar mă enervează establishment-ul ăsta sexy/folk.