Când a fost Zenu mic, a vrut să devină poet, apoi vânzător într-un chioşc cu ziare, miza cea mare fiindu-i calendarele şi cărţile poştale. Azi, de ziua poetului, i-am dăruit două cărţi – Istoria frumuseţii şi Istoria urâtului, fiindcă un poet se inspiră şi din una şi din cealaltă. Cărţile le-a îngrijit Umberto Eco, iar Zenu între timp s-a făcut eco-nomist.
Ar fi potrivit, cred, ca lumea să fie doar leagănul frumuseţii, iar poezia să fie doar arena adevărului, dar cum a spus un atare Subcomandante: lipseşte ce lipseşte.
De aceea îmi însuşesc (cu împrumut) o poezie de-a poetului Ion Hadârcă.
În această dimineaţă
în această dimineaţă
eu sunt
pentru că ziua bună
îmi spune că sunt
în aceeiaşi dimineaţă
tu eşti ştiind
iarăşi pe toate să le primeşti
şi cât de mărinimoasă
Doamne-i dimineaţa aceasta
în care
încăpurăm cu toţii / cu toatele
eu şi ea / noi şi ele
cu bunele-rele
cu virtutea-păcatele
murirea şi viaţa
Doamne eu sunt –
bună dimineaţa!
La mulţi ani, Poetule! Şi la multe dimineţi!
Tags: ion hadârcă, umberto eco
pai… imi pare rau ca n-am apucat sa-i zic si eu “la multi ani” Poetului care l-a inspirat pe Economist. apropo, acum niste saptamani scriai despre cartile copilariei. in copilaria mea a existat si “Baciul mieilor chirilici”. Ion Hadarca.
O cunosc. Şi mie îmi plăcea.
Acum îmi place mai mult “Pianul din abator” (deşi nu-s cine ştie ce cititor de poezii). Totuşi, în asta de mai sus îmi pare tare enigmatic sfârşitul – tu unde pui accentul? pe eu sau pe sunt?
În primul caz, tonul sugerează timiditate, umilinţă, rugăciune. În celălalt – un fel de jovialitate, gen Roberto Benigni (sonno io, Roberto, nu m-ai cunoscut?).