December 6, 2010 1

Deconstrucția zborului

By in digresiuni

Nicholson zboară pe deasupra unui cuib de cuci. Se dovedește că, în cele din urmă, libertatea supremă nu e la balamuc. Sau e? Șeful sparge zidul robiei, iar Jack iese la libertate. Și zboară. De asurpa unui cuib de cuci.

Narîșkin zboară pe deasupra Țării Moldovei. Îl lasă în urmă în urmă pe Marian Ilici într-o zonă de reflecție profundă. Domnul Narîșkin și-a făcut socotelile la Kremlin. Domnul Lupu s-a mai aflat în zona de reflecție profundă și înainte. Înainte i s-a părut adecvat să se disocieze de mitocănie și minciună. Sau s-a supărat de țeapă. Acum are o Ofertă Tentantă. Cine știe când va fi următoarea?

Acum ceea ce pre limba lui Narîșkin se cheamă „razbor poliota”, iar pre limba lui Ștefan cel Mare „deconstrucția zborului”:

(+)

Argumentul „bun” al lui PD este elucidarea din start a regulilor de joc. Nu ne facem frați în alianță și pe urmă vedem, ci mai întâi vedem, după care vedem dacă ne mai facem frați. „În profunzime”, Domnul Lazăr vorbește despre necesitatea de a ne lămuri care este oferta aici pe mal și nu dincolo pe val. Foarte bine. Aici chiar știe ce și de ce spune. Experiența guvernării de coaliție a demonstrat că miza pe încredere nu ține (deși chiar Marian Ilici la Fabrika Nataliei Morari făcea această miză, ridiculizând contractele nemțești de coaliție sugerate de Igor Boțan).

Acum vrem contract. Foarte bine. Ce scriem în el?

(-)

Dacă facem abstracție de prezent, bătaia lungă a mariajului nefiresc PD-PCRM este în favorea celor din urmă și defavoarea celor dintâi. În ultimele trei alegeri mandatele comuniștilor s-au împuținat în mod elocvent. Încă un an de abstinență de la guvernare ar putea să-i transforme într-un anacronism definitiv. În mod clar ei au nevoie de acces la rampă și nu orișicare acces, ci unul de pe poziție de guvernant și nu opozant. Pentru asta nu e nevoie decât să accepte în calitate de Președinte „doi metri de bulbuci” (sorry pentru franțuzisme, nu mie îmi aparține expresia).

Dar va putea oare Marian Ilici să uite obida? Înseamnă asta că Oferta Tentantă presupune retragerea lui Voronin din cârmuirea PCRM? Căci doar asta ar salva fața lui Marian Ilici dacă în următoarele alegeri vrea mai mult de 15 mandate.

Înseamnă și nu înseamnă nimic în același timp. Domnul Voronin nu s-a scumpit în a face promisiuni nici anterior. Prin urmare îl cred capabil să lanseze o Ofertă Cu Adevărat Tentantă pe care să o retracteze imediat ce obține fructul râvnit al puterii. Ceea ce în traducere din franceză înseamnă că Domnul Lupu va fi teleportat într-o zonă de reflecție definitivă, pierzând în viitoarele alegeri toate cele 15 mandate.

(?)

Gândim pozitiv. Lupul nu-i nebun. Așteaptă o ofertă care să o egaleze pe cea tentantă. Din partea PLDM.

Și acum revenons à nos moutons. Vrem contract? Foarte bine. Ce scriem în el?

Tags: , ,

One Response to “Deconstrucția zborului”

  1. […] This post was mentioned on Twitter by Zenu, Zenu. Zenu said: Narîșkin, Oferta Tentantă și Zborul deasupra unui cuib de cuci. Deconstrucția zborului » Madrizen http://ht.ly/3kQ4t […]