July 30, 2013 1

Cum să duci țara de râpă

By in digresiuni

Cartea lui  în colaborare cu  despre eșecul națiunilor de a genera bunăstare într-un mod durabil () a fost cea mai tare provocare intelectuală a sezonului. Efectiv, economistul turc oferă o nouă pălărie gânditoare. Națiunile nu o dau în bară din cauza că au guverne incompetente, ci din cauza că instituțiile politice și cele economice sunt programate să eșueze:

Most economists and policymakers have focused on “getting it right”, while what it’s really needed is an explanation for why poor nations “get it wrong”. Getting it wrong is mostly not about ignorance or culture. As we will show, poor countries are poor because those who have power make choices that create poverty. They get it wrong not by mistake or by ignorance but on purpose. To understand this, you have to go beyond economics and expert advice on the best things to do and, instead, study how decision actually get made, who gets to make them, and why those people decide to do what they do. This is the study of politics and political processes. Traditionally economics has ignored politics, but understanding politics is crucial for explaining inequality. As the economist Abba Lerner noted in 1970s, “Economics has gained the title Queen of the Social Sciences by choosing solved political problems as its domain.”

Programul funcționează în felul următor: țările care nu dispun de instituții politice incluzive, obțin o elită politică al cărei interes economic este să se îmbogățească. Putem să ne supărăm pe ei, dar nu ajută la nimic. Elitele politice formate în astfel de circustanțe nu au altă opțiune decât de a se îmbogăți, căci bogăția înseamnă putere, iar puterea garantează stabilitatea la guvernare și – cum altfel? – și mai multă bogăție. Tentativa de a înfrâna setea de putere din proprie inițiativă este riscantă, căci dă apă la moară pretendenților la tron care cu siguranță că se vor comporta la fel sau chiar mai rău. În consecință, aceste „națiuni blestemate” formează instituții politice și economice extractive programate să eșueze. Acesta este diagnosticul trist al multor țări din America Latină, Africa și Asia. Nu ignoranța, ci tipul de instituții politice și economice pe care le-au moștenit și cultivat sunt explicația performanței economice. Cartea oferă cititorului accesul la un imens material istoric care susține această teză.

E posibilă creșterea economică în țări cu instituții politice extractive? Da, dar nu în mod durabil. Instituțiile politice extractive (monarhii, dictatorii, politburo, oligarhii, etc.) sunt interesate să extragă mai mult și, într-o oarecare măsură, acest lucru le reușește. Cu prețul a milioane de victime ale colectivizării, URSS a „reușit” să mobilizeze forța de muncă din sectorul agricol neperformant în sectorul industrial al cărui valoare adăugată este mai mare. Această migrație a produs un ritm accelerat al creșterii economice care a secat subit în anii 70 când convertirea fermierilor în muncitori și-a atins limitele.

Dincolo de aceste limite nu există motive raționale de a îmbunătăți productivitatea muncii. La ce bun tehnologiile noi, dacă vine stăpânul să-ți ia recolta? La ce bun să fii cel mai harnic din kolhoz dacă salariile sunt egale pentru toată lumea? La ce bun inovațiile dacă vine un raider să-ți preia afacerea?

Allowing people to make their own decisions via markets is the best way for a society to efficiently use its resources. When the state or a narrow elite controls all of these resources instead, neither the right incentives will be created nor will there be an efficient allocation of the skills and talents of people.

Normal că am citit această carte cu gândul la Tărâmul nostru Mioritic, ale cărui instituții politice încearcă de dragul europenilor să pretindă că sunt incluzive. În realitate, nu este un secret pentru nimeni faptul că statul este prizonierul intereselor economice extractive: regulatorii pieței sunt paralizați, organele de control așteaptă fluierul de comandă, Femida este înregimentată. Dacă stai să cântărești, incluzivitatea instituțiilor politice și economice în Republica Moldova se rezumă la trei domenii: 1. libertatea mass media; 2. accesul la rampă al societății civile și 3. inițiativa sectorului privat. Ne aflăm pe muchie de cuțit căci toate aceste libertăți câștigate sunt deocamdată reversibile. Concentrarea pieței mediatice în mânele unei persoane va consemna apusul libertății mass media. Robinetul de libertate pentru societatea civilă poate fi închis prin limitarea accesului la guvernare. Sfidarea dreptului la proprietate prin atacurile raider poate tăia cheful sectorului privat de a încerca să facă ceva. Și atunci?

Din păcate, cartea lui Daron Acemoğlu pune diagnosticul fără să prescrie o cură de tratament. Transformarea instituțiilor politice din extractive în incluzive se produce doar la anumite joncțiuni critice – intervale istorice când schimbarea e posibilă, deși nu e prin nimic garantată. Din păcate, joncțiunile critice nu pot fi programate. Ele pur și simplu fie că există, fie că nu. Aprilie 2009 a fost o astfel de joncțiune pentru Moldova. Dar instituțiile extractive cultivate pe timpul guvernării comuniste nu s-au transformat peste noapte în instituții incluzive. Noua elită politică s-a învățat rapid să… extragă. Iar societatea civilă (pe care nu o identific în mod neapărat cu ONG-urile) nu s-a învățat suficient de bine să reziste. Eu personal nu văd paharul pe jumătate plin. Îl văd pe jumătate gol. Dar e bine să realizăm ce avem de pierdut dacă irosim în mod necugetat plinul de libertăți de care mai dispunem încă.

Tags: , , , , , , ,

One Response to “Cum să duci țara de râpă”

  1. Este o abordare cat se poate de originala si care rastoarna toate steriotipurile legate de incompetenta guvernelor. Un rezumat pe care l-am citit cu mare atentie chiar daca domeniul politicului nu este topul preferintelor mele.

    P.S. Nu sunt la prima vizita pe blogul tau. Postarile despre carti sunt cele care ma atrag si nu o singura data am urmat recomadarile tale. Recunosc unele n-am reusit sa le scot in capat. Altele insa mi-au placut mult.