April 14, 2019 Off

Cum e ca totul să fie și nimic pentru asta să nu fie

By in digresiuni

Zilele astea am terminat să citesc o carte despre drumul de la bacterii la Bach (și înapoi) și, poftim, tot cu gândul la Plahotniuc, Șor și Dodon. Pe de o parte. Și la Blocul ACUM. Pe de altă parte.

Chestia că dincolo de miriadele de idei mai deocheate și grele pentru digestie am descoperit un cuvânt noi: ontologie. Este și în Dex. Dar e mai seacă definiția Dexului. Se întâmplă că ontologia cuprinde multitudinea de lucruri cu care ne putem relaționa și le exclude pe alea cu care nu putem. Carevasăzică, ontologia noastră diferă radical de ontologia unei caracatițe pentru care nu există presă liberă și independentă, dar pentru care există apă sărată, dulce, pradă, prădători și stele de mare. Șirul nu e exhaustiv. Important e să reținem că, chiar și dacă reușim să înțelegem ce-i o caracatiță (la urma urmei specia respectivă e parte din ontologia noastră, la fel ca și presa liberă), nu vom înțelege niciodată cum e să fii o caracatiță. Fiindcă parte din ontologia caracatiței este inaccesibilă pentru noi, oamenii. La fel cum e inaccesibil spectrul de raze ultraviolete. Știm (bogdaproste savanților) că razele respective există, dar nu le putem cuprinde cu vederea. Mă și înreb uneori ce pierdem. Și ce câștigăm datorită faptului că vedem culorile curcubeului.

Dar să le lăsăm dăm pentru moment la o parte. Mi-am amintit (și asta are treabă cu ontologia) de un personaj mai deșucheat din viața mea anterioară, care avea așa o vorbă: cum să facem ca totul să fie și nimic pentru asta să nu fie? Atunci credeam că e amuzant. Acum nu mai cred. Cred că e simtomatic. Cred că o mare parte a conaționalilor mei aplică teoria relativității pe scara de principii și valori. Oare ce percepe Plahotniuc când i se nimeresc niște litere de-o șchioapă care conțin enunțul DEMOCRAȚIE. Posibil că le vede scrise mărunțel, căci acestor litere li se suprapune un alt enunț, scris cu litere și mai mari care, posibil, că se citește altfel. Bunăoară PUTERE. Sau IMPERIU FINANCIAR. Sau NEGOCIERI. Ce vede Șor când citește mesajul SĂ NU FURI. Poate vede o parte a mesajului ascunsă vederii noastre? Poate vede continuarea acestui enunț? SĂ NU FURI FIRIMITURI CĂCI PENTRU ASTA FACI PUȘCĂRIE. DACĂ VREI SĂ FII DEPUTAT, FURĂ MILIARDUL!

Președintele țării vede scris cu litere mari: PATRIOTISM. Și merge la Moscova ca să-i fie lămurit mesajul. Vine de la Moscova cu explicațiile de rigoare: LIMBĂ MOLDOVEASCĂ. EUROPA – NU. MOSCOVA – DA. El pur și simplu nu vede aceleași lucruri pe care le văd o mare parte din concetățenii ai căror Președinte are onoarea (sau oroarea?) să fie, cetățeni care sunt vorbitori de română și se consideră europeni. Ba mai mult ca atât, au valori zise europene și chiar cred în ele.

În programul politic al Partidului Socialist (Dodon, președinte de oroare) scrie la fel ca în programul politic al Blocului ACUM: DEZOLIGARHIZARE. Dacă e să le luăm de bune, acesta e un numitor comun, nu? Numai că în ontologia domnului Președinte acest cuvânt înseamnă altceva decât în ontologia Blocului ACUM. Domnul Dodon, spre deosebire, de potențialii noi prieteni vrea ca totul să fie și nimic pentru asta să nu-i fie.

Din păcate, la acest capitol Partidul Socialiștilor chiar se pricepe și știe la ce să referă. DEZOLIGARHIZAREA, în varianta Blocului ACUM, înseamnă „război total PD-ului”. Înseamnă consecințe. Înseamnă că nu poate ca totul să fie și nimic pentru asta să nu fie. Pot fi dosare (căci până una alta Procurorul încă mai e controlat de PD). Pot fi investigații în privința surselor de finanțare a partidului pe care îl reprezintă cu titlu onorific. Poate fi „mâna Moscovei”. Pot fi ațe albe scrise cu majuscule în Raportul Kroll-2 care duc te miri unde. Prin urmare, opțiunea de a vota un set de legi și a bate din palme la investirea unui Guvern minoritar, așa cum pretinde Blocul ACUM, nu e o opțiune viabilă. O participare la guvernare în formatul unei coaliții plenare i-ar oferi anumite garanții că nimic pentru asta n-o să-i fie. Nu e vorba de o negociere trivială a căre-i sens e să rupă cât mai mult din plăcinta puterii. E o condiție sine qua non.

O condiție care nu face parte din ontologia Blocului ACUM.

Și acum – cum?

Tags: , , ,

Comments are closed.