June 21, 2018 Off

Circul judelui dresat

By in digresiuni

Consternarea e un moft în Republica Moldova. Care-o fi superlativul ei… stupoarea? Moft și ăla. De la atâta uzură, nervul care aprinde beculețele de rigoare în zonele subcorticale nu mai funcționează. Poate la elevii claselor primare, că la ei nervul încă-i virgin, dar la adulți tot e nevoie de un stimulent, genul „măi, să fie…”.  Pe acesta l-am consumat în timp ce urmăream argumentele domnului Adrian Candu în Parlament vis-a-vis de construcția Arenelor Stăuceni. Că ceva nu e în regulă pe Tărâmul Mioritic o știam de multă de vreme, dar e suficient să-ți imaginezi luptele de gladiatori din suburbia Chișinăului și să contrapui imaginea dată cu ruinele stadionului republican căruia destinul îi hărăzește să devină terioriul american și înțelegi că legile bunului-simț au fost demult abrogate, iar normalitatea e un oaspete rar pe această „gură de rai”. Și nici nu costă scump arena, ne asigură Adrian Candru, circa 200 milioane dolari, găsim și buget, nici nu o să simțiți! Ultima dată când speakerul ne-a promis că nu o să simțim nimic, era vorba despre datoria publică care a crescut, ca urmare a furtului miliardului cu 10 la sută din PIB, de la 27.3 la 37.5%. Voi ați simțit?

Aici domnul Candu are dreptate. Noi deja nu mai simțim nimic. Holbăm inerțial ochii la decizia Judecătoriei Chișinău prin care sunt invalidate alegerile locale. Motivația e grotescă: ambii candidați au chemat cetățenii să iasă la vot în „Ziua Tăcerii”. Sună cumva mistic și sacrosant această fărădelege: atât domnul Năstase (câștigătorul), cât și oponentul acestuia din Partidul Socialiștilor au încălcat un tabu, au „spart tăcerea”. Vacarmul produs de dânșii, i-a determinat pe oameni chiar să voteze și aceștia au votat… greșit! E logic, potrivit doamnei Berdilo, să îndreptăm greșeala, folosindu-ne de un tertip, să-i trimitem în pisici pe cei peste 50 de mii de locuitori ai capitale, care l-au votat pe Năstase și care nu cumva să le fie cu supărare, căci se vor regăsi în compania altor 50 de mii de locuitori, care l-au votat pe Ceban. Decizia judecătoarei mai pe șleau e că votul cetățenilor nu contează, contează dacă votul e corect sau nu. Și cine decide dacă votul e corect sau nu? Normal că nu alegătorii, căci ce înțeleg ei în politică.

Corectitudinea votului poate fi stabilită de unicul om care face ceva în, din și pentru țara asta, cel care a numit-o, direct sau prin nijlocitori, în funcția de judecător. Doar lui, unicului și ultimului arbitru, doamna judecătoare îi dă socoteală. Legislația e pentru motivație. Poporul e spectatorul.

Câteva luni în urmă (când nervul consternării mai dădea semne de viață) eu mă întrebam naiv de ce acești judecători, numiți așa cum au fost numiți, nu fac o răzmeriță? Să decidă dânșii și dânsele așa cum le dictează sovistea și, nu în ultimul rând, legile, la care cică se pricep. Ce li s-ar putea întâmpla? Din funcție nu-i scoți cu una cu două, se bucură de imunități, se pricep să se restabilească în fotoliu cât ai zice pește… Care-i treaba? Treaba e că se tem de represalii. Cazul Dominică Manole e o ilustrație vie pentru cei care și-au imaginat că justiția poate fi independentă.

Dici doamna judecătoare Berdilo a procedat așa cum i-a dictat instinctul de autoconservare, s-a conformat (că doar nu e unica!) și i-a făcut pe plac șefului de facto. A anulat greșeala. Un vot neautorizat de șeful e un vot greșit.

Bun, dar cui bono? De ce i-ar trebui șefului o asemenea poantă? Cum zicea (aproape onest) contracanditatul Ion Ceban, situația respectivă e cumva în favoarea domnului Năstase, care în loc să fie primar (șoferii și pietonii din capitală fac front comun împotriva primarilor de orice factură, mai ales când aceștea au doar un an să îndrepte ceea ce-i strâmb de la natură), va fi protestatar, coagulând rândurile nemulțumiților. Premierul Filip (și el aproape onest) a remarcat că guvernanții nu au nevoie de așa ceva căci e de la sine înțeles, că se va arăta cu degetul la ei. Unicii capabili să se consterneze, ambasadorii străini au zis că așa ceva nu se poate, iar câteva mii de simpatizanți ai opoziției anti-oligarhice s-au rupt de la ecranele televizoarelor (unde Uruguayul bătea previzibil Arabia Saudită) și au ieșit în piață.

Unicul care n-a fost întrebat e cel fără alibi. Șeful, dacă ar fi făcut o criză de sinceritate, ar fi admis cu zâmbetul pe buze: nu vă temeți, e doar un exercițiu. Un proiect-pilot în preajma alegerilor parlamentare. Ca să punem la punct niște strategii electorale, să vedem cine și cum reacționează, să pregătim arsenalul tactic etc. Curtea de apel va pune capăt acestui proiect-pilot chiar astăzi. Iar replicarea lui în masă se va produce în noiembrie curent, în strictă conformitate cu Legislația.

Tags: , ,

Comments are closed.