January 2, 2010 8

Cinci balene sedentare

By in digresiuni

Încă n-am ieșit din bârlog în 2010. Stau la cald ca în pântecul unei balene. Avem cămin și un scotch de 12 ani. Cafea, tortă, sarmale, răcitură și salată Olivier. Avem lego. Avem domino. Avem filme. Avem cărți de citit. (Și din alea de jucat, dar nu le-am folosit încă.) Ah vacanța!

Sunt înconjurat de balene. Cinci la număr.

Legobalena

Se zice că așa cum întâmpini Anul nou așa și-l petreci. Acuma mă întreb dacă populația de balene din 1 ianuarie 2010 va conduce la observarea împerecherii lor undeva prin Oceanul Pacific sau în Mările Sudului? De acord și mai spre finele anului. Sper că nu voi face lego anul împrejur. Deși și asta e o activitate foarte captivantă.

În tot cazul gemenii au fost în culmea fericirii.

Baroane!

Baronul Munchausen, tot el Baronul Prášil din filmul cehoslovak cu același nume al lui Karel Zeman, are propriile conturi de reglat cu monștrii maritimi. Privim filmul în după-ameaza primei zile din an.

Barca de salvare pe care se află baronul și o evident-preafrumoasă prințesă este înghițită de o balenă. În pântecul ei se află o corabie naufragiată a cărei echipaj îl găzduiește pe Munchausen. Împreună cu balena naufragiații plutesc în derivă peste mări și oceane. Ingeniosul baron caută să utilizeze eficient timpul aflat la dispoziția sa pentru a o seduce pe prințesă, dar ea rămâne inamorată de Omul din Lună.

În cele din urmă niște harponieri pun punct strădaniilor baronului și, totodată, bizarei călătorii în pântecul balenei. Turiștii intrabalenari sunt aruncați la mal, reeditând astfel isprava profetului Iona.

Dar, un pic de răbdare, căci ne întoarcem imediat și la personajul biblic.

Balena albă

Call me Ishmael.” Dacă s-ar organiza o competiție pentru cea mai bună frază de deschidere a unui roman, e precis că „Moby-Dick” ar fi luat premiul cel mare. Romanul l-a plasat pe Herman Melville în lista autorilor celor mai tari romane americane și, judecând după primele 50 de pagini, nu în zadar. Îl citesc cu o mare întârziere dar poate că e mai bine așa. Am la activ două tentative nereușite să-l citesc în rusă (la 14 și la 34 de ani), dar traducerea se făcea culpabilă de faptul că, plictisit, nu reușeam să trec rubiconul primelor 10 file. Criminală traducere! Citind „Moby-Dick” în engleză, descopăr un text original, ironic și subtil. Îmi place fiecare frază, pornind de la prima: „Numește-mă Ishmael”. Se poate concepe un mod mai simplu și mai eficient de a intra în acțiune?

Interesul față de celebrul roman mi l-a trezit Arturo Pérez-Reverte. „Harta sferică” este dens populată de referințe literare la romanul lui Melville, ceea ce e natural pentru un roman nautic. La fel, prietenia dintre Corso și La Ponte, personajele din „Clubul Dumas” (și oameni de-ai casei în barul La Makarova), este țesută cu lame de balenă. Primul era capabil să numească pe de rost toți marinarii din echipajul corabiei Pequot, în timp ce celălalt cita din memorie denumirile tuturor vaselor menționate în roman. Sau invers – primul nominaliza corăbiile, iar celălalt – echipajul? Ce contează! Important e că am de navigat un ocean de peste șase sute de file, iar călătoria se promite a fi lungă și frumoasă.

I love to sail forbidden seas, and land on barbarous coasts.

Ghidul meu de călătorie este Philip Hoare, jurnalistul englez care are o idee fix pentru cetacee. Pentru volumul „Leviathan or, The Whale” lui Philip Hoare i-a fost decernat Premiul Samuel Johnson, cea mai înaltă distincție pentru proza documentară. Într-adevăr, limbajul cărții e savuros. Fraza de deschidere a volumului trebuie că vrea să răspundă provocării lui „numește-mă Ishmael”:

Perhaps it is because I was nearly born under water.

În tot cazul, încă 400 de pagini de navigație cu cetacee. Cu atât mai bine!

Iona

Arturo Pérez-Reverte face trimiteri la Moby-Dick, în timp ce Herman Melville face trimiteri la capitolul din Biblie unde se vorbește despre profetul Iona.

Iona a fost ales de Dumnezeu ca să ducă un mesaj locuitorilor din Ninive și anume că ăștea, trăind în păcat, își pavează calea spre sigură pierzanie. Iona, nevrând să ajungă în opoziție (e greu să fii mesagerul adevărului!) caută să se eschiveze sarcinii divine, fugind pe mare din Jaffa în Cadiz. Corabia este prinsă într-o furtună și Iona înțelege că marea nu se va potoli atâta timp cât el se află pe corabie. Se învoiește să fie aruncat în mare unde este înghițit de o balenă. În pântecul balenei Iona se roagă ca pedeapsa să-i fie pe măsura păcatului (spre deosebire de Baronul donjuan care se dedică aventurii amoroase). În cele din urmă, un înger îl eliberează pe Iona și acesta își duce la bun sfârșit misiunea.

Curios în toată istoria asta este faptul că povestea lui Iona înghițit de balenă de 11 ani se află la noi în familie.

Procurate în luna de miere, trei lucrări grafice executate de către o desenatoare din București, a cărei nume îmi scapă, reprezintă căderea, pocăința și izbăvirea. Luna de miere ne-am petrecut-o boierește la hotelul Economat din Sinaia, nas în nas cu Pelișorul. Mergeam la Castel imediat după micul dejun – era o minunăție. Am dat de lucrările respective în ultima zi a călătoriei, la București, și ne-am îndrăgostit de ele la prima vedere. Asta, ne-am gândit că ne va ține de bine în proaspătul nostru cămin – un gram de sfințenie, o picătură de speranță.

Astfel că, vezi bine, balena este animalul nostru domestic.

Fabulos mamifer!

Balena de piatră

Acum am poftă să merg la un acvariu să văd cetacee. Dar în iernaticul Chișinău, ia-le de unde nu-s. Nici măcar un penis de balenă, ca acela din muzeul menționat în romanul lui Haruki Murakami „În căutarea oii fantastice”. N-ai ce face, locuim într-un oraș mic și pudic.

Așa că mă hrănesc cu amintirea unui cetaceu de piatră.

Colosala statuie se află în parcul Ueno din capitala niponă. La intrare în parc am ascultat o formație care îi dădea zor cu jazzul, iar la ieșire din parc am fost martorul unei scene ilare în care un bătrânel beat criță nu putea fi proptit pe o bancă de către colegii săi mai sobri. Sexagenarii se prăpădeau de râs. Tot ce-i natural, n-are cum să fie urât. Frumoase amintiri, deci…

Dar nu e motiv să ne plângem. Avem de toate: whisky și cafea, cărți  și muzici. Și încă o săptămână de ah-vacanță. Și cinci balene sedentare.

P.S. Salata Olivier s-a dus.

Tags: , , , , , , , , , , , ,

8 Responses to “Cinci balene sedentare”

  1. ceziceu says:

    am sa umprumut si eu balenele tale 😀

  2. Vitalie says:

    ce noroc de guvern ca ne-a dat atatea zile pentru citit… numai ca eu merg de maine la serviciu… am avut doar o zi jumate pentru lafait cu o carte in maini si… imi vine greu sa iti calc pe urme, citind Ma numesc Roşu. fascinanta lectura.

  3. Vladimir B. says:

    Mă refeream doar la opera celor care există şi în română, nu că cei pe care i-ai enumerat tu nu ar exista:))))

    Dar pe Kertesz îl recomand cu căldură, deşi nu prea cred că se mai găseşte ceva pe piaţă din opera lui! Două cărţi i-au apărut la Est, iar altele două — la Humanitas. Dar asta a fost deja cu cîţiva ani în urmă. Din păcate, mai există opere netraduse…Or, maghiara nu e tocmai o limbă accesibilă. În germană i se traduc în mod constant scrierile. Omul stă la Berlin.

    • Zenu says:

      „Ai mei” sunt și în română. Mai puțin Kenzaburo Oe, care apare doar cu „O experiență personală” la RAO. Opera de căpătâi „Fotbal 1860” am citit-o în rusă. Pe Kertesz chiar nu l-am întâlnit prin librării…

      Dar în privința Nobelului, încercam să spun că, în mare parte, favoriții mei – Cortázar, Kundera, Murakami, Pavic, Pérez-Reverte, Oz, n-au fost distinși cu marele premiul al literaturii. Admit, Arturito Pérez-Reverte e o sugestie riscantă, dar opera publicistică și „Pictor de război” îl revendică ca mare scriitor.