July 16, 2015 2

Ce se mai aude prin Luxemburg?

By in digresiuni

Așa, printre altele. Citeam din Aleksandar Hemon, care, pentru cine încă nu știe, e un scriitor originar din Bosnia stabilit în SUA. Scrie foarte bine. În engleză (tot printre altele). Deci, iată-l în postura de a explica colegilor americani ce-i cu Bosnia – o experiență repetitivă și lamentabilă, deoarece reducea de fiecare dată amploarea unui război abominabil la câteva headlines-uri neesențiale. Întru evitarea discuțiilor la temă, scriitorul ajungea să se prezinte ca fiind din Luxemburg și, chiar așa, cui o să-i vină în cap să întrebe: și ce se mai aude prin Luxemburg?

Acuma – na, noroc de noi că am evitat un genocid, dar la capitolul „Explicații despre Republica Moldova” stăm la fel de penibil. Cu o decadă și ceva în urmă, brandul Republicii Moldova era cel al unei țări despre care nu se știe nimic în afara faptului că e „the poorest in Europe” și e „sandwiched between Romania and Ukraine”. Intrigant, nu-i așa? Într-atât de intrigant, încât face bine la vânzări. La Londra, bunăoară, a fost popular o vreme un joc de societate, trivia quiz, care așa și se numea: Where Is Moldova?  Și noi, moldovenii, aflându-ne în societate, ne scremeam, fiecare în felul său, să vărsăm lumină peste acest mister. Că vorbim româna. Că am fost „eliberați” în 1812 de către Rusia țaristă. Că avem o regiune buclucașă, numită Transnistria, care nu vrea să fie cu noi. Că, în principiu, vrem în UE, dar există nuanțe.

În fond nu e mare lucru. Se poate de explicat, oamenii te cred. Doar că e o chestiune de identitate care ne strânge-n fund. Dacă asta-i imaginea Moldovei în lume, nouă, cetățenilor acestei țări, ne este greu să o depășim. În ochii lumii suntem „mici și săraci, strânși între Romania și Ucraina”. Fiecare din noi. Individual. Și doar în Bangladesh putem să apărem (deși eu cred că era vorba doar de un compliment) drept „înalți, inteligenți și tăcuți”.

Ei bine, de când cu miliardul furat, viețele noastre „după cordon” au devenit mai complicate. Întrebarea „unde e Moldova?” nu mai e relevantă. Toți au auzit de noi, toți sunt la curent. Locul #2 pe mapamond la spargeri. Acuma cine să ne mai creadă că suntem cea mai săracă țară din Europa? Sau că suntem mici? Grație lui Ilan Shor și complicii săi de la guvernare, imaginea în devenire a moldoveanului este „mic, șmecher și mincinos”. Nu-i crede pe greci, chiar și când aduc daruri. Nu-i crede pe moldeveni, mai ales când jură cu mâna pe inimă. O imagine nefastă care ne afectează pe plan extern. Pe fiecare în parte. Individual.

Încerc să mi-i imaginez pe cei cu „pufușor pe botișor” când erau mici. Am avut ocazia să văd cu ochii mei o mostră la o piscină din afara Chișinăului. Puștiul avea mai puțin de 5 ani, dar zbiera din plămâni la maică-sa care-l invita la masă. Nu vezi că eu mă joc??? Nu făcea distincție dintre jucăriile proprii și jucăriile altor copii. Le zbura pe toate laolaltă în bazin și sărea, așa îmbrăcat cum era, după ele, stropindu-i pe toți cei din jur. Nu era chip să-i faci observație căci te trezeai cu vreo două epitete că nu te ducea mintea cum să le asociezi cu imaginea creaturii „nevinovate” care le proclama sus și tare. Băieții mei, impresionați, mă întrebau cu teamă: oare când o să crească mare, o să regrete? Nu cred.

Legătura psiho-socială e următoarea. O societate care acceptă să i se fure miliardul e o societate care acceptă regula de joc conform căreia unul poate să câștige când toți ceilalți pierd. Luați-ne jucăriile numai lăsați-ne în pace. Dacă-i tolerăm, nu înseamnă asta oare că-i și justificăm? Și nu are niciun rost să ne portretizăm drept victime. Suntem complici, asta suntem.

Oi fi eu naiv și sentimental dar m-am antrenat să văd nuanțe. M-am învățat de la Max Friesch, dintr-un pasaj superb: Dintre două coloane dorice, care-ți place mai tare – cea din dreapta sau cea din stânga? Dar sunt identice. Nu și dacă de uiți atent… Iar dacă te uiți totuși mai atent, vezi o altă Moldovă. Peisaje idilice, oameni care muncesc pe câmp, artizanat, levănțică… Pentru mine asta-i masca de oxigen care mă ajută să digerez realitatea. Doar că lumea în care trăim nu prea lasă loc pentru nuanțe. E o lume a etichetelor și a hashtagurilor. Și eticheta cu care ne-a „înzestrat” așa-zisa elită politică este scurtă, clară și cuprinzătoare: #undeimiliardul?

Acuma, cei cu „pufușor pe botișor” negociază ceva pentru binele țării. Nu știu ce reprezintă acel ceva, dar eu sper că ei realizează că ultima poantă, cea cu miliardul, a pus capac proiectului de țară numit „Republica Moldova”. Și că pentru a-l scoate de sub capac nu este suficientă investirea unui guvern de fudulie de genul Gaburici-2. La capitolul încredere suntem în minus. O revenire la formatul negociat în noiembrie a anului precedent și pedepsirea celor vinovați de frauda secolului este minimul necesar nu atât pentru o curățire de imagine (imposibil!), cât pentru a ne plasa în proximitatea punctului zero al credibilității. Dar, coborând cu picioarele pe pământ, mă tem că e la fel cum ai cere vinovatului să-și autoadministreze pedeapsa capitală. Adică capac. De unde și întrebarea: ce se mai aude prin Luxemburg?

Tags: , , , , ,

2 Responses to “Ce se mai aude prin Luxemburg?”

  1. Ion Doaga says:

    Drept zici cind zici ca noi (societatea) sintem complici la tot circul care se intimpla in Moldova. Noi i-am ales, dar apoi raminem cu gura cascata cind cei cu pufusor la botisor isi scot asii din minica. Mirarea noastra nu are limite, oamenii se revolta, televiziunea are content de amploare, talk-showurile discuta prostiile din societate. Si eu, cetateanul acestei tari, ascult, privesc, imi creez opinii, si fara sa-mi dau seama devin participant al acestui haos.

    Sa ne imaginam ca m-am impiedicat. Pina m-am ridica, m-am scuturat pe genunchi dar deja am alt statut. Sint inactiv. Privesc dintr-o parte si se intimpla un lucru frumos pe care tu l-ai evidentiat in articol. Levantica, evenimente, traditia de a iubi acest pamint.

    Esti un tradator daca nu esti participant. Pe cind AIE da din coate a salva soarta tarii tu te bucuri de levantica?

    Sincer, nu mai privesc talk-showrile de seara de un sau doi. Este atit de inefectiv sa fii participant in tara asta. Se cheltuie bani si timp pentru nu stiu ce, dar efectele abise se resimt.

    Nu mai privesc talk-showurile pentru sint lucruri mai importante, emotii, fericire si relatii cu cei care sint la fel ca tine. Care nu participa.

    • Zenu says:

      Da, asta e. Suntem complici privindu-i, punându-ne speranțele în ei – dezamăgiți, indignați, consumându-le telenovelele. Nu atunci când ne vedem de viețele noastre. Dar e o țară prea mică, ei sunt prea aproape ca să nu-i bagi în seamă, deși am scos din lista de programe Canal 1, 2 și Publika, ei intră pe fereastră.