Din arhivă…
Picătura zdrobitoare (dacă nu ultima) a căzut în rezultatul analizei funcţionale. În consecinţa ei, statul a fost de-mistificat, oamenii au ajuns să înţeleagă că ceea ce-şi închipuiau ei despre stat nu este decât o sumă a funcţiilor pe care acesta a ajuns să le presteze cu şi fără acordul cetăţenilor.
Prin urmare, gândeşte cetăţeanul, dacă statul care mă reprezintă prestează nişte servicii care bat la buzunar şi sunt ieftine la cântar, n-are decât să le presteze altcuiva. Cozile de la consulate formate din cei care-au depus cereri pentru cetăţenie românească, rusească, americană, canadiană, cehă, australiană, etc. vin să confirme această ipoteză: oamenii merg să cumpere acele servicii care conform simţului lor practic rezolvă cel mai reuşit ecuaţia cost-beneficiu.
Tags: analiza funcţională, servicii publice, stat
Sugestie la tema http://www.amazon.co.uk/Regulation-Legal-Form-Economic-Theory/dp/1841135305
Pare extrem de rau ca pe la noi pe la universitati nu se studiaza aprofundat interactiunea aparat de stat-cetatean (la facultatea de drept se face destul de superficial si cu materie “rugumata” din timp).
Este un subiect foarte interesant. Nu mai puțin interesant este acest blog anti-statalist și controversat: http://www.lostlibertycafe.com/. Din fericire, universitățile nu sunt unicele instituții de formare (mai e și Clubul IDEA ;)) Dar într-adevăr, în societate nu există decât niște idei aproximative despre ce înseamnă un stat; iar moștenirea sovietică perindă niște mituri întortocheate…