January 28, 2015 Off

Capul și coada corupției

By in digresiuni

Revin la tema corupției care este atât de recurentă în ethosul moldoveanului încât e nevoie de un Eminescu ca să o plaseze în rând cu Luceafărul sau ceva de genul. Mai prozaic, mă voi referi la inițiativa de a aduce în fotoliul de Procuror general a unui emisar european. Că dacă ești parte din problemă nu poți fi parte din soluție înțeleg. Că e o soluție la modă pe care ne-au suflat-o ucrainienii înainte ca noi să ne pricepem înțeleg. Nu înțeleg însă ce și cum va face acest procuror european pentru ca fenomenul corupției în Republica Moldova să fie eradicat. Din interes sportiv țin să remarc că în Kosovo au schimbat câteva rânduri de procurori europeni care, culmea, au fost rechemați din cauza că au fost implicați în scandaluri legate de corupție. Dar dincolo de astfel de exemple care nu denotă decât faptul că este naiv să punem semnul egalității între european și incoruptibil, preocuparea mea este de ordin practic: să zicem că al nostru Corrado va dibui ceva. Să zicem că trăgând de sfori va ajunge să constate evidentul – că ele duc sus. Ce va face el? Va alerta șefii de la Bruxelles? Las deschisă această întrebare retorică.

Privind la rădăcină, înțelegem că amploarea corupției în Republica Moldova, la fel ca și în alte state rătăcite, ține de faptul că țara este o prizonieră a relațiilor de afaceri. Guvernul, parlamentul, agențiile nu sunt altceva decât o paravană semi-opacă pentru răzmerițe de cartel, un mijloc de a acapara ilicit averea. Caracterul luptei politice în astfel de state este esențialmente economic. Nuanțele ideologice și vectorii geopolitici sunt subordonați profitului. Întrebarea este dacă avem elita politică pe care o merităm, căci în cele din urmă noi îi alegem, nu-i așa?

Călcâiul lui Ahile al democrațiilor emergente este modalitatea de finanțare a partidelor politice. Pentru a câștiga alegerile e nevoie de altceva decât viziune, luciditate și obraz curat. E nevoie de fonduri, e nevoie de PR, e nevoie de relații. În cadrul acestor relații se formează un tandem vicios între economic și politic, primul fiind creditorul celui din urmă. Și e logic ca, după alegeri, acesta să încerce să-și scoată pârleala din contul băncilor de economii, aeroporturilor și altor bunuri „ale nimănui”. Respectiv, un Oleg Brega și un PLR sunt a priori în afara competiției.

O încercare de a sparge acest cerc vicios ține de aprobarea Legii cu privire la finanțarea partidelor politice care să plafoneze strict donațiile private, să le interzică pe cele anonime, să abiliteze o agenție cu atribuții de supraveghere a cheltuielilor electorale, să impună cerințe de transparență ș.a.m.d. Valeriu Streleț era sigur că astfel de lege va fi aprobată până la finele anului. Era vorba de anul 2013. Cu un an mai târziu și sub presiunea exercitată de UE, în iulie 2014, această lege a fost aprobată într-o primă lectură, următoarea lectură urmând să aibă loc… după alegeri. Logic, nu? Deputații citesc încet. Legea desigur că nu e o panacee, dar, bineînțeles, e o mișcare în direcția cea bună. Dincolo de adoptarea ei urmează ca CEC să învețe să discearnă între acțiuni de caritate și cele de publitate electorală. Or, tirajarea de către Publika TV a imaginilor privind donațiile Fundației Edelweiss în valoare de 1 milion de Euro pentru Centrul Mamei și Copilului în plină campanie electorală nu prea ține de generozitate. Va învăța CEC să taxeze astfel de „abuzuri”? Nu cred.

În lipsa unor acțiuni sistemice, poți să te relaxezi în privința Procurorului. Nu funcționează. Mulți au încercat și doar unul singur a reușit. Poate doi. Cel care a reușit cu siguranță a fost Lee Kuan Yew, liderul autocrat din Singapore care a transformat un cotlon pirateresc într-un proiect futuristic, un paradis pentru derularea afacerilor cu o guvernare competentă și incoruptibilă. Locul 7 în lume în clasamentul corupției. Dar a avut circumstanțe favorabile. Autocrația e o cale eficientă de a traduce în viață supremația legilor atunci când liderul însuși este suficient de vizionar ca să li se subordoneze. Plus că e vorba de un petec de pământ, un oraș înțesat cu camere de supraveghere. Un scuipat pe jos, o gumă de mestecat aruncată la nimereală, un chiștoc aflat în afara epicentrului coșului de gunoi sunt dovezi ale crimei, pasibile de amenzi pipărate. În timp record chinezii din Singapore s-au dezvățat să scuipe și au învățat să respecte coșul de gunoi. E posibil de replicat acest succes în altă parte? Lukașenko crede că da. Dar Belarus e pe locul 119 mondial.

Lecturând fascinantul articol din New Yorker privind încercările eșuate de eradicare a corupției am avut o micro-revelație. Există o legătură strânsă între scuipatul pe jos și corupție. Imaginează-ți țările unde nu se scuipă pe jos: Norvegia, Japonia, Danemarca, Elveția… Acum gândește-te la Moldova, Bangladesh, Kosovo… Fascinant, nu-i așa? Cauzalitatea ține de felul nostru de a înțelege supremația legilor. Nu mai contează dacă e vorba de moștenirea otomană sau cea sovietică care au cultivat o atitudine cel puțin circumspectă față de stat. Efectul acestei mentalități este că pe meleagurile noastre legile există, dar nu ne privesc în plan individual. Sunt scrise pentru că așa se cere. Avem legi armonizate cu acquis-urile comunitare. Dar ne lipsesc legi armonizate cu conștiința națională. În schimb, avem reguli nescrise care permit scuipatul pe jos. Dacă până și polițistul de sector, omul în uniformă o face, de ce nu am face-o și noi? În cele din urmă, ajungem să edificăm un codex alternativ care nu este votat în Parlament, ci este parafat prin comportamentul cotidian al polițistului, primarului, inspectorului, președintelui de orișice, inclusiv și de țară. Noi știm diferența între ce e scris și cum se face. În Slovenia asemenea diferență nu există. Nimeni nu va scuipa pe jos chiar dacă s-ar stinge lumina.

Mentalitatea noastră fiind cea care este, mai merită să ne mirăm că fenomenul corupției este o metastază care afectează toate țesuturile organice ale societății? Și nu-i adevărat că capetele judecătorilor nu zboară. Dar, vorba aia, tai unul și răsar altele zece. Respectiv, ce-ar fi să începem să ne reconstruim mentalitatea de jos în sus? Să începem de la scuipatul pe jos. Să exersăm aruncatul în coșurile de gunoi. Să continuăm cu parcările ilicite. Să cultivăm respectul pentru legi prin exemplu propriu și amenzi grele. Să ne convertim din moldoveni în nemți. Cel puțin în această privință. Astfel vom ajunge să localizăm țesuturile bolnave și să dăm o șansă Procurorului General, fie el moldovean sau european, în lupta împotriva corupției.

Asta, dar și să avem grijă ca deputații să termine lectura proiectului de Lege cu privire la finanțarea partidelor politice. Cât se poate de citit?

Tags: , , , ,

Comments are closed.