September 2, 2015 Off

Cald, prea cald

By in digresiuni, eseuri

Regele și regina erau goi în fața poporului. Goi erau nebunii, dar parcă te poți aștepta la altceva de la ei? Caii, bineînțeles, fără șa. Goale erau turnurile, mai ales pe dinăuntru. Forme fără fond, au zis unii care autorizau construcția mansardelor și consumau fonduri municipale. Dar formele au rămas goale. Care pe negru, care pe alb. Un băiețel cu gândirea euclidiană tocmai ridică un deget providențial dar, din fericire, maică-sa, nevasta Croitorașului, era alături ca să-l plesnească prompt peste mână.

—Lasă că mergi tu la școală și afli care-i cel mai falnic râu din Europa.

Băiatul a retras mâna, preferând să rămână filosof. Din manualele școlare urma să afle multe adevăruri despre univers, dar cum n-o suceai, cum n-o învârteai cu reforma educațională, tot reieșea că suntem cea mai frumoasă împărăție din lume.

La consiliul regal se turna vin și se mâncau găluște.

—Și dacă o să strige cineva că suntem goi? se dădu cu părerea regina, sfioasă de felul ei.

—N-o să se întâmple. Ultima dată când au strigat ceva de genul ăsta, am venit noi și ne-am dezbrăcat în fața poporului. Acuma, na, chiar dacă se mai întâmplă, le spunem că așa sunt standardele europene și nu putem altfel. Transparență, domnilor!

Regina înghiți gălușca. La urma urmelor, ei știau și poporul era la curent, și Croitorașul nu avea nici o vină. Așa era vectorul. Una e când poporul nu mai poate răbda, iar elitele nu mai pot conduce. În împărăția noastră nu merge așa. Răbdarea e o virtute, așa zic principiile și valorile tradiționale.

Într-adevăr, era foarte cald și pur omenește puteai să-i înțelegi pe cei din suita regală. Croitorașul oftă adânc căci, cu așa principii și valori, afacerea lui se ducea de râpă. Încă mai spera. Ceva mai devreme îi veni să-și verse supărarea pe Nebun. Dar i-a trecut după prima halbă de bere. Gheretă, pavaj ecologic – ce mai contează?

Croitorașul și-a imaginat cum se privește în oglindă și, în loc să se vadă pe sine, îl vede acolo pe Nebun, gol și îngenuncheat, cerând mână și oferind inimă. Un coșmar.

În fine… omul își face meseria după cum îl duce mintea și dacă nu-l duce mintea o face oricum, la fel cum fac majoritatea cetățenilor. Nicio problemă, domnule Nebun, ține-ți-o tot așa, nu e nevoie de nisip și pietriș sub pavaj că oricum se va ridica în valuri hundertwasseriene. Și costă mai puțin. Iar ghereta, dacă o muți mai în spate, nu o să mai supere pe nimeni și nu se vor lua internauții de dumitale. La urma urmei, e mai multă nevoie de nisip și pietriș pentru o casă de piatră, oricine ar face la fel. Eu nu pun nisip și pietriș sub croială, dumitale nu le pui sub pavaj. Suntem chiți.

La intrare în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” iehoviștii distribuiau cărticele despre Dumnezeu. Un domn și o doamnă, îmbrăcați în haine curate, deși cam vechișoare, stăteau răbdători pe băncuță, la umbră.

În sfârșit cineva îmbrăcat în țara asta, s-a gândit Croitorașul, dar imediat a găsit o fisură în gândul acesta și a început să-l descoase. Pe semne că e o regulă la ei ca cei convertiți să mai convertească și pe alții. Se cheamă misionarism. Cât mai multe suflete convertite. Undeva, dincolo de firmament se face contabilitatea și cei care adună mai multe suflete primesc bonus. Un loc la masa îngerilor. O viață împăcată după moarte. O melodie pentru cei tineri. E ca un joc cu mai multe nivele. Primul suflet te ridică la nivelul de neofit. Următorele zece te fac martor. După prima sută ajungi să speri la un loc mai aproape pe nuni. Totul e o tranzacție, iar tranzacția este atomul economiei de consum. Consumi timp, cheltui speranțe, agonisești nemurire. Croitorașul deveni agitat. De bună seamă, Dumnezeul lor este gol.

…Teoretic, poate că totul e curat și martorii cred în ispășirea păcatelor? Precis că așa stau lucrurile, se entuziasmă pe loc Croitorașul, nu vedeți că până și Calul oferă chestii pe degeabă întru ispășirea miliardului furat. Teoretic. La modul practic însă, Croitorașului îi era foarte sete fiindcă afară era foarte cald. El băgă mâna în buzunar și nu găsi acolo nimic în afară de o gaură uriașă prin care se scurseseră toate îndoielile și speranțe sale.

Urmare a acestei descoperiri Croitorașul intră în primul lombard (afacerea respectivă mergea în ascensiune) și își amenetă foarfeca, acul și ața.

Sfârșit.

Tags: , , ,

Comments are closed.