August 16, 2012 Off

Banii & spiritul olimpic

By in digresiuni

Cum priveşte un economist Jocurile Olimpice? Cu gândul la populaţia ţării, condiţiile climaterice, PIB-ul acesteia pe cap de locuitor. Şi încearcă să le relaţioneze cu performanţa atleţilor. Fiindcă îi plac paradoxurile, ţine cu ţările mici şi sărace. E aproape un miracol când probele de sprint sunt câştigate cu insistenţă de alergătorii din Caraibe, iar cele de cursă lungă – de alergătorii din Africa de est.

Economiştii nu cred în miracole. Ei cred în provocări.

O provocare este mitul vehiculat adesea precum că performanţa sportivă este relaţionată cu motivaţia financiară a atleţilor şi cu investiţiile în infrastructura sportivă: terenuri de joc, bazine de înot, săli sportive, etc. Logica e simplă: nu poţi face scrimă fără mască şi spadă. Dar poţi înota şi în râu. Sau poţi alerga în parc. Şi mai poţi juca fotbal în curtea şcolii.

Ca să nu ne dăm cu ghicitul în zadar, am încercat să verific valabilitatea ipotezei conform căreia ţările mai bogate au rezultate olimpice mai bune. Am pus la un loc numărul de medalii câştigate la ultimele 4 olimpiade – 2 de vară şi 2 de iarnă ca să exclud factorul climateric. Am raportat numărul de medalii la populaţia ţării, obţinând numărul de medalii acumulate în 4 ediţii la un milion de locuitori. Şi am comparat cifrele obţinute cu PIB per capita.

Ecuaţia obţinută relevă faptul că, da, deşi există o legătură direct proporţională între avuţia naţiunii şi performanţa olimpică, impactul veniturilor asupra rezultatelor este nesemnificativ – numai în 6,4% din cazuri PIB per capita explică numărul de medalii obţinute. Lucru care se vede şi fără ochelari: ţări mici şi relativ sărace precum Grenada, Jamaica şi Bahamas au obţinut între 9 şi 11 medalii per milion de locuitori în timp ce alte ţări – mici şi bogate – nu au luat nici una (Monaco, Lichtenstein, Luxemburg).

Respectiv, trebuie să ne ajustăm modul de gândire. Suntem, în mod natural, impresionaţi de performanţa unor ţări precum SUA, Germania, China, Australia şi Coreea de Sud atunci când le vedem în topul clasamentelor pe medalii, însă dacă pui la socoteală populaţia ţărilor respective, rezultatele obţinute de aceste ţări sunt ceva de la sine înţeles şi nu sunt pe măsură să caracterizeze cultura sportivă a naţiunilor respective.

Interesant este faptul că specialiştii din domeniul sportului s-au priceput să măsoare performanţele naţiunilor în funcţie de numărul populaţiei. În conformitate cu Greatest Sporting Nation , medalia de aur îi revine Jamaicăi, urmată în clasament de Trinidad şi Tobago şi Noua Zeelandă. Astea, dacă vreţi, sunt cele mai sportive naţiuni de pe mapamond.

Şi Moldova ce? Suntem sau nu suntem o naţiune sportivă? Sunt performanţele noastre sportive înalte, joase sau adecvate?

Să vedem. Poziţia Moldovei în aşa numita Cupă Mondială este a 98-a . Punctele Moldovei sunt câştigate de judocani, halterofili, pugilişti, trântaşi şi alergători. Iată cum se prezintă lucrurile în dinamică:

Cu referinţă la reuşitele de mai sus, chiar mă întreb în ce măsură acestea sunt corelate cu finanţele publice alocate din bugetul de stat. Căci, la ora actuală, decizia de finanţare ţinteşte performanţa sportivă (ceea, ce după mine, nu este neapărat un bun public) şi nu practicarea în masă a activităţilor sportive (ceea ce, în mod cert ar trebui să fie în capul mesei).

Din păcate, Republica Moldova nu figurează în clasamentul Per Capita al naţiunilor. Dar, dacă e să aplicăm aceeiaşi metodologie pe care o aplică autorii, fiecărui punct acumulat îi revin circa 100 mii locuitori. Acest indicator ar urma să ne plaseze pe locul 46 în clasamentul modial. Un pic mai puţin decât Brazilia, unde pentru fiecare punct din clasament “muncesc” 96 mii de brazilieni şi un pic mai mult decât Africa de Sud, unde fiecărui punct îi revin 115 mii de sudafricani .

Aşa dar, locul 46 din lume. Deloc surpinzător, fraţii români ocupă locul 44. În spatele nostru sunt situaţi turcii, mexicanii, egiptenii, chinezii (!) şi, bineînţeles, indienii. Un clasament alternativ, care ţine cont doar de medaliile olimpice câştigate la ultima olimpiadă de clasează pe locul 35 din lume . Între ruşi (mai sus) şi sârbi (mai jos).

Din cele expuse mai sus se impun două concluzii fundamentale:

  1. Banii nu sunt cea mai importantă determinantă a reuşitelor sportive, prin urmare, să încetăm să ne lamentăm privind lipsa dotaţiilor bugetare, sărăcie, infrastructura sportivă degradată. Nu zic să micşorăm volumul alocaţiilor bugetare – nu asta e ideea. Însă ceea ce avem la moment, corespunde nivelului nostru de viaţă;
  2. Performanţa atleţilor moldoveni este adecvată. Privind geloşi cum se înalţă steagurile altor state, să nu uităm că suntem o ţară mică şi (deocamdată) săracă. Deşi, după cum am arătat mai sus, avuţia naţiunii contează mai puţin, suntem pe locul 7 din lume în ceea ce priveşte numărul de medalii raportate la PIB .

Acum e mai limpede?

P.S. Mulţumiri Cristinei Iovu  şi lui Anatolii Cîrîcu  pentru emoţiile pozitive pe care ni le-au stimulat pe parcursul acestei ediţii a Jocurilor Olimpice.

Tags: , ,

Comments are closed.