July 25, 2009 7

Domnul Pasăre-arc

By in amintiri, japonia

Citesc Cronica Păsării-arc, mi-au mai rămas puţine pagini şi încerc să vizualizez metafora destinului pe care ne-o oferă Murakami-sensei.

Pasărea-arc există cu adevărat, cu toate că nu ştiu nici eu cum arată. Adevărul e că n-am văzut-o niciodată, dar i-am auzit vocea. Pasărea-arc poposeşte pe creanga unui copac din zonă şi răsuceşte arcul lumii, anunţându-şi gestul printr-un sunet aparte. Când nu mai răsuceşte arcul lumii, îşi încetează existenţa, dar nu ştie nimeni asta. Toţi oamenii cred că lumea este pusă în mişcare de un dispozitiv mult mai grozav şi mai complex, de-a dreptul uriaş, dar lucrurile nu stau deloc aşa. Adevărul e că pasărea îşi ocupă locul şi învârteşte, puţin câte puţin, arcul cel micuţ, punând lumea pe roate. Acul acela e mic şi simplu, ca o jucărie, şi nu-l vede decât pasărea-arc. (Cronica păsării-arc, p. 331)

Aici e vorba de împlinirea destinului

Aici e vorba de împlinirea destinului

Eu mi-am închipuit destinul ca pe un supermarket unde alegi o haină pe care urmează să o porţi până la adânci bătrâneţe. Aici e vorba de pasărea-arc.

Îmi imaginez nişte jucării mecanice care se mişcă pe suprafaţa unei mese. Rotiţa lor se învârteşte atâta cât permite elasticitatea arcului. Arcul se opreşte, jucăriile se opresc. Dar se întâmplă ca prima să se sfârşească suprafaţa mesei şi atunci jucăriile mecanice cad în prăpastia iscată sub picioarele lor de plastic şi rămân să agonizeze dramatic până ce arcul lor se răsuceşte până la capăt. Se vede că aşa se moare în lumea jucăriilor mecanice.

Scutur această imagine şi mă afund din nou în lectură. Este vorba de casa vecinilor.

Îmi aduc aminte de casa vecinilor mei, la Bălţi, pe vremea când eram copil. Ne separa un gard de lemn pe care obişnuiam să-l sar cu pricepere. Alături de gard era un vişin. Propteam un picior de gard, altul de vişin, săltam corpul şi eram de partea cealaltă a gardului.

Băteam la uşă şi îmi deschidea Tanti Niura. Mă aşezam pe taburet. Tanti Niura mă servea cu bomboane de sticlă dintr-o cutie metalică de care nu se găsea în magazine. Pe urmă deschidea albumul cu fotografii vechi şi îmi povestea. Însă misiunea mea se încheia în momentul când bomboanele se topeau în gură, prin urmare nu prea îmi aduc aminte ce povestea Tanti Niura şi nici cine era reprezentat în poze.

Celălalt locatar al Casei Vecinilor era Unchiul Radu. Radu era numele de familie, nu numele propriu, dar aşa mi-l amintesc eu. Unchiul Radu avea două îndeletniciri: 1. repara acordeoane; 2. rezolva cuvinte încrucişate. Toată vara îl puteai găsi la măsuţa de sub nucar ocupându-se cu una din cele două activităţi. La rezolvarea cuvintelor încrucişate participa mătuşa mea, Nina, şi, ceva mai târziu, eu.

– Ninaaaa! striga Unchiul Radu de peste gard.

– Filozof francez, 5 litere (chirilice), se termină cu litera „R”?

Toate întrebările legate de cultura franceză ţineau de domeniul Ninei; cele legate de pictură – îmi aparţineau mie. Răspunsurile la întrebările din domeniile neacoperite se găseau în Большая советская энциклопедия (Marea Enciclopedie Sovietică), care era un Talmud stacojiu scos în situaţii de urgență de pe raft şi răsfoit cu scrupulozitate.

Uneori, Unchiul Radu se îmbăta în beci şi cânta la acordeon, lucru despre care se vorbea în şoaptă şi despre care nimeni nu ştia nimic. Nici acum nu-mi dau seama dacă această amintire este adevărată sau falsă, tot ce ţin minte este că, în astfel de momente despre bomboanele de sticlă nu putea să fie vorba: Tanti Niura era supărată foc.

Mă gândesc că, deşi concepem istoria ca pe ceva foarte mare şi rece, iar propria biografie ca pe ceva micuţ și insignifiant, în realitate şi una și cealaltă sunt puse în mişcare de răsucirea arcului mecanic. Se întâmplă ca vreo biografie să se ridice la rangul de istorie, dar se întâmplă şi invers – istoria alungă biografia din propria ei casă, provocând cataclisme.

Cred că Domnul Pasăre-arc înţelegea foarte bine acest lucru.

Tags: , , , ,

7 Responses to “Domnul Pasăre-arc”

  1. Adfreud says:

    De fapt eu vedeam acest arc drept o spirala care incepe mai ingusta si se ridica in sus asemeni uni taifun, iar toate intimplarile, gindurile, actiunile din copilarie isi au reflectare pe urmatoarele trepte ale spiralei.
    Si fiecare gind din fiece etapa a vietei se dezvolta si se ridica in urmatoarele etape ale acestui resort – viata.

  2. Zenu says:

    O altă interpretare ar fi că pasărea este Charlie (Bird) Parker, iar arcul este saxofonul său. În aşa caz jazz-ul pe care îl produce ar fi un fel de program care pune în mişcare destinul? -Nu ajută la nimic, dar e o interpretare elegantă care mi-a venit în minte în timp ce mergeam la plantaţie ;).

  3. ladybird52 says:

    acum suntem legati fara nici o speranta de libertate, si nici macar nu mai vrem sa luptam pentru ea (libertatea), am obosit

  4. […] mai am zile de vacanță recitesc „Cronica păsării-arc”. Aflu că trăim din cauza unei păsări neobosite. Pasărea-arc poposeşte pe creanga unui copac din zonă şi răsuceşte arcul lumii, […]

  5. […] mai am zile de vacanță recitesc „Cronica păsării-arc”. Aflu că trăim din cauza unei păsări neobosite. Pasărea-arc poposeşte pe creanga unui copac din zonă şi răsuceşte arcul lumii, […]

  6. […] Presupun că deja știi că povestirea „Urmăritorul” este despre ultimele zile din viața marelui Charlie „Bird” Parker. Domnul Pasăre-arc. […]