May 1, 2010 10

Jazzitalia

By in jazz

Ce anume căutam pe net de l-am descoperit pe Paolo Fresu acum nu mai știu. E una din acele întâmplări fericite când o imagine se suprapune unei asociații, suficient ca să incite interesul, și de aici încolo… una nova passione

Un jazz fin și seducător; o trompetă departe-ducătoare. Așa place. L-am ascultat o bucată de noapte, căci în noapte jazzu’ călătorește cel mai bine.

Paolo Fresu s-a născut în Sardinia, s-a format la Bologna, iar acum face naveta între cele două și Paris. La Paris trompetistul sard a fost înnobilat cu un Django d’Or, premiul hărăzit pentru cel mai bun muzician european de jazz. E şi foarte stilat ca toți italienii. Stilat cu codiță & cornițe de o manieră diabolică.

Tre’ de remarcat că ale mele contacte cu jazzul italian au fost slabe şi nestatornice. De când am urmărit secvenţele din clubul de jazz unde talentatul Matt Damon îl făcea pe The Talented Mr. Ripley (1999) mi-am dorit să ascult jazz italian într-o ambianță potrivită. De exemplu la Roma. Sau la Portofino. Capricii, capricii… În Italia am fost tot o fugă – două zile la Florența și Veneția; 120 min. la Roma. Nici muzicieni pe potrivă nu aveam la mână: Enrico Rava – prea sumbru; Stefano Bollani – elitist; Gianmaria Testa – sublim, dar e mai degrabă cantautor decât jazzman.

Paolo Fresu este exact ceea ce căutam. Da’ sunetul ăsta, departe-ducător… parcă îl mai auzisem pe undeva.

Chet Baker. El tre să fie!

În 1959 Chet s-a „cazat” în Italia, inclusiv, vreme de un anno e mezzo – în închisoarea italiană. A fost un rebel scandalagiu, dependent de heroină. Și-a terminat zilele într-o căzătură din geamul unui hotel din Amsterdam. A făcut un gen de muzică, care abandona adesea ritmul în favoarea reflecției. S-a numit west coast jazz sau cool jazz sau smooth jazz și a fost practicat cu precădere de jazzmenii albi. Autobiografia lui Chet Baker, neterminată, apăru în 1997 cu titlul As Though I Had Wings: The Lost Memoir (De parc-aș fi avut aripi). Dac-ar fi avut aripi, nu cădea din geamul hotelului – ce ironie amară…

Indubitabil, Chet a lăsat urme în Italia (aici și aici). Cea mai clară dintre urme se numește Paolo Fresu. Savurați-o:

Tags: , , , , , , , ,

10 Responses to “Jazzitalia”

  1. angela says:

    da.

    aripile nu au nimic cu geamurile si cazaturile. ele permit zborul. in afara oricarei realitati de tip cazut din geam. pentru ca intentionalitatea actului e mai importanta in acest caz decat actul in sine.

    dar, da/jazz/ 🙂

    • Zenu says:

      N-am idee câte de câtă intenționalitate era vorba. O fi o cădere lungă de vreo 30 de ani, totuna cu zborul…

      Uite cât de natural e printre italieni – odată om…

      • Vladimir B. says:

        foarte ciudat! de parcă-mi calci pe urme…taman zilele trecute ascultam şi eu Fresu, doar că eu îl ştiu de mai multă vreme…
        şi îl “vînez” să-l ascult într-un concert! pacă ţi-am trimis concertul de pe ARTE TV, unde actează alături de dementa Carla Bley???

        • Zenu says:

          Tot de la discuția ceea despre Nusrat Fateh Ali Khan se trage „vânatul”. Via Ralph Towner, căci prin Chiaroscuro l-am descoperit/redescoperit pe Paolo Fresu.

  2. ceziceu says:

    mmm, ce muzică. imagini.. un detectiv fumând la un colț de stradă umedă și murdară scoțând rotocoale de fum plictisit. Ochi triști , bătrâni și o mână care nu coboară, ci cade când el expiră…. ochi ce caută suava ființă ce cântă în barul de peste drum, o dragoste, mă înnebunești.

    • Zenu says:

      Bucură că l-ai ascultat în voie. Și cu ochii și cu urechile. 🙂 Eu doar cu urechile. Asta cu detectivul care e? Că m-ai intrigat. Sau stai că le mai ascult odată.

    • Zenu says:

      Ha! La film te-ai referit… Da cum ai cunoscut că-i detectiv?

  3. Vladimir B. says:

    Iar pe Rava l-am ascultat într-un concert incendiar la Jazz Sibiu, acum trei ani! Era alături de trombonistul Petrella, îl recomand cu căldură…

  4. Vladimir B. says:

    Plus de asta, mie Bollani nu îmi place! Îl găsesc cam sec, şi niţel supraevaluat…sunt zeci de pianişti în lumea asta care sunt ceva mai inventivi decît el, şi nu au parte de susţinerea lui…deh, şansa!!!

    • Zenu says:

      Mda… cam lâncet. Da lui Enrico Rava am să-i mai dau o șansă, dacă zici că a incendiat la Sibiu. Îl caut pe ăsta – Shades of Chet, o colaborare cu Fresu.

      Ăsta nu e de albumul respectiv, dar tot îi are pe cei doi – Rava & Fresu, în față: