Ehei, frate și, eventual, soro – normal că Brazil (sau cum zic neamurile lusitane – Braziu) se asociază cu bossa nova. În plan jazzistic, Jazzualdo, că în rest știm și noi că e vorba de Pele, fotbal, lambăzi și boabe de cafea. Numai că fără fata din Ipanema Brazil nu mai e Braziu, atâta lucru e cert.
Fain. Te leagănă, te descătușează, se combină cu o cerveja la orele după amiezii și merge cu o caipirinha (zahăr brun, limete, votcă de trestie) după apusul soarelui. Sună-mă dacă ai chef, don’t be afraid, you can call me…
Eliane Elias s-o întâmplat cu una brună și un clid de cărți prospețele procurate de la Librăria Humanitas (din Curte) unde se intră de pe Calea Victoriei. Filozofi și oameni de litere.
Dar n-o fost așa de la Adam și Eva. Pe vremurile stagierii mele bucureștene existau casete de doi bani care se vindeau în stradă și care le conțineau tot ECM-ul, dar, în mod particular, aveau Egberto Gismonti și Naná Vasconcelos. Puștani care au învățat jazzul improvizând cu granule de nisip. Și au făcut să se audă oceanul pe malurile Dâmboviței și a Bâcului.
Ceva de genul Música de Sobrevivência – se poate supraviețui fără ea?
D-apoi berimbanul vrăjitorului de Naná, care-și aduce aminte de patria angoleză?
Asta așa, por si acaso. Să nu creadă lumea că Braziu e numai bossa. E de tot felul.
Clar?
Bene. Acuma, hai la Ethno Jazz Fest.
Tags: bossa nova, egberto gismonti, eliane elias, ethno jazz festival, naná vasconcelos
nu pot sa zic ca sunt o admiratoare a genului, dar dupa cum e scris, descris aici cred ca incepe sa-mi placa. Asteptam un review dupa festival:)