March 5, 2010 Off

Fryderyk şi George

By in muzică, povestiri

Prin urmare Chopin.

Așa am vrut io, nu m-a obligat nimeni. Mi-am invitat nevasta și m-am expus la o oră de „curat și frumos”. Căci sincer să fiu, nu prea pricep muzica clasică. Nu-s afon, realizez că e frumos, dar dincolo de acest lucru, nu prea am ce adăuga. Chopin – Chopin, Beethoven – Beethoven, Bach – Bach. Se zice că-s multe idei acolo, dar dacă nu le cunosc alfabetu’ cum să știu să le apreciez? Altă treabă jazzu’. Dincoace am cheile la mine. Știu când e cool și când e hot. Înțeleg: ritm, drive – lucrurile astea mă nebunesc și, eventual, mă determină să intru într-o transă spirituală în care zac de inspir lumea prin toți porii…

Prin urmare, „curat și frumos”.

Gândesc George Sand, gândesc romantism, gândesc revoluție. Toate împachetate frumos: Institutul Polonez, Anul Chopin. Mazurci, poloneze, nocturne…

Privesc cefele celor din rândul din față. Păr lung, ondulat. Își șoptesc ceva la ureche, se sărută… Se săruta?!? Stai puțin. Păr lung, ondulat?

– Își vorbesc la ureche, șoptește inocenta de nevastă-mea.

– Se sărută, zic io.

N-am cum să greșesc. Aud „pup”. Ușurel așa, dar, totuși destul de clar. Măi, să fie! Oare a ajuns Imperiul Mioritic să se emancipeze până în punctul când lesbienele se sărută în public? Nu știu dacă tre’ să mă bucur sau să fiu șocat. Aleg să nu fiu șocat. Treaba lor, nu e treaba mea. Dar eu vreau să mă concentrez pe „curat și frumos” și chestia asta cu „pup” din față mă distrage oarecum… Chiar să fi fost un cuplu hetero. N-ar fi cazul să stea cuminți și să asculte frumosu’ și curatu’ ca Zenu?

Mă resemnez. Cer un pix de la nevastă și fac niște schițe în timpul concertului. Liniile mă fac să aud mai bine muzica și uit complet de „dilema” din rândul din față. În fond, „lung și ondulat” se pretează destul de OK cu „frumos și curat”. Și ce dacă „pup”? Câți „pupici” își trăgeau pe furiș Fryderyk și George. George adică, ea, George Sand, însă în straie bărbătești, căci nu se putea plimba nitam-nisam un cuplu necăsătorit în Spania profundă. Mallorca, Menorca, Mazurca.

– Poate-s surori? întreabă în șoaptă inocenta de nevastă-mea.

– Atunci e grav, zic io, căci mi se vede mai bine.

Ajung să schițez orga și scaunele din față. Am terminat, căci nu mai am loc pe foaie. Aplauze furtunoase! Nu mie, ci interpretului din Polonia, desigur. Aplaudez și io, dar așa, moale. Parțial din cauza că mă-ncurcă pixul, care încă îl mai țin în mână; parțial din cauza că nu s-a produs freamătul. Oi fi io parțial afon, dar știu să apreciez emoția. Am jubilat la Bașmet, deci știu cum e. Acum nu e prea clar dacă e vina instrumentului (o fi vioara mai aprinsă decât pianul?) sau a interpretului. Sau a cuplului din față, care… atenție maximă! – se scoală în picioare și-mi oferă ocazia să văd „sora” din profil. Stai puțin, bre, Zenule, căci ăsta-i băiat!?! Nați-o bună! Lung și ondulat, carevasăzică. S-a dus emanciparea Imperiului pe apa sâmbetei… Fryderyk și George tac chitic ținându-se de mână. George, în straie de bărbat; băiatul din față – cu păr de femeie.

Frumos și curat, drăcie!


Tags: , ,

Comments are closed.