April 21, 2009 2

Califatul bizantin

By in jazz, muzică

Imposibil de imaginat dar adevărat – pe vremuri Tunisia şi Republica Moldova formau acelaşi stat: Poarta Otomană. La fel ca şi Georgia, Irak, Albania, Egipt, Liban, etc. Curios este că am fi putut să fim confederaţi şi în Imperiul Bizantin, doar că după retragerea romanilor din Dacia unicul petec de pământ bizantin a fost, probabil, Bugeacul, acum în Ucraina.

Imperiile s-au retras, dar ceva tot a rămas.

După mine (şi, eventual, după Andrzej Stasiuk) acest ceva este la fel de profund precum colbul milenar depozitat pe hudiţele mai dosite şi întunericul sacru din biserici. În tot cazul: ceva efemer şi imposibil de cuantificat. Dar mai rămân două aspecte care ne unesc, observate şi astăzi: gastronomia şi muzica!

Trec peste un caz săritor în ochi: oaspetele drag al Chişinăului, Goran Bregovic, împleteşte cu iscusinţă Ciocârlia şi automatul Kalashnikov. În schimb, vă prezint patru bucăţi muzicale a căror numitor comun este mai puţin evident.

De exemplu, îl puteţi căuta în ritmurile flamenco, întrezărite în această piesă muzicală interpretată de maestrul lăutei tunisiene – Ali Sriti şi celebrul său ucenic – Anouar Brahem:

Sau în această colaborare a lăutarilor tunisieni Amine şi Hamza M’raihi cu formaţia moldovenească Trigon:

Sau în doinele caucaziene în interpretaria formaţiei Shin din Georgia:

De ce nu şi la strălucitul ghitarist din Crimeea, Enver Izmailov:

Ar mai fi un lucru pe care l-am moştenit de la fostele imperii – politica. Dar despre acest lucru trist voi scrie cu altă ocazie.

Tags: , , , , , , , , , ,

2 Responses to “Califatul bizantin”

  1. Rodelu says:

    Draga Madrizen.
    Ma tot gandesc la perete si la ou si imi vine greu sa aleg de partea cui sa fiu.
    De ce oare peretele este atat de dur si de ce oul este atat de fragil? De ce n-ar fi peretele un pic mai flexibil si mai moale ca sa nu sparga oul iar oul un pic mai tare ca sa reziste la duritatea peretelui. Atunci ar fi un echilibru si ar parea sa fie mai multa logica in existenta. Si totusi daca oul nu ar mai fi atat de fragil nu si-ar implini menirea sa dea nastere la o noua viata. Cum ar iesi atunci puiul de viata din el? Si daca peretele nu ar mai fi atat de tare si inflexibil nu ar mai putea tine piept vanturilor si valurilor nu ar mai fi bun pentru protectie. Nu-mi ramane altceva decat sa-i doresc oului sa nu se arunce de ziduri ca nu asta-i rostul lui, iar zidului sa stea la locul potrivit. Imi place sa vad si gasesc in toate echilibrul si logica perfecta a Creatorului care “…le face pe toate frumos la timpul Lui… Cine poate indrepta ceea ce a facut EL stramb?” (citate din Eclesiastul)

    Cu mult respect si recunostinta pentru gandurile tale care ma inspira.

  2. Mda, Rodelu… Da ce-o fi azi că aceeaşi discuţie s-a produs şi în altă parte? 🙂

    1) Dacă peretele-ar fi fost mai moale i-ar oul mai dur, peretele-ar fi căzut şi nu ne-am fi întrebat de partea cui suntem. Simpatia pentru ou vine de la faptul că el are o motivaţie puternică să se lepede de rostul său şi să se izbească în perete. Iar peretele e un pic tontuţ. Să nu crezi că e acolo pentru a ne apăra de vânt şi ploaie; el e sistemul şi există fiindcă ăsta a fost consenul nostru tacit obţinut fie din indiferenţă, fie din lăcomie, fie din frică. Nicio simpatie pentru el.

    2) Dăcă e perfectă sau nu logica Creatorului, chiar nu mă pricep. Am putea găsi o logică în vânătăile persoanelor torturate? Poate că ea este următoarea: lucrurile cu adevărat bune nu se obţin pe gratis. Lucruri precum democraţia!