February 20, 2011 10

wOAMENI

By in digresiuni, literatură

Woameni booni & Woame boone la festinul pus la cale de Ion Grosu și dus până la logica lui finalizare. Deci există!? Deci se poate!?

Invidie… nu, nu chioară – albă! – pentru turmulița de cărți pe care le-a primit cadou. Să le savureze!

Iaca bogdaproste lui Nicu Calcea pentru că a postat acest filmuleț despre cum citesc:

După ce am lămurit cinstita companie despre felul cum citesc, am făcut promisiuni Natei Albot să vin cu o listă de recomandări pentru lecturi copiilor. Mă țin. De cuvânt.

Deci. Poveștile contemporane pentru copii sunt altfel decât cele cu care-am fost obișnuiți noi. Într-un interviu tare boon Gheorghe Erizanu constata (cu mâhnire aș risca să adaog):

Cărţile pentru copii sunt cumpărate de părinţi. Părinţii ştiu cărţile copilăriei lor. Cărţile copilăriei lor erau cumpărate de părinţii lor. Aşa a încremenit cartea pentru copii în anii ’70 ai secolului trecut. Copilul nu alege. Părintele alege în locul lui. Iar părintele ştie cel mai bine ce-i trebuie copilului. Încă avem mare noroc că străbuneii nu ştiau carte. Ca în poezia lui Busuioc. Altfel cartea pentru copii de azi ar fi identică cu cea din anii ’40 ai secolului trecut.

Eu le cumpăr copiilor povești contemporane. Poate din cauza că le citesc în voce și, credeți-mă pe cuvânt, să-l citești pe Creangă în voce e o mare pacoste. E un scriitor tare boon și el, care însă trebuie citit cu gura-nchisă de la 30 de ani în sus, fiindcă el vorbește despre nostalgia copilăriei. În povești (căci normal că poveștile-i sunt adresate copiilor) vocea lui este deja arhaică, arheologică chiar și, dacă ai un DEX la îndemână, lucrurile oarecum se rezolvă. Dar copiii se plictisesc repede. Ispirescu e și mai grav.

Contemporanii, în schimb, folosesc un vocabular pe înețelesul copiilor (și al adulților care citesc cu voce!) și se inspiră din mitologia modernă. Sunt multe dialoguri. Este multă imaginație. Sunt pline de visare. Sunt boone.

Așa că tratați cu seriozitate acest mini-top căci cărțile sunt „testate” pe copii adevărați cu gusturi adevărate. Ce-au savurat ei în ultimul timp:

Araminta Nalucilă

corintjuniorSabia din grotacorintjunior

E o trilogie de Angie Sage scoasă la editura Corint. Araminta Nălucilă e o fetiță haioasă care are avantajul de a cunoaște vreo câteva fantome inofensive. E scrisă cu mult haz și fantezie. Puștii mei și-acum se mai joacă de-a Sir Horace, Edmond, Wanda și Araminta. Din păcate, vocabularul lor s-a îmbogățit cu expresii mai deocheate gen „răhăței de liliac” but I can live with that.

Iată ce desenează Ruxi, semn sigur că a captivat-o lectura:

Puștilor li s-a citit asta la 4 ani și e foarte limpede că le-a plăcut.

Sughiț Strașnicul Stavrid al III-a

Cumdresezidragonul s.jpgCumsafiipirat s.jpgDragoneza s.jpg

Tot pe această undă e și trilogia Cressidei Cowell despre vikingi și dragoni. Și aici dăm de limbaj pipărat care-i face pe copii euforici. Perluțe precum „nanodragonii” și „sigurazna” au intrat și-n vocabularul meu.

Ciuboțel

Se pare că puștii mei s-au copt pentru Spridon Vangheli. E un scriitor genial pe care însă nu-l recomand pentru cei care încă nu s-au dat în brazdă. Limbajul său e foarte poetizat și, ca să fim sinceri, pierzi auditoriul. Guguță n-a mers din prima. Am încercat cu „Steaua lui Ciuboțel” și a mers foarte bine. În special datorită oamenilor de zăpadă care vorbesc limba oamenilor de zăpadă și pe care ai mei o studiază facultativ.

– Ucu rucu ciucu e?

Despre asta e vobra.

Eu nu zic să-l citiți din cauza că e moldovean. Și că a luat nu-ș-ce premii. Zic să-l citiți copiilor pentru că e boon.

Sayanara!

Tags: , , , , ,

10 Responses to “wOAMENI”

  1. Olga says:

    Boon si textul tau, Sorine. L-am citit dntr-o suflare. Ca pe o poveste. Apropo, poate scrii si tu una?

  2. Nicolae B. says:

    Frumos articol !
    M-am prins la ideea cît e de puţin e scris pentru părinţi în privinţa la tehnici şi metode de a creşte în copil dragostea pentru lecturi, pentru cercetare ştiinţifică… în special în privinţa spaţiului Nistru-Tisa.
    Imi amintesc cum parintii mei incercau din răsputeri să mă impună cu cititul – regimuri si tot felul de liste de cărţi pentru diferite vîrste (care după opinia părinţilor şi buneilor erau indispensabile)… eu însă citeam cu silă ce era în listă şi în acelaşi timp găseam ceva timp pentru ce vroia muşchiul meu (implicit ceva mult mai modern care nu era cunoscut părinţilor). După care abia prin clasa a 6-a sau a 7-a, datorită unor circumstanţe independente de voinţa părinţilor mei s-a născut spiritul micului cercetător, pentru care nu mai contau desenele în cărţi ci numai răspunsul la întrebări. Nu ştiu de ce sunt convins că aşa arată copilăria la mulţi copii a lucrătorilor intelectuali din epoca sovietică şi asta datorită la concepţia destul de greşită că părintele (care se conduce după nişte şabloane) ştie mai bine ce i-ar place copilului şi dacă nu-i place înseamnă că e ceva neînregulă cu acesta…
    În fine, aş vrea mult să văd un fel de îndrumar făcut de psihologi, bibliografi şi copii în privinţa lecturilor recomandate pentru diverse vîrste, diverse tipaje de caracter şi diverse înclinaţii cognitive sau interese a copilului. Cunoşti ceva de acest gen? Cu metode de persuasiune ne lamurim cumva, cel puţin este destula literatua în acest sens… 🙂

    • Zenu says:

      Metoda lui taică-miu (care a funcţionat): nu-mi zicea ce să citesc, ci îmi povestea ce citea el şi ce l-a captivat mai tare. Văzându-l cum se “îmbată” de nostalgie, eram suficient de stârnit ca să încerc pe cont propriu despre ce fel de mâncare e vorba. Din Jules Verne, James Fenimore Cooper, R.L. Stevenson m-am înfruptat fiindcă eram, cum s-ar zice, în cunoştinţă de cauză. Ca să nu-l mai amintesc pe bunelul care se auto-exila pe prispă sub pretextul jobului de a curăţi ceapa în timp ce citea pe furiş cărţi despre călătoriile lui Livingstone în Africa. Când am fost l-a Edinburg n-am ratat ocazia să fac plecăciune reputatului călător, pomenindu-l cu gânduri bune pe bunel.

  3. diana g. says:

    demult vroiam sa scriu ceva despre ce citim copiilor. am taraganat,deoarece nu gaseam cuvintele potrivite si, trebuie sa recunosc, nu mi-am facut inca o idee clara ce e bun pentru copilul meu (si pentru copii in general) si ce e mai putin bun in ale lecturii. acum inteleg cat de importanta este usurinta citirii in glas atunci cand alegi o carte. nu m-am gandit la asta! mi-a fost util, multumesc.

    • Zenu says:

      Este. Poporul mic, ca şi cel mare de altfel, vrea show. Copiii sunt super-captivaţi de cum le citeşti, într-o măsură mai mare decât de ceea ce le citeşti. În plus, o carte frumos ilustrată îi ajută să memoreze acţiunea şi să-şi depene în minte propriul scenariu de poveste. Nu contează dacă imaginile sunt colorate, contează ca imaginile să fie nişte ideograme care să re-povestească acţiunea.

  4. Ochi în trei says:

    să știi că prezentarea ma inspirat să mențin statistica pe nr de pagini citite și pe nr. de idei desprinse. Totuși, variabila de bază rămâne cartea – cu titlul servind drept adeziv pentru ideei. Asemenea titlului unui film, nu 🙂 ?

    • Zenu says:

      Ş-apoi poţi să măsori biografia în cărţi (nu în ani sau joburi trecute în cv). Un titlu de carte e ca şi cum ar fi un capitol din viaţă; uitându-mă pe ele îmi aduc aminte foarte limpede de circumstanţele în care citeam cărţile respective. Ce să zic, e fain.

  5. Само собой мне ничего тут не понятно, но обложки обеих трилогий радуют.