January 9, 2012 Off

Viaţa şi vremurile unui Robinson

By in africa, literatură

 Lecturarea “Vieţii şi vremurilor lui Michael K ” e muncă silnică. Nu e vorba de plictiseală; J. M. Coetzee e un povestitor meseriaş, care cu uşurinţă extrage din creion o mărturie de proporţii biblice. Însă, să urmăreşti pagină cu pagină cum evoluează un destin amar e foarte trist.

Cine, deci, este acest Michael K?

La propriu: un om sărman, suflet al nimănui, care trăieşte pe drum. Mai întâi cu maică-sa, bolnavă. Apoi, cu cenuşa maică-si. În cele din urmă, singur. Fără domiciu permanent. Reşedinţa lui temporară este: 1. în cămin; 2. în debara; 3. în spital; 4. în câmp; 5. în peşteră; 6. în penitenciar; 7. în lagăr pentru refugiaţi; 8. din nou în câmp; 9. din nou în spital; 10. pe plajă.

La figurat Michael K e continuarea personajului kafkian – K. Un om de rând care caută să răzbată în viaţă şi în faţa căruia porţile stau închise. Mi l-am imaginat ca pe un Robinson Crusoe care încearcă să planteze o grădină pe insula sa, transformând sălbăticia într-un petec de civilizaţie. Numai că pe insula lui Michael K mişună oameni. Care-i cer permis de trecere, viză de reşedinţă, ştampilă şi certificat de naştere. Oameni care îl mută dintr-o cuşcă în altă fără să-l fi întrebat ce vrea el de fapt. Îl pun la munci, îl salvează de subnutriţie pentru ca să-l pună din nou la munci. Îl tratează că pe un tip suspect, beţiv, insurgent sau de-a dreptul criminal. Prezumpţia vinovăţiei lui Michael K e o chestie hotărâtă. E vinovat că s-a născut negru, sărac, slab şi cu buza deformată din născare. Undeva are loc un război, dar ăsta nu e războiul lui Michael K. Războiul său e cu lumea, pentru dreptul de a-şi îngriji în linişte de grădina sa.

Michael K nu ştie cum să spună încotro caută să răzbată şi care i-i povestea. Se simte obligat să explice, dar de fiecare dată când încearcă acest lucru i se pune un nod în gât. Oare de ce ar fi alţii interesaţi de soarta lui? Căci el nu cere nimănui nimic. Luată ca atare, mărturia lui Michael K e mută. Mută, deci, invizibilă pentru restul societăţii. Destine precum cel al lui Michael K sunt cu nemiluita. Întrebaţi bătrâna care-şi vinde cărţile din bibliotecă ca să-şi cumpere o coajă de pâine. Sunt sigur că ar avea de spus o poveste similară însă nodul din gât o împiedică să facă acest lucru.

E bine că J. M. Coetzee şi-a asumat rolul să depună mărturie pentru omul mic. Cel care nu apare la rubrica de ştiri. Cel care nu are treabă cu criza financiară globală, Osama bin Laden sau deficitul bugetar al Greciei. Cel care, în lipsa acestei mărturii, ar fi rămas un om invizibil. Acum că e vizibil, noi ce facem?

Tags:

Comments are closed.