January 24, 2010 6

Kremlinul de zahăr

By in rusia

Ieri pe la doi noaptea făceam un ultim efort pentru ca să dau gata „Kremilinul de zahăr”. Doar știi despre romanul lui Vladimir Sorokin, nu-i așa? Eu am aflat printre ultimii. Înainte de roman, l-am citit pe Sorokin pe Snob.ru și pe blogul său. Are o minte ascuțită. Ah da, și limba la fel!

Însă romanul m-a pus la încurcătură. Îmi place / nu-mi place? În el nu prea transcede bunătate, sau curaj, sau pasiune – lucruri care, în mod obișnuit, te fac să te atașezi de eroii cărții. Nimic din astea! În locul lor doar ceea ce rusul numește bît, iar noi, românii de pretutindeni – cotidian sau rutină. Viața reală. Sură.

Numai că în „Kremilinul de zahăr” acest bît se întâmplă în 2028, adică exact peste 20 de ani de la scrierea cărții. Aici e interesul. Sorokin portretizează o Rusie a viitorului caracterizată printr-un fel de fundamentalism ortodox ridicat la nivel de doctrină de stat. Doctrina legitimează puterea Opricininei – un arhetip atemporal a ceea ce în diferite secvențe s-a mai numit și NKVD, KGB sau FSB. Rușii se droghează. Gulagurile sunt repuse la locurile lor. Rușii lucrează la Marele Zid Rusesc. Tot ceea ce e dincolo de zid e ostil. Chinezii i-au locul americanilor, iar chineza – locul englezei. Cenzura este restabilită. Turnătorii sunt eroi pozitivi. Cozile după produse defițit completează peisajul urban. Tortura este „legalizată”: călăii biciuesc deținuții politici, soții biciuesc nevestele… Nimeni nu se mai sfiește de vărguță, apare chiar și o metafizică a acesteia.

Ai prins ideea. Metafore care nu neapărat sunt metafore. Privind înapoi spre mijlocul secolului trecut, întrezărim foarte multe analogii. Numai tehnologia e cea a viitorului și e predominant chinezeazcă.

Nimic reconfortant. Dar discomfortul este măduva distopiei. Nici „O mie nouă sute optzeci și patru” nu a produs plăcere, dar într-un anumit sens, citirea lui Orwell este necesară. Pentru a gândi libertatea trebuie să-ți fie foarte clar cum e să fii deposedat de ea într-un mod total. Or, aici Sorokin inovează în plan literar, căci în societatea prefigurată de el, masele („negru de oameni” la Canetti) nu par să fie ahtiate după libertate. Concluzia lui e dezolantă: Rusia va fi întotdeauna totalitară, fiindcă Rusia a fost întotdeauna totalitară.

M-au și luat fiorii. Dacă țelul lui Sorokin a fost să bată clopotele, apoi tre de recunoscut că acest lucru i-a reușit. S-a auzit bine!

Ieniceri și opricinici

Turcul ienicer și opricinina rusească

P.S. De ce Kremlinul e de zahăr? După mine ăsta e cleiul care sudează societatea de la mic la mare, de la opricinik la disident politic. Toți îl consumă, toți îl îndrăgesc. E despre dulceața puterii. Așa mi s-a părut mine. Tu ce crezi?

Tags: , , , , ,

6 Responses to “Kremlinul de zahăr”

  1. talex says:

    Am citit acum vreo 2 saptamani 1984, acea starea de rau fizic si psihic mi s-a transimis si mie, nu stiu cat e meritul cartii si cat e slabiciunea mea. cea mai rea lume posibila… asa cum Kusturica a reusit prin Underground-ul sau sa ma bucure copilareste cu un rasarit de soare, asijderea cautam scenele “luminoase” din romanul lui Orwell, de multe ori auzeam fraza – fericirea e in lucrurile simple, fraza pe care o consideram descarnata de orice semnificatie, ei, citindu-l pe Orwell, ii respir sensul…Kremlinul de zahar e un titlu incitant, cu totii ne topim dupa putere, sper sa o gasesc…

    • Zenu says:

      Mda. Știu la ce te referi. Eu am citit cartea în aprilie anul trecut, când tortura nu mai părea o chestie abstractă… M-am grăbit să termin repede cartea; căutam și eu „lumina de la capătul tunelului”…

  2. zizea says:

    .. Marele Zid Rusesc – o remarca foarte reusita si actuala pentru mentalitatea curenta a locuitorilor acestui spatiu geografic!!! cum n-ar suna de ironic/ambiguu, dar uneori se creeaza impresia ca anume “totalirismu” e acel ceva care pastreaza aceasta natiune integra..

    • Zenu says:

      Respectivul are treabă cu totalitarismul, deși nu în mod nemijlocit. Marele Zid Rusesc este relaționat cu xenophobia, potretizarea Celuilalt drept inamic, dușman. Rusia trebuie salvată! Dacă ăsta e cleiul care ține laolaltă o națiune e penibil, căci următorul pas e realmente totalitarismul. Filmul „Țarul” de Lunghin scoate în evidență această relație cazuală.

  3. zizea says:

    *totalitarismu

  4. Sapphira Diamondova says:

    “This was one of our favorite anecdotes: as German troops marched into Paris, Picasso sat there and drew an apple. That was our attitude — you must sit there and draw your apple, no matter what happens around you. I held fast to that principle until I was 50. Now the citizen in me has come to life.”

    Interesant cum il percep si-l vor consuma americanii, http://www.nytimes.com/2011/04/30/books/the-russian-novelist-vladimir-sorokin.html?pagewanted=2&ref=books