July 5, 2009 3

Comunism all-inclusive

By in eurovision, rusia, turcia

S-ar zice că a-l citi pe Andrei Platonov nu este cel mai adecvat pentru odihna la mare (ceea ce parţial tre’ să fie adevărat, confirmare lui fiindu-i faptul că lectura încă nu-i finalizată), dar totul e o chestie de perspectivă – se poate afirma şi inversul: odihna la mare poate că nu e cel mai nimerit lucru pentru cel ce citeşte „Cevengur”.

Aşadar, proiectul comunismului se dovedeşte a fi unul utopic. Şi asta nu din cauza că Tătuca cel Rău (Stalin) îi ia locul lui Tătuca cel Bun (Lenin, pentru unii), ci pe motivul că acest lucru ţine de domeniul fantasticului, e imposibil, un oximoron. Încoace pare să bată Platonov în pofida propriei speranţe de a găsi ecuaţia care face viaţa omului mai blândă. Orice muncă, cât de simplă, naşte un oarecare atașament faţă de produsul final; efortul se cere a fi apreciat şi, de ce nu, remunerat. Îmi aduc aminte de fragmentul despre comsomolistul care îşi plângea amarul de a fi trimis la o muncă simplă. „În timp ce unii dorm cu femei din cele mai grăsuţe, alţii trebuie să doarmă singuri pe pat de cărămidă” ofta comsomolistul necăjit. Dorinţa de echitate? Cum să nu – apartenenţa de partid nu exclude nici nevoile trupeşti, nici dorinţa de a face carieră şi de a poseda lucruri.

Eroii romanului, fiecare de felul său, caută un „loc gol”, un loc unde să se poată porni de la zero. Prin urmare, locul se face gol prin anihilarea violentă a „duşmanilor de clasă”. Se crede naiv că, odată dispăruţi „asupritorii”, comunismul se va întâmpla de la sine, fără un altfel de efort. Dar el nu se întâmplă. În locul vechilor „burjui” vine noua oligarhie revoluţionară. Din punct de vedere economic, NEP (noua politică economică) îi repune în rang pe foştii culaci. Deştepţii (oamenii cu litere) îi i-au la carandaş pe cei proști. „Atunci să-i dăm fiecărui prost câte-o armă” sugerează la un anumit moment Kopenkin. Dar adevărul e simplu: comunismul nu se întâmplă în practică, căci problema ţine de sistemul funcţional al oamenilor şi nu de actorii sistemului – pe „loc gol” răsar cât ai zice „lenin” noi proprietari, noi exploatatori…

Mă gândesc la aceste lucruri pe durata sejurului în Alanya într-un hotel all-inclusive. Din punct de vedere al valorii adăugate nu aduc nici un folos – trândăvesc, merg la plajă, mă scald în mare şi în bazin, mănânc, dorm. Dacă să faci abstracţie de preţul foii de odihnă, este exact ca în comunism – iei după necesitate, nu plăteşti… Munceşti când ai chef, dar imaginaţi-vă că într-o societate reală cineva ar avea chef, să zicem, să trateze dinţii altora sau să fie paznic de noapte. Aşa din proprie dorinţă? Categoric, există munci care, în lipsa interesului economic, ar rămânea nesolicitate, căci toată lumea ar avea chef să fie pictori şi cântăreţi (după posibilitate).

În fine… Stau la terasa hotelului şi încerc să înţeleg ce e cu Turcia.

Deloc întâmplător cetățenii „sovietici” sunt cei care îşi rezervează şezlongurile pentru orice eventualitate. Se resimte privarea îndelungată de simţul proprietăţii sub comunalkă.

Poate că un orăşel de vacanță nu este cel mai adecvat loc pentru a înţelege o ţară, dar aceasta (ca şi lectura lui Platonov) ţine de perspectivă: anume aici, pe litoral simt spiritul Bazarului mai bine decât, poate, la Istambul. Ca să vezi, în atmosferă pluteşte un amalgam de melodii: de la hotelul din stânga se face auzită o trupă de mariachis mexicani; ceva mai în dreapta tânjeşte un duduk armenesc; de la distanţă răzbat sunetele sacadate ale unei muzici disco. Etcetera. După mine aceasta se potriveşte de minune cu felul în care personalul hotelului vorbeşte curent germana, rusa, engleza, poloneza şi turca – pe toate concomitent şi nu neapărat inteligibil. Ei bine… poate că turca da, inteligibil. Un alt exemplu – inscripţiile. În patru limbi şi în fiecare cu greşeli gramaticale. „We hawe kids play area”. „Moroznenoie” (cu pretenţia de a fi în rusă). Deja nu mă mai miră de ce genţile făcute în Turcia pot fi şi Guci și Pumma. Ce contează o literă în plus sau în minus, geanta nu tot aia e?

Sunt impresionat căci cred că da, într-un fel geanta tot aia e. Adică execută toate funcţiile de geantă şi o literă în plus sau în minus nu joacă nici un rol. Pe „loc gol” în Turcia s-a născut o naţiune de antreprenori care au prins ideea: să produci genţi de calitate sub marcă proprie care se vor vinde la un preţ de 3 ori mai jos decât Gucci este un business inferior producţiei de genţi de duzină sub marcă „împrumutată”. Pileală? Da, desigur. Dar, după, mine Gucci tot pileală e, numai că mai mare: cică procuri nu o geantă, ci un statut social. Iar peste un sezon mai iei una (căci statutul trebuie în permamenţă confirmat). Vrăji!

Categoric capitalismul turcesc îmi este mai simpatic decât comunismul sovietic. Dovadă? Comparaţi barăcile din lemn din Zatoka (încă mai există!) cu litoralul turcesc!

Totuşi, spiritul Bazarului sau spiritul Euroviziunii? De la terasa hotelului din faţă se aude piesa câştigătoare a concursului în interpretarea unei turcoaice. Cântă teribil de fals. Ce contează o notă în plus sau în minus, cântecul nu tot ăla e?

Aici contează. Dacă era versiunea lui Alexander Rybak cred că reuşeam să adorm, dar de la atâtea note în plus şi tot atâtea în minus nu m-am ales decât cu o insomnie crâncenă.

Acum e linişte. Noapte bună!

Tags: , , , , , ,

3 Responses to “Comunism all-inclusive”

  1. Demiurg says:

    Placerea e de paretea mea sa-l fi citit. Acest articol primeste un 10 in categoria Zen. Un totul despre nimic cu o tema tot atit de larga pe cit si de concreta. O tasetura dintre ideile din carte cele ce te inconjoara nemijlocit si lumea interioara. Un eco a unui ZEN complet:) Bravo.

  2. veronica says:

    Imaginea e una vorbitoare de la sine :)))))
    Mda, ideile enuntate m-au facut sa zimbesc amar. Si asta e o experienta.
    Si ce daca e amar, nu tot zimbet e?
    🙂