October 18, 2011 3

Realpolitik la carandaş

By in digresiuni, europa de vest, literatură

Ei, na… Asta-i treabă? Minciuna se instalează în istorie cu multă dibăcie. Minciuna modelează istoria după bunul său plac. Falsul bate adevărul în câteva reprize fără să clipească din ochi. Aluatul falsului este himera, ficțiunea și înșelătoria. Aluatul adevărului sunt principiile și valoriile – teritoria romanticilor. Care pe care?

Răspunsurile le are Umberto Eco. „Cimitirul din Praga” este „Pendului lui Foucault” întors deandoaselea. Ai citit „Pendulul…”? Nu? Marș la citit. Dar stai un pic. Această postare poate fi citită și separat. Ce vroiam să zic pentru cititorul avizat este că ceea ce în „Pendulul lui Foucault” s-a dovedit a fi un adevăr banal și minuscul (o listă de rufe murdare date la spălătorie, care, adevărat, a pus pe roate o daravelă fascinantă), în „Cimitirul din Praga” e un fals regizat, care unge roțile politicii.

Realpolitik. Cine a brănduit acest termen? Politica intereselor, politica fără de scrupule. „Real” ține de realitate. Fiindca așa e. Cu asta se mănâncă și mai puțin cu principii și valori. Tony Blair e o excepție. Cel puțin din punctul de vedere al lui Jonathan Powell. Ia să vedem:

A te închipui un element necesar în ordinea universului echivalează, pentru noi, oamenii cu lecturi serioase, cu ceea ce e superstiția pentru analfabeți. Nu se schimbă lumea cu ideile. Persoanele cu puține idei sunt mai puțin supuse erorii, se iau după ceea ce fac toți și nu deranjează pe nimeni, și reușesc, se îmbogățesc, ajung la poziții solide, deputați, oameni cu decorații, oameni de litere renumiți, academicieni, jurnaliști. Poți să mai fii nerod când îți faci așa de bine propriile afaceri? Prostul sunt eu, care am vrut să mă bat cu morile de vânt.

„Deștepții” sunt ceilalți. Ei fac așa: previn și pedepsesc înainte ca faptele să fie comise.

 – Un bun agent al serviciilor de informații e pierdut cânt trebuie să intervină în ceva care s-a petrecut deja. Meseria noastră e să facem lucrurile să se petreacă mai înainte. Cheltuim destul de mulți bani ca să organizăm mișcări zgomotoase pe bulevarde. Nu trebuie prea multe, câteva duzini de foști pușcăriași cu câțiva polițiști în civil, se jefuiesc trei restaurante și două bordeluri cântând Marseieza, se incendiază două chioșcuri și apoi sosesc ai noștri în uniforme și-i arestează pe toți după o aprentă confruntare.

– Și la ce servește?

– Servește ca să-i îngrijoreze pe burghezii adevărați și să-i convingă pe toți că-i nevoie de mijloace dure. Dacă ar trebui să reprimăm revolte reale, organizate de cine știe cine, nu ne-am descurca atât de ușor.

Does it ring the bell? Pe 7 aprilie 2009 „ai noștri” în uniformă le aveau pe toate la mână, însă lucrurile s-au complicat și nu s-au descurcat atât de ușor. În schimb s-au descurcat nu rău mai pe urmă. Citim mai departe?

E nevoie de un dușman ca să-i dai poporului o speranță. Cineva a spus că patriotismul e ultimul refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se înfășoară de obicei într-un steag, iar bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor. Identitatea națională este ultima resursă a dezmoșteniților. Or, simțul identității se întemeiază pe ură, ura împotriva celui ce nu-i identic. Trebuie să cultivi ura ca patos cetățenesc. Dușmanul e prietenul popoarelor. E nevoie oricând de cineva demn de a fi urât ca să te simți justificat în propria-ți mizerie. Ura este adevărata pasiune primordială. Iubirea reprezintă o situație anormală.

Ș.a.m.d. Machiavelli e un prunc pe lângă autorii manualului de realpolitik. Legea anti-discriminării nu trece decât dacă e împinsă din urmă de europeni. Altfel n-are cum să treacă. Fiindcă contravine naturii, ortodoxiei și identității naționale. À la guerre comme à la guerre.

Așa o fi? Decât așa mai bine prost și cu sulița țintită spre morile de vânt.

¡No pasarán!

Tags: , , , ,

3 Responses to “Realpolitik la carandaş”

  1. Vitalie Vovc says:

    Descifrez acum o lecture edificatoare: “L’exercice du Pouvoir” de Alain Cotta. Autorul afirma ca odata cu asa numita revolutie industriala si generalizarea “democratiilor” minciuna (in toate aspectele ei) devine elementul major al guvernarii. Ea, mincinua, devine mai putin “periculoasa” din pdv. al integritatii fizice pentru cetateanul de rind, dar OMNIPREZENTA! No pasaran! intr-adevar…

    • Zenu says:

      Şi Eco a fost o revelaţie în acest sens. Este incredibil cum tehnologiile (chimia, bombele, presa, amprentele, spionajul, propaganda) s-au revoluţionat aproape simultan şi au produs această lume nouă în care funcţionăm şi astăzi (terorism, ideologii, sufragiul universal, etc.) Sorry, că le-am pus cu devalmăşeala între paranteze, dar realmente ai impresia că germenii societăţii contemporane au fost sădiţi atunci şi prin urmare – oh, ce merită să fie examinaţi sub lentilă!

  2. Zenu says:

    Interesant şi carandaşul ăsta (apare la un moment dat în roman):

    Caran d’Ache was the pseudonym of the 19th century French satirist and political cartoonist Emmanuel Poiré. “Caran d’Ache” comes from the Russian word karandash (карандаш), meaning pencil (of Turkic origin; “karadash” meaning black stone — used for writing on a “karatash” meaning black slate). While his first work glorified the Napoleonic era, he went on to create “stories without words” and as a contributor to newspapers such as the Lundi du Figaro, he is sometimes hailed as one of the precursors of comic strips.