December 4, 2011 Off

Pina dansează

By in asia, film, literatură

Eu atât de binișor mă orientez în Tokyo încât mă simt în stare să reproduc harta metroului cu ochii închiși. Ha! Chiar mai bine cu ochii închiși decât cu ochii deschiși. Pe bune. Harta metroului din Tokyo arată exact ca o masă festivă. Palatul Imperial e ca o răcitură. La nord de răcitură stă vinegreta – cartierul Gindza. Asakusa și Parcul Ueno sunt sarea și piperul. Shinjuku e salata Olivier. Shubuya e o bucată de pâine, iar Roppongi… ei Roppongi e șervețelul.

 Stau cu cărțulia cea nouă a lui Murakami pe brațe și aud cum se anunță următoarea stație: Omote-sando. (Ei, de fapt eu deosebesc foarte bine metroul din Tokyo de clădirea Academiei Economice din Chișinău, dar ce nu faci pentru o postare. Mai ales când n-ai metrou la îndemână). Deci, citesc eu „Maimuțica în noapte ” și simt cum buna dispoziție îmi crește în piept. E vorba despre niște nano-povestioare. Funcționează precum periatul dinților – citești trei sau patru la rând și… voila! – zâmbetul se așterne pe față.

De fapt, eu despre Pina Bausch  vroiam să scriu. Dar ce să-i faci, așa-i dacă te legi cu maimuțelele nocturne…

Și totuși… De Maurice Béjart  am auzit. Avea beretă de marinar și dansa ciudat. L-am văzut pe Barîșnikov  într-un film dansând sub cântecele lui Vîsoțki. Dar n-am avut idee ce-o fi dansul clasic modern până n-am văzut-o pe Pina în documentarul lui Wim Wenders .

Acum totul e cât se poate de clar. Pina exprimă emoțiile care nu pot fi exprimate cu ajutorul cuvintelor. Atunci când cuvintele se adună nod în gât, ele se revarsă în mișcare. Și atunci dansezi. Cât cântă muzica dansezi. Orice mediu poate servi drept decor. Orice mediu e o sală de dans. Dansăm fără să ne dăm seama. Când ne dăm seama, ne oprim și privim. Uite-așa.

…Dansatoarea urcă pe un scaun, iar partenerul ține brațele colac. Pe neprins de veste, dansatoarea face… țuști în colac. Cu capul în jos de parcă ar fi la cufundări. Eu – perplex. Vreau să rebobinez ca să mă asigur, însă în loc de asta stau magnetizat în fața ecranului. Așa mișcări sfidează legile naturii. Îmi închipui că arăt exact ca și Carlos Castaneda atunci când asista la „figurile” lui Don Genaro. Mișcarea asta… îmi aduce aminte de o vietate… Aha. O nevăstuică. Sper că știi cum arată o nevăstuică?

Eh, Philippina, Philippina…

Tags: , ,

Comments are closed.