January 21, 2012 Off

Pe De O Parte și Pe De Altă Parte

By in europa de vest, literatură

 Presupun că romanul lui Julian Barnes „Arthur & George ” se termină cu un fel de happy-end. La urma urmei, chiar dacă Ministerul de Interne nu a recunoscut tranșant eșecul justiției în ceea ce privește cazul lui George Edalji, reabilitarea sa legală și socială s-a produs totuși. Iar efectul cazului asupra constituirii Curții de Apel e de-a dreptul remarcabil. Poate că s-a făcut prea puțin tam-tam pentru gustul lui Arthur Conan Doyle, însă celălalt protagonist – George – recunoaște stilul britanic: pe greșeli se învață.

Ambivalența actului de justiție la începutul secoului XX îl indignează la culme pe Arthur:

Ar trebui să monteze indicatoare noi la Ministerul de Interne, zice creatorul lui Sherlock Holmes. În loc de Intrare și Ieșire să scrie Pe De O Parte și Pe De Altă Parte. <…> Acest Minister de Interne, acest guvern, această țară, Anglia asta a noastră a descoperit o nouă noțiune juridică. Pe vremuri erai ori vinovat, ori nevinovat. Dacă nu erai inocent, erai vinovat, iar dacă nu erai vinovat, erai inocent. Un sistem destul de simplu, pus în practică de câteva secole, priceput de judecători, jurii și populație. Începând cu ziua de azi, legislația ne propune un concept nou: vinovat șinevinovat.

Curtea de apel a fost instituția creată dinadins pentru trierea sentințelor eronate. Ea se impune în vârful piramidei judiciare spre a crea dreptate peste dreptate. Și totuși, chiar dacă în Anglia a ieșit bine, țărilor care au tras la indigo democrația și statul de drept le-a scăpat anume acest aspect hotărâtor. Piramida dreptății din Republica Moldova este întoarsă cu conul în jos:

Gradul de satisfacţie a beneficiarilor serviciilor instanţelor judecătoreşti privind modul de desfăşurare a şedinţelor de judecată relevă următoarea apreciere a justiţiabililor: dintr-un punctaj maxim de 5 puncte, judecătoriile au obţinut 3,91 puncte, curţile de apel – 3,76 şi Curtea Supremă de Justiţie – 3,62. În mod normal, miza de eficientizare se pune pe instanţele superioare care servesc drept exemplu pentru instanţele inferioare, ceea ce nu este cazul în actuala situaţie în Republica Moldova (proiectul Strategiei „Moldova 2020” ).

Cu cât mai sus, cu atât mai puțină dreptate? Nu-i amuzant.

Observ cu și mai multă îngrijorare faptul că sintagma „vinovat și nevinovat” caracterizează foarte bine justiția dintr-un sistem totalitar. În totalitarsim numai puterea e inocentă. Inocentă anume din cauza că supremația ei nu poate fi sfidată. În rest, toți oamenii sunt vinovați de ceva, ergo, chiar dacă nu li se aplică pedeapsa meritată, oricum nu sunt decât niște criminali cu toții! Vina în sine este irelevantă – atunci când vinovați sunt toți, aplicarea pedepsei este justificată prin micimea erorii standarde. În consecință, facerea dreptății se mută din instanțele judecătorești în birourile Puterii. O petiție adresată Partidului face mai mult decât o adresare în instanță.

Din păcate, destrămarea URSS și căderea comunismului nu a consemnat dispariția acestui handicap. El a rămas să dăinuie sub forma unui atavism ușor modificat. De acord, nu mai există PCUS, dar poporul nu se poate abține să nu transmită petiții ministrului, prim-ministrului, președintelui țării, fie el și interimar… Așa-numitul popor nu pricepe că Guvernul face politici, Parlamentul face legi, iar Justiția face dreptate. Răspunsul trebuie să fie simplu: ai nevoie de dreptate? Adresează-te în instanță.

Însă poporul e pragmatic. Dacă o petiție rezolvă o situație pe care piramida justiției întoarsă cu vârful în jos nu o poate rezolva, puhoiul de petiții o să continuie până nu o să plesnească țeava executivului. Din păcate.

Tags: ,

Comments are closed.