February 8, 2012 Off

O să vină și primăvara, Bandini!

By in america de nord, literatură

– Da, Bandini, e naşpa. Ai sfeclit-o. Purgatoriul e bine-mersi rezervat pentru tine. Locul trei din cercul din față.

Cei doi Bandini privesc buimac. Care din noi? Unul e bătrân, celălalt – tânăr. Fiecare cu păcatul său. Unul mare, altul mic. Amândoi, printre paginile scrise de John Fante , rătăciți și cu sângele fiert de necaz. Cel tânăr zăbovește lângă curtea giuliettei sale. Poate-poate? A furat inelul de logodnă de la maică-sa și l-a făcut cadou de Crăciun. Știe că-i păcat. Îi îndeamnă pe băieți să joace baseball. Abia dacă o va zări. Fie şi pentru o clipă. E numai zăpadă împrejur – care baseball? Da, da, știu. O să vină și primăvara, Bandini!

Da, da. E frig. E trecut de unșpe. Literele se adună în cuvinte. Ca niște fulgi, zău! Cuvintele se adună în propoziții. Se lasă un stat de zăpadă. Și-i trecut din miezul nopții. Paginile trec din mâna dreaptă în mâna stângă. Deja știu că n-am să mă mai pot opri. Sunt prins în iarnă. Douăzeci de pagini, cincizezi, suta… Și-i trecut de unu. O lectură vârtoasă, adâncă. Cam așa scriau clasicii ruși, necruțătorii. Între început și sfârșit – totul. În jur de ora două noaptea aflu: o să vină și primăvara.

Roux zice că ciorile vorbesc despre timp. Dacă croncăie înseamnă că-i de frig. Despre primăvară ciorile tac. Deocamdată…

 Bahar. Înseamnă „primăvară” în turcă. Și e numele eroinei din „Anotimpurile ” (2006) lui Nuri Bilge Ceylan. Anotimpurile sunt niște cărți poștale răvășitoare. Câte una pentru fiecare anotimp. Anotimpul despărțirii. Anotimul căutării. Anotimpul disperării. Numai Bahar nu are anotimp. Fiindcă ea înseși e Primăvara. Bahar îl privește pe Isa în timp ce Isa privește în altă parte. El fotografiază ruinile. El nu vrea ce-i alături, vrea ce-i departe. Ea îi acoperă ochii – decât să nu o vadă pe ea, mai bine să nu vadă nimic? Bahar visează: Isa îi spune că o iubește, apoi îi acoperă gura cu nisip. Cu nisip în gură nu ai dreptul la replică. Doar te scuturi și mergi mai departe. Bahar pleacă departe. Isa vine din urma ei. De ce? Isa minte. De ce? Ea nu o să uite. El nu o să se schimbe. Pare să fie un final trist, dar noi deja știm: o să vină și primăvara.

Mai vreau filme turcești. Găsesc unul despre care știu că e bun: „La marginea raiului ” (2007) în regia lui Fatih Akin  – următorul pe lista turcilor premiați la Cannes. De fapt, dunumirea originală a peliculei este „Auf der anderen Seite”. De cealaltă parte. Despre relaţia tată/fiu, mamă/fiică, fiică/fiică, nemţi/turci, individ/stat şi pur şi simplu relaţia dintre om şi celălalt. Celălalt e de cealaltă parte…

Uneori e prea târziu. Uneori treci pe alături fără să observi. Complicată treabă. Încerci să întinzi o mână de ajutor dar nu poţi. Nicicacum. Din diverse motive. Că dai de un zid, că mâna nu se ridică, că eşti plesnit peste mână. Te resemnezi, căci nebănuite sunt căile Domnului. Şi atunci ajuţi pe un altul. Întâmplător (oare aşa să fie?) ajutorul tău ajunge la adresat. Căci, bineînţeles, o să vină ea, primăvara.

Inşallah.

Tags: , ,

Comments are closed.