December 13, 2009 4

Eresii post-socialiste (I)

By in europa de est

Ce n-ai zice, dar lecturararea unui autor moldovean cu creionul în mână mi-a mângâiat mândria națională. Lui Vasile Ernu, cu ai săi „Ultimii eretici ai Imperiului”, îi reușește această faptă eroică. Pe bune. Multe idei demne de a fi notate. Cartea (sau să-i zic totuși „roman”?) captivează din prima.

Voi recapitula câteva astfel de idei.

Complexul siberian al geografiei

În contextul integrării în noua Patrie, remarcă cum noi, moldovenii din RM, se pare că am fost de fost „deconectați” de România.

Tot ce e dincolo de Prut e „undeva în Siberia”, „la dracu-n praznic”. Chișinăul, care este doar la 100 km de hotarul românesc, e plasat în geografia mentalului colectiv în fundul Siberiei. În primii ani de studenție, eram întrebat mereu dacă „la noi este frig”. De fiecare dată trebuia să explic că „frigul de dincolo” e o problemă de percepție, de fantasme din mintea lor. (pag. 21)

„Complexul Siberia” al românilor de peste Prut este o chestie probată empiric. Soția mea este în mod invariabil „rusoaică” la români în pofida faptului că e moldoveancă pur-sânge. Lucrul cel mai frapant, pe care l-aș adăuga aici, este că și noi, moldovenii, am procedat la fel cu transnistrenii. Chiar dacă ne dăm bine seama că la e e „la ei e la fel de cald ca și la noi”, i-am deconectat, i-am expulzat într-o Siberie imaginară, uitând să le cerem opinia.

Ochii care nu se văd, se uită.

Ideologia zeflemelii

Aplicabilă în egală măsură și în Republica Moldova este ne-credința co-naționalilor în valori. Ideologia e o mascotă (e nevoie de una, nu?), care ține locul adevăratelor variabile ale Puterii: cumătrismul și țeapa.

Așa cum n-a avut sfinți în Evul Mediu și nici ideologi în perioada comunistă, România nu va avea niciodată politicieni care să creadă într-o idee sau măcar să înțeleagă noțiuni ca „liberalism” sau „socialism”. Românii nu cred în nimic. (pag. 27)

Valabil și în RM. Cu următoarea rectificare: Ștefan cel Mare mai e și Sfânt! În tot cazul a fost un domintor cu ideologia bine pusă la punct, dovadă fiindu-i multitudinea de biserici și mănăstiri ctitorite pe vremea domniei sale.

În concluzie, cred că bășcălia este ideologia ne-scrisă a românilor de pretutindeni. A nu crede în nimic. A lua totul în bătaie de joc („bataille du jeux” se zicea pe timpul studenției mele francofone). „El (sau ea) de-al cui e?” This is the question. M-a surpins că Vasile a trecut cu vederea acest detaliu de la care începe orice dispută politică în RM (valabil și în România). Lasă, dom’le ideologia, ce-a căutat Geoană la Moscova? El de-al cui e?

Încă nu am evoluționat. Suntem de-ai cuiva.

Banul și discursul politic

O idee foarte intrigantă este cea precum că în URSS politicul a reușit să subordoneze economicul. Cuvintele și discursul politic au devenit adevărata monedă de schimb în sistemul socialist. Nu conta ce este rațional sau eficient (deci, aducător de profit), puritatea ideologică era regină. În capitalism, se pare că se dă tot cu banul:

Facturile, cardurile, împrumuturile, asigurările și, mai ales, impozitele reprezintă forme prin care un astfel de stat interacționează cu cetățenii lui. Limba este de prisos, ea are un caracter pur estetic, funcțional și comercial și nimic mai mult. (pag. 77)

Și cu Obama ce facem? mă grăbesc să-l chestionez pe Vasile Ernu. Indubitabil, limba e cea care a adus pasărea respectivă pe Olimpul politic (confirmat de Premiul Nobel, care i-a fost adjudecat nu fără scandal). Political correctness este ideologia curentă a Occidentului. Banii sunt relativi și își pierd însușirea simbolică atunci când bat tunurile lui political correctness. Acest aspect, conturează următoarele ipoteze:

α. Obama e un socialist, iar repunerea limbii în circulația valorică ține de edificarea Noului socialism (capitalist); sau

β. Diferența e mai puțin aparentă. Nu ziceam noi anterior, că românii sunt cei care nu cred în nimic? Discursul politic socialist era de fapt adevărata monedă de schimb. Credința în ceea ce spui era de prisos. Era suficient să repeți mantra oficială ca să-ți dovedești loialitatea față de sistem. În acest sens, Obama e diferit; discursul politic al lui Obama e diferit, deoarece el chiar crede ceea ce spune.

Acceptând β suntem în perfect acord cu faptul că în socialism discursul politic a subordonat interesul economic, cu mențiunea că discursul în sine a căpătat o valoare de reprezentare al unui ceva și a încetat să mai însemne ceea ce spune de fapt.

Foarte zen.

Și totuși, trebuie să admit că, deși dihotomia limbă/ban este importantă pentru a capta spiritul socialismului, ea are și anumte limite. Una din aceste limite este foamea. O confirmă Șalamov, citat de Ernu în mai multe rânduri. Foamea este un instinct puternic, care reduce la tăcere orice polemică.

Dacă foamea este pragul discursului, plafonul lui este falimentul economic. Cu descântece nu poți genera o creștere economică sustenabilă, chiar dacă planul cincinal este bine pus la punct. Răspunsul socialist dat eficienței capitaliste a fost un randament de alt soi: la cât de puțin se câștigă, oricând avem posibilitatea să lucrărm și mai puțin. (Surpinzător, acest proverb s-a născut în Occident).

Aici tre să iau o pauză căci s-au cumulat suficiente idei pentru o singură postare.

Revin în cursul zilei.

Tags: , , , , ,

4 Responses to “Eresii post-socialiste (I)”

  1. […] cele două limite despre care am scris în postarea precedentă – foametea și falimentul economic există un spațiu destul de vast unde homo sovieticus se […]

  2. […] o sticlă de votcă. Țepeș. Citesc despre vampiri, terorism și gulag și răsândesc eresii în doi timpi și trei […]

  3. […] o sticlă de votcă. Țepeș. Citesc despre vampiri, terorism și gulag și răsândesc eresii în doi timpi și trei […]

  4. […] sunt lucrul de care ducem lipsă într-o măsură mai mare decât de URSS sau de UE. O face Vasile Ernu în felul său special, o face Cheianu, acuma și Oleg Garaz… Poate iese ceva bun capul nostru, al „baserilor” […]