September 13, 2009 2

Amurg în Babilon

By in europa de est

Faptul că Ismail Kadare încă nu şi-a primit Nobelul mi se pare absolut accidental

Iniţial citeam „Amurgul zeilor stepei” fără prea mare tragere de inimă. Îmi era curios, totuşi, prin faptul că acţiunea romanului se petrecea în URSS (Yalta, Riga, Moscova), iar printre eroii lui se întâmplau să figureze Evtuşenko, Pasternak, până şi Kornei Ciukovski… Ba şi din cauza că reflecta ca într-o oglindă celălalt roman –  „Umbra”. În „Umbra” autorul călătoreşte şi se îndrăgosteşte la Paris, în „Amurgul zeilor stepei” – la Moscova.

Se vedea de la o poştă că lui Ismail Kadare nu-i displăcea acest Babel moscovit. La un moment descrie o situaţie care are loc chiar la poştă. Se comandă convorbiri telefonice interurbane şi, pe un petic de pământ, într-o Moscovă înzăpezită, se ia imediat legătura cu oameni din tundră, de pe ţărmurile baltice, din deşerturile Asiei centrale. Se vorbesc graiuri diferite: guturale, sacadate… Mi s-a părut foarte liric. Deci, ca New Yorkul astăzi aşa era şi Moscova, într-un fel, mai este… Un Babel diferit… Da de ce diferit? Acelaşi.

Eram stârnit şi cu toate acestea mă gândeam în sinea mea: iată o cartea care se putea să nu o fi citit!

Interesant lucru, în privinţa lui Ismail Kadare nu este pentru prima oară când mi se întâmplă. Romanele lui încep încet, nu se ruşinează de trivial şi o iau pe ocolite până ce, la un anumit moment, se răzbună (aşa se zice când iese soarele după furtuni) şi totul are brusc sens şi e plin de farmec.

Acest moment a survenit azi când am trecut peste prima sută de pagini (trecusei de jumătate, căci cartea nu e groasă). Mă tot întrebam: cum îi reuşea să scrie aşa în URSS. Sau în Albania. Cum îi permiteau, da, dar şi cum de reuşea să surpindă realitatea despuiată, el, care primea aceleaşi pastile ale minciunii ca şi noi toţi?

Să-ţi dau un fragment ca să fie clar a ce aduce:

O şesime din populaţia lumii se afla din nou sub imperiul urii. Pe întinderea aceasta se petrecuseră atâtea şi atâtea evenimente importante şi răsturnări dramatice, comitete centrale fuseseră înlocuite în întregime, se dăduseră lupte teribile pentru putere între grupuri, avuseseră loc comploturi şi intrigi; şi nimic din toate acestea, absolut nimic, nu apăruse în paginile romanelor sau în piesele de teatru. În ele susurau romantic mestecenii, of mesteacănul meu, alb-alb, era mereu soare, la fel ca în ziua aceea, la fel ca în Peredielkino.

Kadare, cum de nu scria despre mesteceni?

Sau, apropo de campania anti-Pasternak cu prilejul decernării acestuia a Premiului Nobel:

Campania continua. Acum era citită o declaraţie cu nişte fraze kilometrice, venită, cred, de la vânătorii de balene din Marea Nordului.

Prim urmare, ca şi în alte dăţi: îmi place, abia aştept să văd ce vrea să-mi spună.

Tot azi, înainte de mă apuca de citit, căutam să-i asortez un album. Îmi place să citesc aşa cu muzica pornită încet, mai ales după ce se culcă copiii. După ezitări am optat pentru Anouar Brahem, „Astrakan Café”. Cred că am nimerit bine, căci este vorba despre aceleaşi stepe. Prima piesă de pe album „Răsărit roşu la Grozny” este destul de sumbră şi, de obicei, săream peste ea. Acum am auzit-o altfel. Aşa e! Aşa arată un răsărit de soare în capitală cecenă! Altfel – nu. Iată minaretele, iată blocurile ciuruite de gloanţele de mitralieră. Iată soarele – acelaşi, fie că e război, fie că e pace…

Piesa Astrakan Café (Version 2) este pe acelaşi album:

Tags: , , ,

2 Responses to “Amurg în Babilon”

  1. […] îndoială scriitorul lunii septembrie. Am impresia că am declanșat o modă. Mai citesc și de Kadare care mă introduce în tema Imperiului. Se ascultă Tom Waits cu nemiluita. […]

  2. […] îndoială scriitorul lunii septembrie. Am impresia că am declanșat o modă. Mai citesc și de Kadare care mă introduce în tema Imperiului. Se ascultă Tom Waits cu nemiluita. […]