September 4, 2011 1

Discursurile lui Gabo

By in america latină, literatură

Gabo zice că n-a venit să țină un discurs dar, în realitate, anume asta și face. „N-am venit să țin un discurs” este o selecție de 22 de discursuri pe care Gabriel García Márquez le-a rostit cu diverse ocazii. Cea mai mare parte dintre textele reunite sub copertă sunt niște triluri pompoase. Merită să le citești numai dacă vrei să scrii și tu un discurs și ești captivat de partea tehnică. Ingenios, condimentat cu măsură, jovial, solemn – Gabo mânuiește cu iscusință setul gentelmenului care ia cuvântul în fața unui public priceput. Deci iată cum.

Însă există între paginile cărții vreo 4-5 discursuri care-ți lasă gura căscată și inima împlinită. E vorba în primul rând de câteva texte mai personale. Unul din ele este dedicat prietenului său Mutis, celălalt – prietenului meu Julio Cortazar. Întâmplarea cu Cortazar e magnifică: trei mari prozatori latinoamericani țineau calea din Paris la Praga. Erau într-un tren și era trecut de miezul nopții când Carlos Fuentes l-a întrebat pe Julio cine a introdus pianul în muzica jazz. (Cortazar era un mare pasionat al genului.) La care Julio s-a dezlănuțit de bună seamă și i-a țintuit vrăjiți pe amicii săi până în zori, antrenându-i într-o călătorie fantastică pe meridianele jazzului. Ori, altădată, când Gabo încă nu-l cunoștea personal pe Julio, a stat și l-a pândit pe argentinian în cafeneaua Old Navy din Cartierul Latin al Parisului, unde cel din urmă venea să scrie. La a treia sau a patra zi, Julio Cortazar și-a făcut apariția, a mers direct la masa din colț și-a comandat un pahar cu apă minerală și a scris fără să se oprească vreme de câteva ore. Apoi s-a sculat și a plecat cu paginile scrise. Viitorul laureat al Premiului Nobel, Márquez, n-a îndrăznit să întrerupă muza colegului său de breaslă. Uite-așa.

Mai sunt câteva texte memorabile despre destinul Americii Latine, deloc rele. Printre astea și discursul „America Latină există” rostit la Stockholm cu ocazia decernării Premiului Nobel. Ei și, în cele din urmă, nu este fenomenal să afli din prima sursă cum e să scrii „Un veac de singurătate” vreme de 19 ani, lefter, ba chiar și pe credit? Volumul care s-a vândut într-un milion de exemplare nu a putut fi expediat prin poștă decât pe jumătate – prea greu trăgea la cântar, iar bani erau puțini. Noroc că editorul a fost atât de intrigat de partea a doua (expediată din greșeală în locul celei dintâi), încât a transmis un avans împreună cu solicitarea pentru restul manuscrisului. Stau și mă întreb: oare câți ar fi cutezat să persevereze atâta împotriva curentului?

Tags: , ,

One Response to “Discursurile lui Gabo”

  1. […] poftă de Franţa pe care uităm s-o iubim.Eram în dilemă dacă să-mi cumpăr cartea lui Marquez N-am venit să ţin un discurs, dar am citit la Zenu exact ce aveam nevoie ca să mă decid s-o cumpăr Moonlightblues ne propune […]